Încep acest articol cu câteva însemnări personale publicate într-un volum din anul 2016: “Doina este «profesorul de nostalgie» al tuturor românilor.”; “Am aflat că o doină s-a îndrăgostit la culme de un fluier de soc.”; “Când cântă o doină de jale, fluierul de soc abia îşi stăpâneşte lacrimile.”; “Nu ştiu de ce, dar îmi vine să cred că dorul a apărut odată cu doina.”; “Când Eminescu scria «Doina», condeiul său plângea cu lacrimi de cerneală.”.
Voi oferi în continuare câteva versuri ale unor poeţi români:
i) Mihai Eminescu, Doina (Ce stă vântul să tot bată?): “Ce stă vântul să tot bată/Prin frunza de tei uscată/Şi frângându-i ramurile,/Să lovească geamurile?/Iară tu de ce suspini/Când priveşti peste grădini?/Nu mai sta de tot ofta/Şi în gând nu mă mustra./Că atunci te voi uita./Când nu s-or mai arăta/Lângă mare râurile,/Lângă drum pustiurile./Luna şi cu soarele/Şi-n codru izvoarele./Vei avea de suspinat/Când vei şti că te-am uitat,/Când vei sta ca să mă-ngropi/Pe cărarea dintre plopi/Ş-atunci vântul o să bată/Prin frunza de tei uscată,/Scuturând-o, risipind-o/De ţi s-o urî privind-o.”; Revedere: “- Codrule, codruţule,/Ce mai faci, drăguţule,/Că de când nu ne-am văzut/Multă vreme au trecut/Şi de când m-am depărtat/Multă lume am umblat./- Ia, eu fac ce fac de mult,/Iarna viscolu-l ascult,/Crengile-mi rupându-le,/Apele-astupându-le,/Troienind cărările/Şi gonind cântările;/Şi mai fac ce fac de mult,/Vara doina mi-o ascult/Pe cărarea spre izvor/Ce le-am dat-o tuturor,/Umplându-şi cofeile,/Mi-o cântă femeile…”; Cântecul lăutarului: “Ca povestea cea sărmană/Care nimeni n-o-a-nţeles,/Trec prin vremea tristă, vană,/Cum prin secoli un eres./Sunt ca lira spartă-n stâncă,/Sunt ca glasul din pustii,/Sunt ca marea cea adâncă,/Sunt ca moartea între vii./Dintre chinuri ce mă-neacă/Eu sorbeam mirul curat,/Cum o lebădă se pleacă/Bând din lacul îngheţat./Dar cu moartea cea adâncă/Azi eu schimb al vieţii-mi gând,/Am fost vultur pe o stâncă,/Fire-aş cruce pe-un mormânt!…”.
ii) Vasile Alecsandri, Doina: “Doină, doiniţă!/De-aş avea o puiculiţă,/Cu flori galbene-n cosiţă,/Cu flori roşii pe guriţă!/De-aş avea o mândruliţă/Cu-ochişori de porumbiţă/Şi cu suflet de voinică!/De-aş avea o bălăioară/Naltă, veselă, uşoară,/Ca un pui de căprioară!/Face-m-aş privighetoare/De-aş cânta noaptea-n răcoare/Doina cea dezmierdătoare!…”; Doină oltenească: “Frunzuliţă, iarbă neagră,/Taica, maica tot mă-ntreabă/Care muncă mi-e mai dragă?/Munca cea de haiducie,/Pistoale de Veneţie/Şi cal bun de călărie…”; Doină haiducească: “Murgule, coamă rotată,/Mai scoate-mă în deal o dată/Să-mi fac ochişorii roată,/Să mă uit la lumea toată./Veni-ar timpul, să vie/Ca românul iar să-nvie/Şi de hoţi să mântuiască/Ţara lui ardelenească…”.
