Am preluat titlul acestui articol din denumirea lucrării marelui gânditor şi orator latin Marcus Tullius Cicero (106-43 Î.Hr.), care este un ansamblu de sfaturi date de bunul său prieten Laelius – ginerilor lui, la rugămintea acestora. Cu câteva zile în urmă, am răsfoit din nou această carte moştenită de la mama mea şi mi-a încolţit în minte gândul de a scrie unele rânduri din perspectiva vieţii mele.
Încep prin câteva cugetări ale unor înţelepţi antici pe care i-am studiat la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Capitală: “Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri.” (Aristotel); “Prietenia este egalitate armonioasă.” (Pitagora); “Prietenul sigur se cunoaşte în împrejurări nesigure.” (Cicero); “Prietenia se sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea.” (Seneca).
În ceea ce mă priveşte, îmi amintesc cu mare regret faptul că nu am avut parte de prietenii solide în anii adolescenţei şi studenţiei, probabil din cauza unor invidii generate de performanţele mele profesionale: premiul al III-lea la Concursul Naţional de Limbă şi Literatură Română – Bucureşti, clasa a VIII-a/1961; şef de promoţie – Liceul “Roman Vodă” din Roman/1964; Bursă republicană şi şef de promoţie pe ţară cu media generală 10 – Facultatea de Filosofie din Bucureşti/1969.
*Ulterior, însă, ca asistent universitar au existat patru prieteni credincioşi până au trecut în nefiinţă: foştii mei profesori Radu Stoichiţă, Ion Didilescu, Alexandru Boboc şi Petre Bieltz. *În perioada 1971-1989 am avut parte de prietenia statornică a unor colegi precum: Pantelimon Găvănescu; Ioan Toma; Poliana Cristescu; Ghiorghi Prisăcaru; Nicolae Croitoru; Radu Enache; Cristian Niculescu. Lor li s-au adăugat: Victor Drăghici; Voicu Enăchescu; Constantin Bâldea; Eugen Ionescu; Nelu Stoica; Victor Socaciu; Ioan Luchian Mihalea. *Sentimente ale prieteniei sincere am identificat la unii gazetari: Niculae Stoian; Eugen Patriche; Adrian Dohotaru; Gheorghe Mitroi; Ioan Timofte; Radu Bogdan; Aurel Perva. *Mai menţionez pe amicii din timpul efectuării serviciului militar: Fane Voicu, Oskar Szöke şi Gică Iorga (ultimul plecat din această lume). *Numai distanţele sau destinele au fost cele care m-au despărţit de buni prieteni ca: Stelian Moţiu; Marian Papahagi; Grigore Zanc; Ioan Petru; George Stanca şi Andrei Marga – nume semnificative ale culturii româneşti. *Activitatea îndelungată în domeniile diplomaţiei şi relaţiilor internaţionale mi-a oferit o autentică prietenie cu: ambasadorii Mircea Maliţa, Constantin Ene, Nicolae Micu, Stelian Oancea, Emilian Manciur, Nicolae Ionescu şi Mihnea Constantinescu; secretarul general al MAE, Adrian Constantinescu; consulul general Axente Frăsincar.
Din păcate, cam atât! Totuşi, afirm că fiecare din numele evocate cu multă plăcere a constituit pentru mine o adevărată “oază de lumină şi de speranţă” într-o viaţă marcată de multe greutăţi şi insatisfacţii, care a ajuns acum la vârsta senectuţii.
