Lucrările preliminare la drumul expres nu au început în zona în care politicienii au inaugurat cu fast lucrările şi au montat câteva borduri la drumul tehnologic încropit de constructor. Lucrările preliminare au început în partea opusă, dincolo de DN 65, pe teritoriul comunei Pieleşti. Ca să fie cu noroc, s-a început de la kilometrul 13, scrie Gazeta de Sud.
După luni de zile în care nu s-a mişcat mai nimic pe şantier, constructorul a dus utilajele în câmp, pe cel ce va fi tronsonul I al drumului expres Craiova-Piteşti. Curios este că lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti au început de la kilometrul 13 al drumului.
Pe o distanţă de circa 1,5 – 2 kilometri se observă că partea de bază a drumului a prins contur. Lucrarile preliminare sunt în mijlocul unui câmp ce a fost cultivat cu porumb. Lucrările avansează cu dificultate. Detalii ne-a oferit directorul adjunct de proiect, Davide Pes, de la firma Tirrena Scavi. Compania italiană a câştigat licitaţia de proiectare şi execuţie pentru Tronsonul I al drumului expres Craiova-Piteşti.
„S-au început lucrările la drumul expres pe o distanţă de circa doi kilometri. Facem lucrări de stabilizare şi alte tipuri de lucrări necesare drumului expres. Se lucrează la km 13 şi 14 al drumului expres, în paralel cu drumul tehnologic. Acum avem şi autorizaţia de construire şi s-a dat şi ordinul de începere a lucrărilor, în urmă cu aproximativ o lună. Lucrăm cu aproximativ 40 de utilaje, în total, şi tot aducem“, a declarat Davide Pes, pentru GdS.
Directorul adjunct de proiect care supervizează lucrările a ţinut să menţioneze anumite aspecte. In această perioadă, constructorul efectuează doar anumite lucrări la drumul expres. Firma Tirrena Scavi a câştigat licitaţia pentru proiectare şi execuţie, în 2018. Dar primele 12 luni din contract sunt alocate proiectării drumului.
Firma a finalizat proiectul tehnic mai devreme decât perioada asumată prin contract, astfel că s-a putut trece mai devreme la execuţia lucrărilor.
De ce kilometrul 13? „Nu ştiu de ce s-a pornit de aici cu tronsonul I. Probabil că aici a găsit constructorul locul potrivit, în funcţie de mediu, de spaţiu, de ospitalitatea primăriei. S-a lucrat în lanul de grâu, de porumb, de floarea soarelui. S-a executat drumul tehnologic până în capătul DN 65, unde va fi podul. Acum se lucrează la drumul expres, dar este vorba de lucrări preliminare în corpul drumului expres. Am aşteptat şi ca oamenii să strângă recolta, pentru că ne-au pus în vedere că sunt plantaţii cu fonduri europene. Apoi am dat ordinul de începere a lucrărilor“, a explicat, pentru GdS, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA.
Valoarea contractului de proiectare și execuţie a tronsonului I este de 358 de milioane de lei, fără TVA. Tronsonul are 17 kilometri și 700 de metri, pleacă din varianta de ocolire Craiova Nord şi se oprește la limita județului Dolj, traversând teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.
Contractul de execuţie începe din 2020
Totuşi, reprezentantul constructorului susţine că execuţia este trecută în acte să înceapă din 2020, iar din acel moment vor lucra din plin.
„Aşa cum am mai spus în repetate rânduri, contractul nostru de execuţie începe din februarie 2020. Tot ceea ce facem acum sunt lucrări în avans, pentru că vrem să ajutăm şi să avansăm, dar contractul efectiv începe din februarie 2020. Este vorba şi de plăţile care se pot face pentru lucrări. Este vorba de mai multe aspecte“, a precizat, pentru GdS, Davide Pes.
Vom arăta în detaliu, în cele ce urmează, ce au găsit la faţa locului redactorii GdS care au vizitat luni şantierul.
Borna ce indică kilometrul 13+560
Amenajarea de şantier se conturează în comuna Pieleşti, în apropiere de satul Câmpeni. Imediat după calea ferată, constructorul Tirrena Scavi a amenajat cu balast şi pietriş o zonă din vecinătatea drumului, care se întinde pe circa două hectare.
