Al.Florin Țene
Tudor Arghezi rămâne una dintre figurile cele mai complexe ale literaturii române, nu doar prin creația sa poetică inovatoare, ci și prin activitatea sa publicistică vastă și adesea polemică. Analizând esențialele diferențe între eul poetului Arghezi și dualitatea ziaristului Arghezi, observăm două ipostaze distincte, dar interconectate ale aceluiași spirit creator.
Eul poetului Arghezi oscilează între tensionarea sacrului și profan.În poeziilee argheziene descoperim un eu liric profund personalizat, oscilând între tentațiile telurice și aspirațiile spre transcendență. Specificul eului poetului arghezian este marcat de câteva trăsături esențiale:
Dialektica dintre divin și păcat — Poezia argheziană (ex. Psalmii) explorează raportul conflictual cu divinitatea: dorința de mântuire, dar și revolta față de tăcerea sau indiferența acesteia. Eul poetic devine astfel o voce a interogației existențiale.
Estetica urâtului — În celebra formulare „din bube, mucegaiuri și noroi / iscat-am frumuseți și prețuri noi” (Testament), poetul își afirmă programul estetic de valorificare a impurei materii existențiale în artă.
Reflexivitate și solitudine — Eul liric este adesea solitar, meditează asupra condiției umane, a morții, a trecerii timpului, a durerii de a exista.
Limbajul meșteșugit — Poetul devine artizanul cuvintelor, un „fierar” al limbajului, care supune cuvântul și-l modelează în forme noi, neașteptate, cum arată și în Cuvinte potrivite.
Există o dualitate a ziaristului Arghezi — între militantism și pamflet.
Activitatea jurnalistică a lui Arghezi relevă o altă fațetă a personalității sale: ziaristul militant, polemistul incisiv, moralistul vigilent:
Angajare socială și politică — Spre deosebire de solitudinea eului poetic, ziaristul Arghezi este implicat direct în viața publică, intervenind în probleme sociale, politice și culturale ale epocii. Scrie frecvent pamflete, cronici, reportaje, editoriale.
Pamfletarul virulent — În publicistică, limbajul său devine adesea agresiv, ironia mușcătoare este armă retorică. Pamfletele lui Arghezi nu iartă nici corupția politicienilor, nici impostura culturală sau abuzurile sistemului (ex.: Bilete de papagal).
Dualitatea moralistului — Ziaristul este când un justițiar, când un denunțător sarcastic al decăderii publice. Tonul său pendulează între indignare etică și umor acid.
Instrumentalizarea stilistică a invectivei — Jurnalismul său excelează în portretizări vitriolante, în jocuri de cuvinte, în tirade pamfletare cu o virtuozitate stilistică remarcabilă.
Tensiunea dintre cele două ipostaze face din opera argheziană o complementaritate a valorilor.
Diferențele dintre eul poetului și dualitatea ziaristului nu sunt absolute, ci mai degrabă complementare:
| Aspect | Poetul Arghezi | Ziaristul Arghezi |
| Atitudine existențială | Reflexiv, metafizic, tensionat | Combatant, angajat, polemic |
| Obiect al discursului | Universul interior, raportul cu divinitatea, estetica existenței | Probleme sociale, corupție, nedreptate, ipocrizie |
| Ton | Grav, contemplativ, uneori smerit | Ironico-sarcastic, acuzator, pamfletar |
| Limbaj | Meșteșugit, elaborat artistic | Tăios, spontan, incisiv |
| Finalitate | Revelarea frumuseții în impur | Denunțarea și sancționarea derapajelor |
Această tensiune conferă coerență întregii opere argheziene. În fond, și în poezie, și în publicistică, Arghezi rămâne un neliniștit, un spirit problematizant, fascinat de imperfecțiunea lumii, dar cu aspirații către un ideal moral și estetic.
