În perioada când eram Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor de la Praga (1972-1980), am vizitat de câteva ori oraşul Dublin, Capitala Irlandei, în două deplasări reprezentând U.A.S.C.R. la anumite reuniuni europene. De fiecare dată, am beneficiat de asistenţa bunului meu prieten, reprezentantul permanent irlandez. Dublin fiind o localitate cu o suprafaţă relativ redusă, am putut urma un itinerar reprezentativ pentru ceea ce au însemnat viaţa şi creaţia marelui scriitor James Joyce (1882-1941). Sper să fie interesante pentru cititori însemnările şi impresiile mele din articolul de faţă.
Iată mai întâi câteva cugetări pe teme existenţiale care îi aparţin: *“Când crezi că ai scăpat de toţi, dai de tine şi nu mai ştii încotro să o iei.”; *“Fiecare viaţă înseamnă un cumul de zile. Zi după zi, hoinărim de unii singuri, întâlnind hoţi, stafii, uriaşi, bătrâni, tineri, soţii, văduve, fraţi, cumnaţi, dar mai ales, întâlnindu-ne pe noi înşine.”; *“Se spune că o călugăriţă ar fi inventat sârma ghimpată.”; *“Nu în timpuri, locuri sau împrejurări, ci în om stă succesul.”; *“Trecutul este desfiinţat de prezent, iar prezentul există numai pentru că ştim că ne va aduce un viitor.”; *“Gândul că ceilalţi ar trebui să plătească este cel mai gustos condiment al vieţii.”.
i) Am trecut pe lângăColegiul Belvedere unde copilul James a învăţat religia, matematica, limba şi literatura engleză, trei limbi străine (latină; italiană; franceză). Unii critici literari au subliniat, în cercetările lor, rolul important pe care l-a avut disciplina iezuită în formarea semantico-filologică a lui Joyce. În acei ani, el era foarte pasionat de poeziile lui George Gordon Byron (1788-1824) şi William Butler Yeats (1865-1939), precum şi de scrierile politice ale lui Niccolò Machiavelli (1469-1527).
ii) Vizitând Galeria Naţională din Dublin, prietenul meu mi-a atras atenţia asupra tabloului “Ruperea celei de-a şasea peceţi” de Francis Danby (1793-1861) ilustrând “Apocalipsa”. Se povesteşte că în copilăria lui James, guvernanta sa, Elisabeth Convay (denumită Doamna Dante în romanul “Portret al artistului în tinereţe”) îl dusese la acel muzeu de artă unde i-a arătat în mod special pictura respectivă ce avea să marcheze întreaga viaţă a scriitorului irlandez.
iii) În drumurile mele prin Capitala Irlandei, am ajuns la Newman House unde se aflase University College pe vremea lui Joyce. În partea dreaptă, intrarea în Biserica Newman constă dintr-un frumos edificiu de cărămidă roşie, ridicat în anul 1738. La Universitatea menţionată, James Joyce şi-a început studiile în anul 1898, continuând cu multă pasiune lectura operelor unor autori ca: Dante Alighieri (1265-1321), Thomas Carlyle (1795-1881), Émile Zola (1840-1902), Ivan Turgheniev (1818-1883), John Ruskin (1819-1900), Gabriele d’Annunzio (1863-1938). Este puternic influenţat de ideile lui Henrik Ibsen (1828-1906), înscrise sub semnul concilierii Simbolismului şi Realismului. Învăţând la vârsta de 19 ani limba norvegiană, James îi trimisese marelui dramaturg o epistolă primită cu mare plăcere de acesta. Joyce obişnuia să stea la Biblioteca Naţională până seara târziu şi să citească lucrări în cele câteva limbi pe care le stăpânea. În paralel, el frecventa unele cursuri la Catholic University Medical School din Dublin, plecând ulterior la Paris spre a se pregăti în acest domeniu.