iii) George Coşbuc, Doina: “Copilo, tu eşti gata/De-a pururea să plângi!/Şi când eşti tristă, Doino,/Tu inima ne-o frângi./Dar nu ştiu cum, e bine/Când plângi, că-n urma ta/Noi plângem toţi şi-amarul/Mai dulce ni-i aşa./Şi toate plâng cu tine/Şi toate te-nţeleg,/Că-n versul tău cel jalnic/Vorbeşte-un neam întreg./Pe fete-n faptul serii/Le-ntâmpini la izvor/Tu, singura stăpână/Pe sufletele lor/Le-nveţi ce e iubirea/Şi râzi cu ochi şireţi,/Deodat-apoi te-ntuneci/Şi cântece le-nveţi;/Să cânte ziua-n luncă/Şi seara când se-ntorc,/Când triste-n pragul tinzii/Stau singure şi torc./Când merg flăcăi la oaste/Cu lacrimi tu-i petreci/Şi stai cu ei, ţi-e milă/Să-i laşi pustii, să pleci./Cântând le-aduci aminte/De-o fată din vecini,/De mame şi de-ogorul/Umplut acum de spini./Şi când i-omoară dorul/Şi-n jurul tău se strâng,/Pui fluierul la gură/Şi cânţi, iar dânşii plâng…”.
iv) Octavian Goga, Doina: “O doină plânge sus pe culme,/Din fluier unde limpezi cad/Şi legănate lin s-afundă/În pacea codrilor de brad./Cântare, meşteră cântare,/Te stingi acum încet- încet/Şi-adormi pierdută-n tremurarea/Oftării blânde din brădet./Mi-ai picurat un strop în suflet/Din taina vremii de demult/Şi plânsul veacurilor duse/Mă înfioară când te-ascult./Cum te-ai topit acum în noapte,/Eu stau cu inima la sfat:/În care brad, de care creangă/Plânsoarea ta s-a aninat?/Şi cât vei mai trăi acolo,/Tu, soră pururea cu noi,/Când va fi mort demult ciobanul/Şi moartă turma lui de oi?/Târziu odată – cine ştie? – /Trecând pe-aici un călător,/Te va culege dintr-o floare,/De după-o aripă de nor./Te-o coborî în largul văii/Şi-o lume te va asculta,/Şi-o lume-ntreagă va începe/Să plângă cu durerea ta.”.
v) Ştefan Octavian Iosif, Doina: “Se tânguiesc/Tălăngi pe căi./Vin trei haiduci,/Pe cai mărunţi,/Grăiesc încet,/Un scurt popas/Şi spre brădet/Pornesc la pas/Cei trei călări./Sus, peste plai,/Tăcutul crai/Al nopţii reci,/Umbrind poteci,/Se-nalţă-n zări./Şi neguri cresc,/S-anină-n crăngi;/Se tânguiesc şi plâng tălăngi/Pe căi pustii./Se duc uitaţi/Cei trei fârtaţi,/Săltând în şa,/Plutind aşa,/Ca trei stafii./Dar când ajung/La cotituri,/Un chiot lung/Din mii de guri/Dărâmă stânci./Haiducii mei/Doinesc toţi trei:/Şi clocotesc/Şi hototesc/Păduri adânci.”.
vi) Gheorghe Tomozei, Doina:“Piatra-mi bea nisip din pumni,/călăresc pe săptămâni/şi rămâne grea/frunza de atingerea mea/şi rămâne uşoară/iarba, sub vară./Numai clopotul rămâne la fel/de moarte şi de oţel,/numai eu rămân/de-o lumină mai spân,/ţinut minte/de-al laptelui dinte,/ştiut/de gura de lut/a unei caise/întredeschise/ca vârful de spadă/a unui cuvânt de zăpadă/nins de o iarnă prea mare,/cu desemne-n schimbare.”.
