În contextul organizării, la Bucureşti, a unei noi ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu, am considerat că se cuvine evocarea unui tandem de care se leagă biografia tradiţionalului eveniment artistic: fraţii Valentin şi Ştefan Gheorghiu – doi slujitori talentaţi ai Muzei Euterpe.
*Valentin Gheorghiu (1928-2023) a fost – ce trist este acest verb la Timpul Trecut! – un mare pianist şi compozitor. Încă de la vârsta de 5 ani, el a început să cânte la pian. Studiind la Academia de Muzică din Bucureşti, a avut distinşi profesori printre care Mihail Jora (armonie, compoziţie, contrapunct, teorie/solfegiu), Constanţa Erbiceanu (pian) şi Mihail Andricu (muzică de cameră). Pe baza unei scrisori de recomandare din partea lui George Enescu care îl aprecia ca fiind un “talent rar ce trebuie supravegheat îndeaproape”, Valentin, când avea doar 9 ani, a primit în perioada 1937-1939 o bursă de studii la Conservatorul Naţional Superior de Muzică de la Paris. Precocitatea sa artistică a continuat, debutând la Ateneul Român, alături de Orchestra Filarmonică dirijată de maestrul George Georgescu ca solist al “Concertului nr. 1 în Do major pentru pian şi orchestră” de Ludwig van Beethoven.
A devenit o prezenţă respectabilă în lumea muzicii prin turneele efectuate în Franţa, Spania, Anglia, U.R.S.S., Germania, Austria, S.U.A., Israel, Japonia ş.a. De asemenea, a colaborat cu dirijori celebri (Constantin Silvestri, George Georgescu, Sergiu Comissiona, Rafael Kubelik, Roberto Benzi, Kurt Masur, Antal Dorati, Armin Jordan, Georges Prêtre, Simon Rattle, Lawrence Foster, Seiji Ozawa) şi cu orchestre de renume (Staatskapelle/Dresda, Gewandhaus/Leipzig, Société des Concerts du Conservatoire de Paris). De numele său sunt legate multe recitaluri de muzică de cameră: solo; duo împreună cu fratele lui, violonistul Ştefan Gheorghiu, trio alături de acest violonist şi de violoncelistul Radu Aldulescu. Valentin Gheorghiu a fost invitat ca membru al juriilor unor concursuri internaţionale desfăşurate în străinătate, la Bruxelles, Bolzano, Paris, Santander, Varşovia, Viena.
Îndelungatei cariere interpretative i s-a asociat cariera componistică. Din creaţiile sale amintim: “Sonata pentru pian”; “Concert pentru pian şi orchestră”; “Burlesca pentru pian şi vioară”; “Trio în La major pentru pian, vioară şi violoncel”; “Sonata pentru pian şi violoncel”; “Quartet de coarde”; “Coral şi fugă pentru orgă şi orchestră”; “12 lieduri pe versuri de Tudor Arghezi” etc.
Închei scurta mea prezentare cu câteva cuvinte ce aparţin distinsei Doamne a muzicii româneşti, Cella Delavrancea: “Valentin Gheorghiu a devenit dirijorul unui singur instrument, pianul care, sub degetele lui, sună din toate instrumentele unei orchestre.”.
*Ştefan Gheorghiu (1926-2010), fratele lui Valentin Gheorghiu, a fost un talentat violonist şi profesor de muzică. Aş putea spune că precocitatea sa artistică era parcă “trasă la indigo” cu cea a lui Valentin: la vârsta de 5 ani, începe studierea viorii, iar la 9 ani, devine student al Conservatorului Regal de Muzică din Bucureşti. La recomandarea lui George Enescu, pleacă împreună cu fratele său, cu burse de studii, la Conservatoire National de Musique de la Paris, avându-l ca profesor de vioară pe Maurice Hewitt. Îşi desăvârşeşte pregătirea cu maestrul David Oistrach, participând la cursurile acestuia de măiestrie artistică.