Pe de altă parte, îmi pare rău, dar sunt nevoit, în spiritul Adevărului pe care l-am slujit mereu, să menţionez umbrele apărute în tabloul biografiei mele. Când lucram în cadrul organizaţiilor de studenţi şi de tineret, aveam să constat – folosind un joc semantic spre a atenua starea de nemulţumire personală – că “destui activişti de pe Strada Oneşti nr. 6-8 nu au fost deloc oneşti în relaţiile profesionale cu mine”; ei au rămas neschimbaţi până astăzi când prosperă – în virtutea unor calcule minore de oportunitate şi a schimbării opţiunilor politice – în diverse domenii şi funcţii. Iată doar câteva file din această tristă “arhivă a dezamăgirilor”:
*Personajele feminine Ioana L. şi Elena C. care au coordonat, în diferite perioade înainte de ’90, secţia internaţională a CC al UTC – intrând cu speranţe deşarte, dar ieşind repede din “mrejele sentimentale” ale liderului de atunci al organizaţiei de tineret – sunt două motive de triste aduceri-aminte, constatând la fiecare dintre cele două tinere aparent inocente un comportament duplicitar, dictat de interese individuale şi marcat prin jalnice “schimbări de macaz”. *O fostă activistă mediocră de la aceeaşi secţie – lansată surprinzător pe orbita diplomaţiei onusiene de primul locatar post-decembrist de la Cotroceni (al cărui consilier a fost) – a înlocuit rapid modestia şi sobrietatea cu infatuarea şi teatralitatea ieftină, fără a se strădui să înveţe din valoroasa experienţă a diplomaţiei feminine interbelice. Îi reamintesc doamnei ajunse acum la o vârstă înaintată că aceiaşi înţelepţi care recomandau Carpe diem!/Trăieşte clipa! susţineau că Est modus in rebus./Există o măsură în toate lucrurile. *Un coleg al acesteia, devenit peste noapte lider al unei universităţi private şi expert în ale vremii, a uitat complet de vremurile pe care le servise prin condeiul său. *Un ex-şef al comisiei UASCR pentru studenţii străini, intrat după ‘89 în MAE cu numele şi prenumele cosmetizate – după ce a picat concursul pentru secretar I – a luat toate gradele până la cel de ambasador în virtutea “promovării rapide” introduse de “prostănacul iliescian”, fiind trimis succesiv în câteva ţări europene; tot el – deşi a ajuns la Comisia de disciplină a MAE pentru anumite activităţi incompatibile cu statutul diplomatic – a fost numit din nou ambasador într-o ţară balcanică, post pe care încă îl păstoreşte, sfidând reglementările în vigoare privind împlinirea vârstei de pensionare. *Un fost secretar al UASCR ocupă un fotoliu călduţ de director la BNR, deşi nu i-am identificat niciodată veleităţi în materie; luat la bani mărunţi, probabil ne-ar spune că nu e nicio diferenţă între un centaur şi un cent de aur. *Cândva jurnalist de duzină la gazeta tineretului, un ins neobosit a devenit revoluţionar de profesie şi de obsesie (chiar din primele zile ale sângeroaselor evenimente decembriste) şi, ulterior, senator pe viaţă, uitându-i pe foştii amici atunci când lustruia clanţele birourilor acestora. *Un ex-secretar al CC al UTC se recomandă astăzi tuturor ca un om de afaceri după un benefic stagiu de consilier al primei noastre premiere post-’89. *Un fost adjunct al Secţiei Şcoli de la organizaţia naţională de tineret s-a pierdut în neantul luxemburghez al justiţiei, uitându-şi prietenii de-o viaţă. *Şeful cancelariei CC al UTC până în ’89 şi-a încercat succesiv norocul politic la Guvern şi la Parlament, descoperindu-şi recent vocaţia de memorialist, după ce a colecţionat cu sârg numeroase documente foto din viaţa defunctei uniuni a tineretului şi a liderilor acesteia (cine ştie, poate le va folosi cândva, vorba ramolitului Agamiţă Dandanache: “Pac, la Războiul!”). *Până în ’90 un funcţionar la BTT, el a devenit un prosper om de afaceri într-un domeniu enigmatic având biroul în Dorobanţi. *De la conducerea Vieţii Studenţeşti un alt personaj a plonjat în gazetele post-decembriste aleBucureştilor, ajungând un fel de “Nostradamus moldovean”care prevesteşte viitorul Europei şi al Terrei. *Un consilier octogenar de la BNR, fost jurnalist la Scânteia Tineretului în domeniul şcolilor, obişnuieşte să vorbească cu foştii săi prieteni doar prin intermediul secretarei sale, preţuind timpul care – potrivit unei cunoscute maxime – înseamnă bani. *Un ex-activist mediocru de la sectorul cultural al UASCR conduce astăzi instituţia bucureşteană de teatru, abandonând fostele amiciţii. *Un actual demnitar – care le recomandase tuturor românilor ca să bea câte un ceai de tei – a uitat brusc de prietenia de altădată, atunci când i-am cerut un simplu sfat. *Un absolvent de trei facultăţi (educaţie; fizică; sport) nu mă mai sună de la înălţimea blocului-turn de birouri.
Adaug în final câteva însemnări din volumele publicate în ultimii ani: “Adevărata prietenie este cea pe care contez mereu, nu cea pe care o contest uneori.”; “Ştiu oare arborii doborâţi de fierăstraiele mecanice faptul că acestea poartă un nume slav nobil şi inofensiv: «Drujba=Prietenie»?”; “Dacă veţi citi zeci de maxime despre prietenie, nu veţi deveni mai prietenos; se pare că vă mai trebuie ceva.”; “Mica publicitate: «Pierdut mulţi amici după ‘89. Îi declar nuli.».”; “Amicii de etapă merită să fie aruncaţi în apă, iar dacă apa-i mare, aruncaţi-i direct în uitare.”; “Cercul de amici s-a dovedit a fi până la urmă un «cerc vicios»”.
