Două satire cazone

Fiind împreună cu familia la Praga unde am lucrat ca Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor din iulie 1972 până în septembrie 1980, am avut ocazia de a cunoaşte biografia scriitorului ceh Jaroslav Hašek (1883-1923) care intrase în mentalul universal drept “părintele spiritual” al soldatului Švejk. Intenţiona să scrie un amplu roman în şase volume intitulat generic Peripeţiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial, dar – după publicarea celui de-al treilea volum Gloriosul dezastru şi începerea volumului al IV-lea Continuarea gloriosului dezastru – Hašek a încetat din viaţă în urma unui atac de inimă. Autorul declarase la începutul elaborării operei sale: “Nu ştiu dacă voi izbuti să redau ceea ce am vrut. Faptul că am auzit pe unii oameni tratându-se reciproc cu «Eşti prost ca Švejk!» mărturiseşte oarecum contrariul. Dar chiar dacă Švejk va deveni o nouă înjurătură în cununa înfloritoare a ocarei, trebuie să mă mulţumesc şi cu această contribuţie la îmbogăţirea limbii cehe.”.

În pofida modestiei exemplare a talentatului scriitor împărtăşesc opinia criticilor literari care au susţinut că romanul lui Jaroslav Hašek (chiar în forma sa neîncheiată) constituie prima creaţie reprezentativă pe teme anti-războinice, anterioară romanului contestatar al scriitorului german Erich Maria Remarque (1898-1970) intitulat Nimic nou pe frontul de Vest.

La scurt timp după venirea în Capitala Cehoslovaciei aveam în biblioteca noastră personală cartea Peripeţiile bravului soldat Švejk în traducerea românească a lui Al.O. Teodoreanu şi Jean Grosu cu ilustraţiile originale ale lui Josef Lada, publicată în 1956 la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă din Bucureşti. Îmi amintesc faptul că soţia mea Maria Cornelia – înainte de a veni să mă însoţească la Praga – intra în anticariatele Capitalei până când a găsit şi a cumpărat imediat un exemplar al acestei capodopere. Prima traducere (parţială) în limba română apăruse cu două decenii în urmă, în 1935.

Personajul central al romanului lui Jaroslav Hašek – un soldat uşor manipulabil de către cei din jur, dotat cu un zâmbet larg şi o sinceritate dezarmantă – are o biografie marcată de multe situaţii tragicomice. Iată câteva dintre ele:*În viaţa civilă fusese negustor de câini vagabonzi furaţi pe care îi vindea pe post de fiinţe canine de rasă; *Deşi este declarat “nebun irecuperabil” de către medicii legişti şi suferă de reumatism, Švejk e luat la oaste într-un scaun cu rotile de către menajera lui; *Plecând cu trenul de la Praga la České Budějovice trage din greşeală semnalul de alarmă, este dat jos la Tábor şi apoi rătăceşte fără acte şi fără bani prin vreo 15 localităţi fiind considerat spion şi arestat; *Mai târziu el ajunge ordonanţă, apoi este prins de o patrulă maghiară şi introdus într-o coloană de prizonieri ruşi; *Nu este deloc impresionat de predicile pompoase ale preotului militar în faţa soldaţilor trimişi la moarte; *Războiul ucigător nu îl afectase pe ostaşul bonom care – după numeroase întâmplări ciudate şi imprevizibile – îi dădea întâlnire unui amic la o vestită cârciumă din Praga pronunţând următoarele cuvinte: “Ne vedem la ora 6, după război!”.

Cititorii cărţii lui Hašek au parte de ceea ce aş numi “Odiseea hazlie” a unui război caricaturizat şi stigmatizat. Comicul de situaţie se asociază comicului de limbaj constând în principal din vorbirea cu multe greşeli a limbii germane de către cehi sau a limbii cehe de către nemţi şi polonezi. Mai trebuie evidenţiat faptul că situaţiile şi personajele din celebrul roman în marea lor majoritate erau inspirate din perioada serviciului militar efectuat de Hašek în cadrul Regimentului 91 Infanterie al armatei austro-ungare în timpul Primului Război Mondial.

Paralel cu delicioasa lectură a romanului am cunoscut un loc praghez cu semnificaţii legate de opera renumitului scriitor ceh: Berăria “U Kalicha”/“La Pocal” din zona Vinohrady în proximitatea Pieţii Vaclav. Este locaţia unde eroul lui Jaroslav Hašek fusese acuzat de înaltă trădare şi arestat de un poliţai sub acoperire împreună cu cârciumarul care afirmase că a trebuit să înlăture de pe perete portretul Împăratului Franz Josef din cauza murdăririi provocate de muştele din Berărie.

