Al. Florin Țene
Apărut la Editura Napoca Star, 2023, romanul semnat de Mihaly Ganea Pap, un autor pe deplin format, inteligent, cu simț acut al observației directe, excelent ascultător de limbaj naturist, poet și compozitor, este prezent în librării cu romanul”Viola“ ce conține 20 de capitole, încheindu-se cu un text impresionant, intitulat “Orașul blestemat “.
Citind cartea mi-am adus aminte că și Maxim Gorki a publicat în 1907 romanul “Mama”, în limba rusă Math, așa cum face autorul nostru în cartea de care facem vorbire.
Cartea se deschde cu două motto-uri, din care redau pe primul ce esențializează conținutul paginilor ce urmează: “Cinstește pe tatal tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să traiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” (les. 20, 12). “
Romanul este o biografie a mamei autorului, spectaculoasă al cărei efect estetic este hotărât simțitor. Mihaly Ganea Pop este un naturalist fotografic, aci prolix, aici iute în descripția pe viu a unei umanități văzute și trăite direct, fiind un prozator cu experiență, care vine cu un spor indiscutabil de valoare la examenul propriu-zis estetic.
Având o prefață semnată de scriitoarea Virginia Paraschiv, o excelentă traducătoare de cărți din limba latină, analist literar de excepție, cartea are, de la început, o recomandare din partea unui critic autorizat.
Destinul Violei este tragic, trăiește cu frica și în credința lui Dumnezeu, însă cartea se deschde cu portretul husarului Janos care era pe front, însoțind căruța cu marmite spre linia frontului.Datorită unei explozii acest personaj este rănit, fiind îngrijit de Flora, o femeie cu suflet.Soldatul de care facem vorbire moare datorită cangrenei la picior, în urma lui rămân câțiva copii, printre care o fetiță plăpândă botezată Viola, pe care o ia să fie crescută, alături de copii săi baronul Pap.
Atât în capitolele “Flora“, “Fetele Baronului Pap “ și în “Vatra băilor de plumb “, se conturează niște personaje solitare în mijlocul unei societăți cenușii, iritabile din felurite motive, animați de o inanalizabilă neliniște-acesta este prototipul, mereu viril, căci în acest roman esența brutalității istorice ce a creat destine este mereu prezentă.În această “Vatră” mineritul se practica de mi de ani. Aici veneau oamneii, sperând să-și capete sănătatea și speranța în viață.În această zonă triește personajul principal, despre care autorul focalizează “lumina” interesului său asupra Vilei în capitolul “Băiatul mamei “. Mihaly Ganea Pap descrie la începutul capitolului, cum Viola se spală de sânge după plecarea hortiștilor, simbol al curățirii de rău, și pregătindu-se pentru nașterea copilului care plângea ca din gură de șarpe.Copilul, nu este altul, decât autorul acestui interesant roman.Cartea, practic, se încheagă precum un puzzle, din secvențe memorialistice, închegate dintr-o experiență privată, cu merite deosebite.Întâia însușire a cărții este tonul ei documentar care provine din ideea de a face reportaj din propria-i viață alături de mama Viola.De aici derivă interesul psihologic al acestui roman, care nu observă pentru a comenta, nu înregistrează spre a judeca și nu exagerează în pozitiv cu scopul de a da subiectului acestui roman un aer eroic.În această realitate este neîndoios un fior emoționant, un sentiment de modernă epopee a vieții unei femei și al unui bărbat.Psihologicește, istoria și umanitatea este vie, cu bucuriile și dramele acestora, și a fost redată de autor așa cum a simțit-o.
Romanul se încheie în ziua nașterii lui Iisus.Este, practic, o metaforă a speranței. Tânărul își pune întrebări retorice. Iar Viola, mama care a trecut prin atâtea necazuri ale vieții, îl sfătuiește pe tânărul ei fecior să fie blând în viață și să creadă în Dumnezeu.
Autorul acestui roman are o mare artă de a aduce în actualitate lumile amintirii și al trăirilor celor apropiați, inclusiv emoțiile sale, îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții oamenilor.E la autor o obsesie a iubirii de neam.Romanul acesta este o rememorare a unei vieți a celei mai iubite ființe pentru om, mama, în care descoperim oameni de diferite categorii și părțile nevăzute ale istoriei.
Citind acest roman mi-am adus aminte de aforismul lui Honore de Balzac, care spunea:“Inima unei mame este un adânc abis în străfundurile căruia vei găsi întotdeauna iertarea.”.
Autorul are simț de observație, inteligență, un stil direct de exprimare și afectiv, oscilează între exigență și tolerabilitate, e tot ce-i trebuie spre a fi un roman foarte original.