Prof Ștefan Gheorghiu Foto: De la Minutarus – Operă proprie, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=17852649
Din anul 1946, Ştefan Gheorghiu a fost solist concertist al Filarmonicii de Stat George Enescu din Bucureşti, prezent în peste 2 mii de concerte în ţară şi în străinătate. Cele din afara frontierelor s-au realizat în renumite centre muzicale precum: Paris, Londra, Manchester, Roma, Viena, Salzburg, Locarno, Basel, Lausanne, Praga, Berlin, Varşovia, München, Leipzig, Moscova, Sankt Petersburg, Sofia, Atena, Salonic, Riga, Tallinn, Montreal, San Francisco, Los Angeles, Boston, Beijing, Shanghai, Seul – o amplă geografie muzicală la scară mondială! Impresionantă este, în acelaşi timp, lista dirijorilor cu care a colaborat: Constantin Silvestri, George Georgescu, Emanuel Elenescu, Mircea Basarab, Mircea Cristescu, Mihai Brediceanu, Kiril Kondraşin, Jean Perisson, Karel Ancerl.
Lui Ştefan Gheorghiu i-au aparţinut numeroase prime audiţii în concerte (“Cvartetul şi cvintetul cu pian” de George Enescu; “Sonate” de Constantin C. Nottara, Pascal Bentoiu, Ludovic Feldman şi Alfred Mendelsohn; “Concertele pentru vioară” şi “Triplul concert” de Paul Constantinescu; “Concertul pentru două viori” de Wilhelm Berger) sau înregistrări radiofonice printre care cele ale operelor lui George Enescu. Deviza sa era: “Am căutat să slujesc muzica, nu să mă slujesc eu de muzică.”.
Începând din anul 1960, Ştefan Gheorghiu a desfăşurat o intensă activitate pedagogică în domeniul muzical ca profesor de vioară şi de interpretare artistică. A contribuit nemijlocit la făurirea unor talente care au cucerit scenele ţării şi ale Europei; Mihaela Martin, Silvia Marcovici, Alexandru Tomescu, Corina Belcea, Adelina Oprean şi Dan Claudiu Vornicelu sunt doar câteva nume prestigioase. De asemenea, maestrul a făcut parte din juriile unor importante concursuri de vioară: “Jacques Thibaud” – Paris; “Piotr Ilici Ceaikovski” – Moscova; “Niccolò Paganini – Genova; “Regina Elisabeta – Bruxelles; “Henryk Wieniawski” – Poznań.
Într-un articol evocativ, criticul muzical Dumitru Avakian arăta: “Se poate spune că Ştefan Gheorghiu a definit la noi o adevărată şcoală violonistică. A acţionat de la nivelul disciplinei formaţiei instrumentale a tânărului violonist şi până spre treptele cele înalte ale măiestriei artistice, atât la nivelul formaţiei violonistice generale – cultivarea cântului în ansamblu, a domeniului preţios al muzicii de cameră, cât şi la nivelul înalt solistic.”.
Acelaşi critic îşi aminteşte performanţele inegalabile ale celor doi fraţi: “Cu decenii în urmă (în anul 1958 – n.n.), am avut bucuria de a-l fi audiat pe Ştefan Gheorghiu cu prilejul primei ediţii a <Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu>, alături de fratele domniei sale, pianistul Valentin Gheorghiu. Cei doi tineri muzicieni câştigau atunci laurii competiţiei destinate interpretării marelui Opus enescian, <Sonata a III-a în caracter popular românesc>. Ne-au cucerit prin naturaleţea expresiei, prin savoarea depănării discursului enescian, prin limpiditatea subtil colorată a tonului violonistic, prin farmecul vorbirii pianului, prin înţelegerea particularităţilor acestei originale construcţii muzicale.”.
Regret că plecarea mea îndelungată din ţară în virtutea activităţii diplomatice nu mi-a permis să îi audiez la concertele susţinute sub cupola Ateneului Român. Totuşi, am acasă câteva discuri ale lui Valentin şi Ştefan Gheorghiu pe care le ascult în ceasurile de reală sărbătoare spirituală. De fiecare dată, sufletul meu tresare la gândul că cei doi fraţi muzicieni sunt moldoveni de-ai mei, născuţi pe malul Dunării, la Galaţi. Mare dreptate mai avea cronicarul Miron Costin atunci când scria, în filele “Letopiseţului” său, aceste cuvinte: “Nasc şi în Moldova oameni!”.
