Arad, oraşul de reședință al judeţului cu acelaşi nume, e străbătut de râul Mureş, graniţă naturală dintre regiunile istorice Banat și Crişana. În special zona centrală arădeană este o adevărată rezervație arhitecturală de clădiri-monument, în majoritate în stil Secession vienez: Palatul Administrativ – Primăria, Palatele Cenad, Neumann, Szantay, Bohuș sau Palatul Universității, Palatul Cultural, Palatul Băncii Naționale, Palatul Herman Gyula, Palatul Diecezanei. De asemenea Biserica Roșie, Biserica Catolică Sf. Anton de Padova, Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare, Turnul de Apă ca un donjon medieval, azi spaţiu expoziţional și centru de evenimente, faleza Mureșului și, evident, Cetatea sunt doar câteva dintre obiectivele reprezentative ale Aradului.
Palatul Administrativ din Arad, recent restaurat, este o clădire construită între anii 1872-1875 în stil eclectic ce îmbină neorenascentismul flamand cu stilul primăriilor medievale târzii. Proiectul prevedea un imobil cu două etaje în plan pătrat, dar, din lipsă de fonduri, lucrările s-au oprit și clădirea a rămas aşa cum o vedem acum, în formă de „U”, cu un etaj. Doar faţada stradală are două etaje și un turn central înalt de 54 m unde orologiul adus din Elveţia în 1878 cântă și astăzi, la oră fixă, Oda Bucuriei. La interior, vitraliile lui Sever Frenţiu filtrează lumina prin culorile lunilor și anotimpurilor. Sala festivă, închinată Regelui Ferdinand Întregitorul, poartă stemele Aradului de la 22 aug. 1834, când a obţinut titlul de “oraş liber regesc”, odată cu autonomia locală și scutirea de dări care a condus la deosebita dezvoltare a localităţii. În simbolistica ornamentelelor originale figurează bisericile, Cetatea, Mureşul, dreptul de sabie – “jus gladii”, dreptul de a judeca pe viaţă și pe moarte.
Primăria flancată de Universitatea “Aurel Vlaicu”, fosta Trezorerie, și de Palatul Cenad, al Căilor Ferate, precum și Palatele de peste drum – al industriaşului evreu Neumann și Palatul Băncii Naţionale, formează Piata Sfatului ca un spaţiu unitar, poate cel mai elegant și mai somptuos centru urban din Ardeal.
Cetatea Aradului a fost construită în sec. al 18-lea în stil Vauban, în formă de stea dublă cu şase colţuri, lucrările de edificare durând 20 de ani. Amplasată strategic pe o peninsulă a Mureşului, una dintre cele mai impresionante fortificaţii militare ale vremii sale, este azi un foarte important monument istoric din zona de vest a ţării.
Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare din Arad s-a amenajat din 2004, aici fiind amplasate cele două monumente închinate Revoluției de la 1848, Statuia Libertății și Arcul de Triumf. Statuia Libertății, operă a sculptorului György Zala, este un memorial al celor 13 generali martiri care s-au alăturat mişcării lui Lajos Kossut, susţinând revendicările de independență față de Imperiul Austirac. Ei au rezistat, împreună cu Cetatea Aradului, până în 1849 în faţa trupelor imperiale. Doar cinci dintre cei 13 erau de etnie maghiară, restul fiind germani, austrieci, un sârb, un armean, un croat care s-au raliat Revoluţiei maghiare, singura care a supravieţuit atât de mult – un an și jumătate de la declanşarea Revoluţiilor paşoptiste. Rezistenţa arădeană a fost înfrântă de habsburgi de abia în 1849, odată cu executarea celor 13 generali, în data de 6 octombrie. Dintre aceştia, nouă au pierit prin spânzurare, iar patru, cei nobili, prin împuşcare; unsprezece sunt înmormântaţi în Subcetate.
După reconcilierea maghiaro-austriacă (1867), Statuia Libertății, grea de 400 tone, a fost amplasată în Piata Centrală a Aradului (1890). Pe soclu, cele patru figuri simbolizează Deşteptarea Libertăţii, Spiritul de luptă, Spiritul de sacrificiu și Soldatul muribund, precum și basoreliefurile celor 13 martiri. Dezasamblată în 1925, după 1989 s-a dorit reamplasarea ei. Cu acordul Consiliului Local, Comisia pentru monumente de for public a Min. Culturii a dat aprobarea cu condiţia ca în spaţiul respectiv să existe și un monument memorial al Revoluţiei române de la 1848. Astfel, prin consens, s-a creat Parcul Reconcilierii, având de o parte Statuia Libertății și de cealaltă parte Arcul de Triumf, realizat în 2004 de către sculptorul Ioan Bolborea, cu simboluri ale Revoluţiei paşoptiste din toate cele trei ţări române: basoreliefurile fruntaşilor revoluţionari, Nicolae Bălcescu la braţ cu Lajos Kossut, Avram Iancu, Mihail Kogalniceanu. Filosofia Parcului Reconcilierii pune faţă în faţă aceste monumente reprezentative pentru cele două etnii. Între ele curge Pârâul Prieteniei izvorât de sub trei stindarde: al Statului Român, al maghiarimii și al Uniunii Europene, trei izvoare care se unesc în Apa Reconcilierii.
Palatul Cultural, ridicat între anii 1911-1913 după planurile arhitectului arădean Lajos Szantay, are o formă pentagonală, fiecare dintre cele cinci faţade ale sale fiind realizată în alt stil: neoclasic, corintic, gotic, Renaştere italiană.
De curând renovat, Pentagonul Cultural adăpostește sediile Muzeului Județean și Filarmonicii de Stat. Aici se găseşte Muzeul Revoluţiei de la 1989 în Arad, primul oraş din România care s-a alăturat revoltei de la Timişoara.
Tot aici, la etajul 2, sub genericul “Pilonii Timpului”, s-a redeschis muzeul închinat memoriei celor 13 generali și revoluţiei paşoptiste. Înfiinţat iniţial în 1893 de Asociația Kölcsey, muzeul posedă un patrimoniu de 15.000 de piese, relicve adunate de către urmașii celor 13 martiri, scoase acum din pivniţele unde au fost ascunse de către comunişti: bunuri personale, corespondenţă, medalii, arme, uniforme, portrete, albume de fotografii, obiecte confecţionate de deţinuţi, o machetă a Statuii Libertăţii, tablouri care reproduc momentele execuţiei celor «13 de la Arad», la 6 oct. 1849. Imaginea celor 13 generali, apărători ai valorilor revoluționare, se confundă uneori în mod greşit cu cea a gen. Józef Bem, care a luptat împotriva lui Avram Iancu în Munții Apuseni. Data de 6 octombrie se comemorează an de an cu mare fast de către comunitatea maghiară, ca simbol al libertăţii la modul general, libertate care este un drept al tuturor oamenilor.