iv) James Joyce Tower and Museum din Sandycove/Dublin este un loc unde reflecţiile despre marele scriitor “sunt la ele acasă”, cum s-ar spune. Istoria Irlandei consemnează existenţa, în perioada 1803-1808, a 30 de Martello Towers în zonele de coastă din regiunea extinsă a Dublinului ca posturi de apărare împotriva unor eventuale acţiuni militare ale trupelor franceze conduse de Napoleon Bonaparte. Ulterior, acele Turnuri au avut scopul de a supraveghea acţiunile de contrabandă şi de trecere ilegală a frontierei. În Turnul de tip Martello din Sandycove, în toamna anului 1904 tânărul Joyce s-a retras împreună cu prietenul său, rămânând acolo timp de şase zile (9-14 septembrie). Turnul a fost transformat în Muzeu în anul 1962, atrăgând de atunci şi până în zilele noastre numeroşi vizitatori irlandezi sau străini.La acel Muzeu am putut vedea o serie de opere ale lui James Joyce, publicate în limba engleză şi în limbi străine (inclusiv română), obiecte personale, fotografii. Am văzut – la sugestia prietenului meu irlandez – un portret al lui Joyce, realizat în anul 1924 de Patrick Tuohy care avea următoarea poveste: fiindcă scriitorul se agita cu nerăbdare, artistul l-a rugat ca să stea nemişcat spre a-i putea picta sufletul; Joyce i-ar fi răspuns: “Nu te preocupa de sufletul meu. Fă-mi, te rog, doar cravata dreaptă.”.
Turnul-Muzeu a devenit un loc de pelerinaj atât pentru irlandezi, cât şi pentru comunitatea anglofonă în general, mai ales cu prilejul sărbătorii anuale denumite “Bloomsday”/16 iunie. Aceasta este ziua din anul 1904 când se petrece acţiunea romanului “Ulysses”, publicat în 1922: mai concret, atunci trecuse prin Dublin Leopold Bloom, alias Ulysses; alte personaje principale trimit, de asemenea, la epopeea homerică: Molly Bloom = Penelopa sau Stephen Dedalus = Telemachus. Am aflat din media că frumoasa faţadă din cărămidă roşie a casei de pe Eccles Street nr. 7 – adresa fictivă a lui Leopold Bloom – a fost salvată de la demolare, fiind expusă la James Joyce Center din Dublin, inaugurat în 1996.
Foto: EliziR, CC BY-SA 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons
Mărturisesc un fapt: abia la a treia lectură a romanului “Ulysses”, am reuşit să pătrund cât de cât în tainele semantice ale celor optsprezece episoade componente, beneficiind de traducerea în limba română, realizată cu mare competenţă de Mircea Ivănescu (1931-2011) şi publicată la Editura Univers din Bucureşti în anul 1984. Ultimul cuvânt al romanului lui Joyce, atribuit doamnei Molly Bloom, este: “Da!” constând într-o afirmaţie triumfalistă care – în opinia scriitorului şi pictorului englez Frank Budgen (1882-1971) – este asemănătoare concluziei operei lui Goethe, “Faust”: “das Ewig-Welbliche”/Eternul feminin care reabsoarbe şi regenerează totul.
Într-o scrisoare datată 24 iunie 1921, care era adresată domnişoarei Weaver, James Joyce arăta: “Capul meu este plin de pietriş şi gunoi şi chibrituri rupte şi bucăţi de sticlă, culese din te miri unde. Sarcina pe care mi-am impus-o, aceea de a scrie o carte din optsprezece unghiuri de vedere diferite şi în tot atâtea stiluri (toate, se pare, necunoscute sau nedescoperite de colegii mei de breaslă), sarcina aceasta, precum şi natura legendei alese arfiîndeajuns pentru a deranja oricui echilibrul mental.” (apud Richard Ellmann, “James Joyce Biography”, Oxford University Press, 1982). Într-unul din aforismele sale, Joyce mărturisea: “Am ales un stil dificil ca să le dau de lucru criticilor pe următoarele trei secole.”.Amintesc, în acest context, opinia renumitului scriitor american William Faulkner (1897-1962): “De «Ulysses» (romanul lui James Joyce – n.n.) trebuie să te apropii, aşa cum se apropie predicatorul baptist analfabet de «Vechiul Testament»: cu credinţă!”.
În timpul vizitelor prin Dublin, am văzut două opere sculpturale: *o statuie din bronz, amplasată pe North Earl Street, aproape de conexiunea acesteia cu O’Connell Street, care îl înfăţişează pe James Joyce cu pălărie, pardesiu şi baston; *un bust din bronz, aflat în St. Stephen’s Green, parte a University College Dublin, pe care apar numele autorului, anii naşterii şi morţii sale. Ambele lucrări aparţin artistei irlandezo-americane Marjorie Fitzgibbon (1930-2018).
Închei acest articol cu o însemnare dintr-un volum publicat în anul 2016: “Ulysses – un călător neobosit pe «Mările cuvintelor», de la grecul Homer până la irlandezul Joyce.”.