Întrebăm un muncitor care era în cabina unei rabe de ce a fost întins balastul. La ultima noastră vizită pe şantier, acesta era depozitat în grămezi, pe partea dreaptă a drumului. „Aici va face constructorul organizarea de şantier“, spune muncitorul, arătând cu mâna zona unde a fost nivelat balastul. De pe marginea străzii se văd utilajele în depărtare. La ora prânzului, erau cinci – șase utilaje pe câmp.
Două buldoexcavatoare, un utilaj de tasat pământul, câteva rabe cu pământ şi un tractor erau amplasate la distanţă unele de altele. Un singur buldoexcavator se observa lucrând, ridicând praful în jur. Restul muncitorilor erau în pauza de masă. Mergem pe un drum printre tarlale, peste câmp, până când ajungem la marginea drumului expres. Se observă borna cu km 13+560. De fapt, sunt nişte ţăruşi pe marginea drumului, amplasaţi din 40 în 40 de metri, care evidenţiază traseul drumului expres.
Se pregateste primul kilometru din drumul expres
Se conturează lucrările de pregătire a primului kilometru din drumul expres Craiova-Piteşti. Constructorul declarase că amenajările se întind pe circa doi kilometri. Două persoane aflate pe şantier ne-au dat asigurări că drumul lat de 7 metri pe care se fac terasamente este drumul expres, pe sensul de mers către Piteşti. Şi că nu este vorba de drumul tehnologic.
Întrebăm de ce s-a început lucrul de la kilometrul 13. O persoană de pe şantier răspunde zâmbind: „Pentru unii, 13 este un număr cu noroc“.Altă bornă arată km 13+600. Peste pământul tasat pe drum se mai aşază încă un strat. „Se fac lucrări de copertare, de încărcare şi de îmbunătăţire a terasamentelor“, spune o altă persoană care se afla pe şantier la ora respectivă.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR a mai menţionat că ţăruşii înfipţi în pământ au dublu rol. Ei arată traseul pe unde trec utilajele pentru a decoperta şi sunt şi pe post de borne kilometrice provizorii de şantier.
Bordurile au fost ridicate de constructor
În zona în care politicienii se lăudaseră că încep drumul expres, la intersecţia cu DN 65 nu mai era niciun utilaj. Ulterior s-a dovedit că acolo era doar începutul drumului tehnologic. Adică acel drum care se construieşte înaintea drumului expres, pentru a trece utilajele care lucrează efectiv la drumul expres.
Aşa cum GdS a mai precizat, bordurile montate de politicieni în ziua în care spuneau că inaugurează lucrările au fost ridicate de constructor. Acesta a explicat pentru GdS că bordurile fuseseră montate simbolic acolo şi că nu fac parte din drum. De aceea au fost ridicate. La faţa locului a rămas o limbă de asfalt răzuit din altă parte şi întins pe drumul de pământ, pe o lungime de 50-60 de metri.
Lângă drumul inaugurat în luna mai cu mare fast a rămas un morman de pământ şi două grămezi de crengi. După ce se termină asfaltul improvizat este doar pietriş pe acel drum.
Parcurgem distanţa pe care drumul tehnologic o face pe câmp în buclă, până la punctul unde se intersectează din nou cu DN 65. De circa două luni nu s-a mai făcut nimic în zonă. Nici urmă de utilaje.
Singurii „trecători“ pe acel drum tehnologic, la ora aceea, erau o turmă de capre, un cioban şi câţiva câini.
În imediata vecinătate a drumului naţional (DN 65) a fost marcată zona unde vor fi amplasaţi pilonii podului care face parte din drumul expres.
Podul va traversa drumul naţional. În acea zonă au fost săpate două gropi adânci de circa un metru.
Tronsonul II va avea rol de centură ocolitoare pentru Balş şi Slatina
Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR SA, se lucrează şi la tronsonul II al drumului expres. Este vorba de loturile 1 (de la km 17+700 până la km 36+200) şi 2 (km 36+200 – km 57+550) ale acestui tronson. Acestea au fost licitate separat, dar care au fost adjudecate de aceeaşi asociere: SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans.
Tronsonul II pleacă de la limita cu Doljul și se oprește în apropiere de Slatina, la intersecția cu DN 65. Traverseaza teritoriile localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare. Alin Şerbănescu a precizat, pentru GdS, că acest al doilea tronson va ţine loc şi de variantă ocolitoare a oraşelor Balş şi Slatina.