Din culegerile de doine populare am selectat următoarele versuri:
*“Codrule, frate mi-ai fost/Şi loc bun de adăpost/Când eram eu fugărit/Şi de jandarmi hăituit;/Când eram lotru-n pădure/Cu puşcă şi cu săcure./Cu frunza m-acopereai,/Cu umbra mă răcoreai./Acum de rele-am scăpat,/Dar de tine n-am uitat./Mi-a venit şi mie rândul/Să-ţi întorc crezământul./Codrule cu frunza lată,/Că mi-ai fost tare bun tată,/Când m-a urât lumea toată./Codrule cu frunza lungă,/Că mi-ai ţinut cândva umbră,/Mi-ai fost ca o mamă dragă/Când m-a urât lumea-ntreagă./Codru cu frunza domnească,/Gerul nu te veştejească,/Că eşti casă românească.”. *“Frunză verde de cireş/Lung e drumul pân-la Ieş,/Lung e drumul şi bătut/Din Siret şi pân-la Prut!/Nu-i bătut de car cu boi,/Ci-i bătut tot de nevoi/Şi de păcatele mele/Cele multe, cele grele!/Ard-o focul, răzeşie!/Eu chiteam că-i boierie/Şi-i numai o sărăcie!/Pentru-o palmă de pământ/Zilele mi-am dat în vânt./Ani întregi m-am giudecat/Şi nimic n-am câştigat!/Eu îmblam la giudecată,/Copiii-mi plângeau pe vatră,/Nevasta-mi zăcea lăsată./Dar-ar Domnul Dumnezeu/Să fie pe gândul meu!/Lăsa-m-oi de răzeşie/Să apuc în haiducie/Ca să-mi fac sfânta dreptate/Cu cea ghioagă de pe spate,/Să-mi aleg giudecători/Cei stejari nestrâmbători.”. *“- Foaie verde de trei flori,/Ciobănaş de la miori,/Un’ ţi-a fost moartea să mori?/- Sus în vârful muntelui,/În bătaia vântului,/La cetina bradului./- Şi de ce moarte-ai murit?/- De trăsnet când a trăsnit./- De jelit cin’ te-a jelit?/- Păsările-au ciripit./- De scăldat cin’ te-a scăldat?/- Ploile când au plouat./- De-mpânzit cin’ te-a-mpânzit?/- Luna când a răsărit./- Lumânarea cin’ ţi-a pus?/- Soarele când era sus./- De-ngropat cin’ te-a-ngropat?/Trei brazi mari s-au răsturnat./- Fluieraşul un’ l-ai pus?/- În craca bradului sus/Şi când vântul mi-o bătea,/Fluieraşul mi-o cânta,/Oile s-or aduna,/Pe mine că m-or căta.”. *“Astă vară am vărat/Colo-n muntele cel nalt,/Cu luna, cu soarele/Şi cu căprioarele,/Că din naştere-s muntean,/Iar din botez sunt oltean./Căprioare, surioare,/Sculaţi în două picioare,/Roadeţi poala codrului/Să vadă matca Oltului./Oltule! Pe malul tău/Creasc-ar iarbă şi dudău/Ca să pască murgul meu./Oltule! câne spurcat,/Ce vii mare, tulburat/Şi cu sânge-amestecat?/Aduci plaghii (crengi – n.n.) şi butuci/Şi căpestre de cai murgi/Şi chiar trupuri de haiduci!/Oltule! râu blăstemat/N-avuşi grijă de păcat/Să-nghiţi trupuri de voinici/Care-au haiducit pe-aici?/Seca-ţi-ar izvoarele/Şi toate pâraiele,/Să-ţi rămâie pietrele/Să le calce fetele,/Că tu n-ai ţinut cu noi/Şi te-ai vândut la ciocoi!/Pe unde-a trecut luntrea/Înalţă-se pulberea,/C-ai fost rău de oltenaşi/Ş-ai fost bun de poteraşi./Oltenaşi ai înghiţit,/Poteraşi ai răcorit.”.
În anul 2009 Doina românească era înscrisă pe bună dreptate în “Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii” sub egida U.N.E.S.C.O.
