Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Două treimi dintre angajații români sunt foarte stresați la locul de muncă
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Două treimi dintre angajații români sunt foarte stresați la locul de muncă

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 22 octombrie 2019
Distribuie
BestJobs

Unul din doi angajați români consideră că nivelul de stres la locul de muncă actual este ridicat, iar 15,4% afirmă că este chiar nesustenabil de mare. Pentru alți 27% stresul este moderat și doar 7,7% declară că este scăzut sau lipsește, arată rezultatele unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs.

Mediul de lucru dezorganizat și haotic, supraîncărcarea și primirea de responsabilități care ies din aria lor de competențe reprezintă principalii trei factori de stres invocați de jumătate dintre angajați. De asemenea, patru din zece angajați explică stresul ridicat prin faptul că sunt nevoiți să preia din responsabilitățile colegilor, iar 37% sunt stresați de comunicarea slabă între manageri și echipă.

Trei din zece spun că așteaptă prea mult ca superiorii să ia anumite decizii și că nu există muncă în echipă, fiecare fiind pe cont propriu. Alți factori de stres pentru doi din zece respondenți sunt faptul că li se impun obiective greu de realizat, că primesc deadline-uri nerealiste sau că nu li se dau toate informațiile de care au nevoie pentru a-și face treaba. E-mailurile sau SMS-urile primite de la superiori în afara orelor de program contribuie, de asemenea, la gradul ridicat de stres al angajaților.

Nivel de stres dublu față de acum 3 ani. Cei mai mulți angajați au ajuns la epuizare.

Din păcate, aproape opt din zece respondenți au spus că nivelul de stres a crescut în ultimii trei ani, iar pentru mai bine de jumătate dintre aceștia, chiar s-a dublat. Dacă pentru 43,4% dintre respondenți nivelul de stres este ridicat doar în anumite perioade din an, patru din zece spun că este la fel pe tot parcursul anului, iar 8,8% – doar în apropierea unor deadline-uri. În aceste condiții, doi din zece respondenți afirmă că deja au ajuns la burnout, trei din zece cred că în cel mult o jumătate de an vor ajunge la epuizare dacă nivelul de stres se va menține la același nivel, iar 15% estimează că se vor epuiza în cel mult un an.

Efectele stresului la job: insomnii și probleme de sănătate

De altfel, de-a lungul carierei lor, șase din zece respondenți au spus că și-au căutat alt job mai puțin stresant, în condițiile în care 46% dintre angajați au răspuns că au avut insomnii din cauza stresului de la job, iar un sfert – că au avut probleme grave de sănătate pe fond de stres. De asemenea, 37% dintre respondenți admit că și-au descărcat stresul acumulat la job asupra familiei sau prietenilor, în timp ce 28% au recunoscut că și-au pierdut cumpătul la job. Foarte puțini angajați – sub 5% – au apelat la consilierea unui psiholog sau au depus plângeri oficiale la departamentul de HR. Mulți nu au făcut nimic, admițând că s-au obișnuit pur și simplu cu stresul de la job.

Companiile nu fac nimic pentru a reduce stresul la locul de muncă

Cei mai mulți angajați care au răspuns la sondajul BestJobs (54%) spun că firma nu face nimic pentru a reduce stresul la locul de muncă, iar 42% nu sunt siguri că angajatorul face ceva în acest sens.

- Publicitate -

În același timp, angajații știu deja care ar fi soluțiile care i-ar ajuta să reducă stresul de la birou. Cei mai mulți dintre respondenți (52%) sunt de părere că e nevoie în primul rând ca managerii să comunice mai bine cu angajații și aproape tot atâția (49%) cred că e nevoie ca firmele să angajeze mai mulți oameni. În plus, 32% au nevoie ca angajatorul să le ofere un mediu de lucru mai relaxat, iar 30% ar vrea să li se mărească salariul. Totodată, aproape un sfert consideră că nivelul de stres ar scădea dacă angajatorul le-ar oferi un echilibru între viața profesională și cea personală, iar circa 13% ar vrea ca acesta să introducă posibilitatea de a lucra și de acasă, ori să ofere mai multe zile libere decât cele legale.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior UniCredit Leasing UniCredit Bank lansează Start Major, un program de educație financiară și pentru carieră dedicat liceenilor
Articolul următor trump Donald Trump se teme că va fi suspendat „cât mai repede posibil” de democrați
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Fosta purtătoare de cuvânt a Casei Albe dezvăluie următorul ei post
Extern
Unde se va așeza prețul energiei în 2027? Diferențe uriașe între cât cer producătorii și cât ar oferi clienții, licitații anulate pe bandă
Energie
România trimite sprijin în Serbia pentru incendii. Elicopterul Black Hawk S-70M rescEU, mobilizat pentru prima misiune internațională
Extern

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Mai puțin de jumătate dintre români reușesc să economisească. Cât pun deoparte pe lună?
  • Creștere a pieței de investiții imobiliare la nivel regional, România rămâne în urmă
  • Cât costă chiria în București? Aceeași locuință, diferențe și de 550 euro între sectoare
  • Românii nu mai vor să lucreze în străinătate. Cu 33% mai puține aplicări la joburi în „afară”
Actualitate

CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția legăturii dintre Oradea și A3

1 minute
Actualitate

Kamala Harris: Mulțumesc poporului român! Cum a spus și președintele Biden, vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO

5 minute
Actualitate

Românii au găsit noi metode de a economisi. Cum se pregătesc de Paște?

4 minute
Actualitate

Cristian Diaconescu: „Nu va fi război în România“

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?