„Tronsonul II este şi el în lucru. Constructorul este la faza de decopertări. O să se lucreze apoi la terasamente şi o să înceapă anul acesta şi forarea la podul care se va construi peste râul Olt. Drumul expres va ţine loc de variantă ocolitoare pentru Balş şi Slatina, de aici urmând să se facă descărcările de trafic spre oraş“, a spus reprezentantul CNAIR.
Proiectarea şi execuţia lotului 1 are o valoare de contract de 661,4 milioane de lei, fără TVA. Lotul 2 va costa 792 de milioane de lei, fără TVA. „Banii sunt asiguraţi şi provin din sumele rezultate din deconturile anterioare de la proiectele cu fonduri europene. Deci, banii există. Vorbim de fonduri europene“, a mai spus Alin Şerbănescu.
Tronsonul III al drumului expres – scos luni la licitaţie
Luni, la prânz, a apărut în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP) şi licitaţia pentru cel de-al treilea tronson al Drumului Expres Craiova – Piteşti. Proiectarea şi execuţia are o valoare totală estimată de 999.410.536 de lei.
Criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate – preț“, iar ofertele se primesc până la 8 noiembrie. Tronsonul 3 are ca punct de plecare intersecția cu DN 65 – km 57+550 și ca punct final km 89+300, la limita dintre județele Olt și Argeș.
Drumul de 31 km şi 750 m va traversa teritoriile localităților Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești și Colonești.
Fondurile ar provini de la UE, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), după cum se specifică în anunţul de participare. Al patrulea tronson al drumului expres, ultimul, pleacă de la km 89+300 şi ajunge până la intersecția cu autostrada A1 București – Pitești (km 121+115). Drumul de 31,8 km străbate localitățile argeşene Lunca Corbului, Albota, Costești, Bradu, Sușeni și Oarja.
Ce se intampla cu Tronsonul IV
Proiectarea şi execuţia Tronsonului IV a fost scoasă la licitaţie pe 21 august, cu o valoare totală estimată de 909.669.122 de lei. Ofertele sunt aşteptate până la data de 24 octombrie. Criteriul de atribuire şi fondurile sunt aceleaşi. Toate cele patru tronsoane ale DE Craiova – Piteşti au aceeaşi durată de realizare, potrivit contractului: 12 luni proiectarea şi 24 de luni execuţia. Reamintim faptul că licitaţia pentru tronsoanele III şi IV ale drumului expres Craiova-Piteşti a întârziat circa un an.
În 2018, CNAIR a fost obligată să anuleze licitaţiile pentru contractele de execuţie ale celor două tronsoane. Atunci CNAIR a pierdut definitiv în instanţă procesul cu austriecii de la Strabag. Procedura a fost reluată abia în august şi acum, la sfârşit de septembrie.
Licitaţii şi pentru diriginţii de şantier
În paralel cu licitaţiile pentru tronsoanele III şi IV, CNAIR a lansat şi procedura de achiziţie a dirigenţiei de şantier pentru lucrările la tronsoanele I şi II ale drumului expres. Licitaţiile pentru supervizare DE Craiova – Piteşti sunt făcute pe fiecare obiectiv. Respectiv, pe tronsonul I, tronsonul II – lotul 1, tronsonul II- lotul 2. Ele au fost lansate în primăvară. O perioadă au fost suspendate. Apoi au fost reluate, cu termen de primire a ofertelor începutul lunii octombrie (zilele de 3 şi 4).
„Obiectul contractului va consta în furnizarea de servicii de supervizare de înaltă calitate, atât în timpul perioadei de proiectare şi execuţie a lucrărilor, cât și pe parcursul perioadei de garanție, pentru a se asigura că antreprenorul proiectează şi execută lucrările conform cu obligaţiile contractuale, în special în ceea ce privește durata, cantitatea, calitatea și costul proiectării și al lucrărilor“, se specifică în anunţul din SEAP.
Se pare că partea de proiectare a fost ratată, din moment ce tronsoanele pentru care se licitează supervizarea sunt deja în faza de execuţie. Valoarea totală estimată pentru tronsonul I, tronsonul II – lotul 1 şi tronsonul II- lotul 2 este aceeaşi: între: 24.382.895,17 lei şi 28.619.239,75 lei, de fiecare obiectiv.