Aş afirma că la popularitatea extraordinară a romanului lui Hašek (e.g. traducerea acestei cărţi în peste 60 de limbi) a contribuit substanţial pictorul ceh Josef Lada (1887-1957) menţionat anterior. Pe zidul central al Berăriei respective apare o lucrare a talentatului artist care a ilustrat cartea, iar pe frontispiciul de la intrare te întâmpină imaginea lui Švejk în haină militară, înconjurată de următoarele cuvinte în limba cehă: “Hostinec U Kalicha. Töpfer & Bratr”.

Voi continua acest articol cu evocarea lui Moş Teacă – eroul scriitorului român Anton Bacalbaşa (1865-1899). În 1893 apărea prima ediţie a volumului său de schiţe, intitulat Moş Teacă ajuns chiar în acel an la ediţia a IV-a. Într-una dintre schiţe copilul năzdrăvan Tecuţă – “din pricinacăruia nu se puteau odihni cinci mahalale” – se juca mereu de-a militarii şi nu cerea decât jucării soldăţeşti printre care o sabie de tinichea. La vârsta de 18 ani Tecuţă intra în cariera armelor luând rapid gradele de caporal, sergent şi sublocotenent.

Foto: Youtube

Redau în continuare un episod hazliu din perioada când acesta devenise locotenent. La solicitarea colonelului ca Teacă să se căsătorească imediat cu o tânără pe seama căreia se vorbea prin târg despre anumite aventuri amoroase avute cu acel colonel Teacă trimitea această “Circulară” părinţilor domnişoarei cu pricina: “Conform ordenului lu don colonel no…, am onoare a vă face cunoscut să-mi acordaţi de urgenţă mâna fiicei dumneavoastră pe lângă care (o cacofonie intenţionată a autorului – n.n.) veţi anexa zestrea pe care a ordonat-o don colonel. Totdeodată vă fac cunoscut că nu este adevărat ce se spune de către ţivili că s-ar fi petrecut acum 15 ani deoarece chiar don colonel spune că nu-i aşa. Supirioru nu minte!”.

Este interesant avertismentul lui Anton Bacalbaşa, publicat într-un articol: “Ar fi nedrept să afirmăm că Moş Teacă este numai militar. Lărgindu-i cercul de activitate, studiindu-l de aproape el poate fi cu aceeaşi uşurinţă prefect, profesor de universitate, medic, comisar comunal, arhimandrit, gardist, avocat, senator, orice – pentru că în toate breslele acestea întâlnim aceleaşi însuşiri.”.

Tot lui Bacalbaşa îi aparţine această caracterizare a personajului său din schiţa omonimă: “Moş Teacă este mai presus de toate un bărbat practic. Lui nu-i trebuie din spiritism decât partea aceea care e folositoare: să te vindece de bătături, să-ţi mărească solda, să te avanseze fără examen, să-ţi facă în sfârşit ceva de folos. Altfel la ce-i mai zice spiritism de pomană?”.

Moş Teacă ieşise din lumea schiţelor şi intrase în cea a epigramelor după cum se poate vedea în aceste trei catrene: “Moş Teacă şi cu-a lui consoartă/Visează-n pat spre dimineaţă:/El – armele care dau moarte;/Ea – armele care dau viaţă.” (Cincinat Pavelescu); “Viaţa ta a fost un haos/De comande idioate./Ce-ţi rămâne-acum din toate?/Vai, doar un «pe loc repaos!».” (George Ranetti); “Cum are-o rudă cocoţată/Pe al politicului val,/S-a-ntors Moş Teacă în armată,/Dar în costum de general.” (Nicolae Ghinea).

La rândul meu am publicat câteva însemnări hazlii despre cele două personaje din beletristica europeană: “Oare ce ar spune Moş Teacă văzând atâtea «Ordonanţe» pe malurile Dâmboviţei?”; “Dacă se cunoşteau, Švejk şi Moş Teacă ar fi fost «prieteni la cataramă».”; “Patru cizme se plimbau împreună abia stăpânindu-şi râsul: Moş Teacă şi bravul soldat Švejk îşi povesteau – unul altuia – amintirile cazone destul de apropiate ca zone.”; “Švejk sau un zâmbet încălţat în cizme milităreşti.”.

Foto hasek: Unknown photographer, Public domain, via Wikimedia Commons