marți, 7 aprilie, 2020
12.9 C
București

Din rațiuni financiare și economice, Fondul suveran norvegian cedează 20% din portofoliul său bursier petrolier

Aceasta este o știre ce a atras atenția publicațiilor de profil economic nu doar europene. Decizia luată de Fondul suveran norvegian, relevă experți de la «Les Echos», este bazată pe criterii financiare și economice. Ea implică 33 miliarde de euro plasamente mondiale, iar concret – societățile de explorare și producție de petrol și gaze naturale.

«Obiectivul deciziei», a explicat Siv Jensen, ministrul norvegian de Finanțe, «este reducerea vulnerabilității bogăției noastre la o scădere permanentă a cursului petrolului». Fondul a formulat cererea amintită Ministerului de Finanțe în luna noiembrie 2017, după discuții începute cu un an înainte. S-a subliniat întotdeauna că motivul sunt criterii de natură financiară și economică. Fondul, conceput pentru reducerea vulnerabilității și dependenței țării de cursul petrolului, este mai puțin întemeiat pe investiții în acest sector. El ar fi trebuit să fie mai puțin corelat cu prețul petrolului, pentru a oferi siguranță că nu se va diminua atunci când prețul aurului negru scade.

Avantaje

În prezent, fondul (de 8.900 miliarde coroane, respectiv 900 miliarde de euro) este de două ori mai important decât rezervele de petrol ale țării (evaluate la 4.000 miliarde coroane). Privarea de sectorul petrolier, spun experții fondului, nu dăunează strategiei investițiilor, dar reduce vulnerabilitatea în fața scăderii prețului aurului negru. Și încă ceva ce nu este lipsit de importanţă: ideea ieșirii din sectorul petrolier îi va satisface pe apărătorii mediului înconjurător. Fondul a calculat că prin petrolul furnizat de Norvegia au fost emise, indirect, în 2018, 107 milioane tone de C02, de două ori mai mult decât emisiile reale ale Norvegiei. Vânzarea participațiilor sale în sectorul petrolier se va face eșalonat, de-a lungul unei perioade de timp, pentru a se evita penalizarea performanței sale.

341 acțiuni, 33 miliarde de euro

La finele anului trecut, fondul norvegian deținea un portofoliu de 341 acțiuni în sectorul petrolier și al gazelor naturale, totul evaluat la 33 miliarde de euro. Puternice participații are la Royal Dutch Shell (5,2 miliarde euro), la BP (2,6 miliarde), Petroleo Brasileiro (0,6 miliarde) și la Lukoil (0,5 miliarde euro). Acțiunile sale au pierdut anul trecut din valoare 9,5% și reprezenta 6% din portofoliul bursier al fondului. De precizat de asemenea că societățile ce operează în energiile regenerabile își păstrează intact locul în portofoliul Fondului suveran norvegian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMA ORĂ

Coronavirus: Eurogrupul încearcă să găsească riposta economică la pandemie

Cei 19 miniștri de Finanțe ai țărilor membre ale zonei euro (Eurogrupul) s-au întâlnit marți, 7 aprilie,...

Produse de igienă, distribuite de Poșta Română la Baia Mare

Poşta Română a început distribuirea a 50.000 de pachete cu produse de igienă printr-un program de ajutorare...

Economia nu mai are răbdare

Economia mondială se află într-un moment de cumpănă, fără a ști ce ne așteaptă în următoarele luni,...

Cursurile școlare rămân suspendate. Nu se știe data reluării

Ministrul Educației a anunțat, într-o conferință de presă, că data la care cursurile școlare vor reîncepe în...

TRENDING