Cei 12 candidați la primul tur de scrutin al alegerilor din Hexagon și-au încheiat campania electorală vineri seară, fără că electoratul să aibă o idee certă privind posibilul rezultat de duminică seară. Niciun sondaj de opinie din ultimele zile nu a putut oferi altceva sigur, decât un previzibil mare grad al absenteismului alimentat de ”un sentiment al ineficacităţii votului”. Potrivit ultimului sondaj de opinie, absenteismul se anunță a fi cel mai puternic în rândul simpatizanților Stângii, începând cu Partidul Socialist. Alegătorii partidului lui Emmanuel Macron, La République en Marche (LaREM), sunt cei mai consecvenți, vor fi toți prezenți la urne. Potrivit tuturor sondajelor din ultimele săptămâni, la care face referire RFI, absenteismul va fi înregistrat masiv și în rândul familiilor cele mai modeste. Era de așteptat un astfel de fenomen dacă avem în vedere condițiile oarecum speciale în care are loc anul acesta scrutinul prezidențial din Franța și care în mod cert vor influența și apropiatele alegeri legislative.
O altă explicaţie contribuie, poate, şi ea la dezinteresul francezilor față de acest scrutin: două treimi din francezi sunt convinşi că Emmanuel Macron va fi reales după turul doi din 24 aprilie. Şi atunci de ce să ne mai interesăm de campanie? Întrebări care riscă să provoace surprize mari duminică. Un absenteism masiv poate schimba radical toate pronosticurile. Mai ales că, așa cum semnalează ”Le Figaro”, a apărut o nouă formă de absenteism, cea exprimată ca un act de revoltă. Este cazul, de exemplu, al electoratului de stânga care ar putea rămâne acasă fiind decepţionat de profundele diviziuni politice ale taberei lor. Neprezentarea la urne a claselor populare i-ar putea penaliza atât pe stângistul Jean-Luc Mélenchon, cât şi pe extremista de dreapta Marine Le Pen. Absenteismul tinerilor sau al anumitor cadre l-ar putea defavoriza pe Emmanuel Macron.
Deși pare certă realegerea sa, Macron și-a minimalizat campania electorală
În cazul președintelui Macron, lucrurile sunt mult mai serioase, comenta ziarul ”Liberation”. S-a angajat masiv în sarcinile ce revin Franței, care deține președinția semestrială a Consiliului Europei, s-a implicat – în opinia unora exagerat de mult și fără rezultat – în determinarea lui Vladimir Putin să accepte soluționarea prin dialog a conflictului din Ucraina și – spun alții – nu s-a implicat aproape deloc în problemele interne foarte importante pentru cetățenii de rând, cu excepția, poate, a luptei împotriva pandemiei de coronavirus. S-a mărginit la foarte puține mitinguri electorale pentru a a-și prezenta platforma electorală, în special programul economic. A fost de fapt o campanie electorală ”săracă”, având în vedere că și în Franța sunt multe lucruri de făcut în privința crizei energetice, a creșterii generale a prețurilor, a inflației, migrației ş.a. Nu a recurs, așa cum s-a întâmplat de-a lungul anilor cu ocazia alegerilor, la dezbateri deschise cu adversarii. Ca atare, chiar sâmbătă, cu câteva ore înainte de vot, rezultatele primului tur de scrutin se anunțau incerte, inclusiv în privința echipei ce se va califica pentru al doilea tur de scrutin. Ultimul sondaj de opinie îl credita pe Emmanuel Macron cu 26% din sufragii, Marine Le Pen cu 22%, Jean-Luc Mélenchon (extremă stânga) cu 17%, după care, la distanță, apar candidata Partidului Republican (Dreapta) și un alt candidat al Extremei Drepte cu câte 9% din voturi. Restul candidaților, în frunte cu cei din formațiunile de stânga, nu depășeau 1- 2 sau 3% din voturi. Analiști politici buni cunoscători ai unora dintre candidați nu exclud însă recurgerea la ”votul util”, dându-l lui Mélenchon (extrema stângă – La France Insoumise). Unii analiști, speculând, nu exclud acordarea unor voturi ale micilor formațiuni de extremă dreapta candidatei Marine Le Pen (Rassemblement Naționale). O altă cifră este însă îngrijorătoare, spun analiști de la Radio France Internaționale, respectiv existența în Franța a unor formațiuni de extremă dreapta – Le Pen, Eric Zemmour, Dupont-Aignan – care împreună dispun de 33% din intențiile de vot, ceea ce poate anunța conturarea lor ca prima forță politică în Franța. Cât privește unele partide de stânga, inclusiv Partidul Socialist, cu scorurile lor jenant de mici, profund divizate, ar putea chiar să dispară de pe eșichierul politic francez.
