Rar poți să vezi meciuri de tenis de un asemenea dramatism și nivel tehnic cum au fost cele două semifinale în proba de simplu masculin la ediția de anul acesta a Australian Open. Practic, te duc cu gândul la perioada în care trio-ul Federer-Nadal-Djokovic domina tenisul mondial. Ultimul a fost protagonist și în acest episod.
Au fost faze de o spectaculozitate rară, într-un ritm infernal și cu răsturnări de situație pe care nici măcar pariorii înrăiți nu le-ar fi putut anticipa. A fost magie pură la Melbourne. Au fost momente în care sportivii au părut că sunt semizei.
În prima semifinală s-au întâlnit Carlos Alcaraz și Alexander Zverev. Meciul se anunța echilibrat, dar cu numărul 1 mondial pornind totuși cu prima șansă. Pe parcurs însă a intervenit ceva neprevăzut: după ce își adjudecase primele două seturi și părea în control deplin, Carlitos a acuzat crampe musculare. Nu atât cât să nu mai poată juca (din fericire!), dar suficient cât să-l pună în dificultate și să nu mai poată evolua la capacitate maximă. Pragmatic, Zverev a speculat cât a putut situația și a reușit să-și adjudece următoarele două seturi la tie-break și chiar să conducă cu break în setul decisiv. Cu același aer flegmatic cu care ne-a obișnuit, sportivul german părea că se îndreaptă cu pași lenți, dar siguri către marea finală. Imprevizibilul a lovit însă din nou și Alcaraz a reușit o răsturnare de situație excepțională, chiar dacă adversarul său a condus cu 5-3 în setul al cincilea (!). Liderul mondial, în revenire inclusiv fizică (pe final de meci impresia a fost că acele probleme musculare s-au estompat) a luptat extraordinar pentru a se impune în cele din urmă în decisiv cu 7-5, într-un meci de aproape 5 ore și jumătate (cea mai lungă semifinală din istoria AO!).
După acest regal, au intrat în scenă protagoniștii celei de-a doua semifinale, Novak Djokovic și Jannik Sinner. Italianul, care își dispută constant supremația mondială cu Alcaraz, părea favorit, având în vedere vârsta adversarului său (în mai Nole împlinește 39 de ani!) și faptul că se impusese în ultimele 5 întâlniri directe. Meciul a debutat cu un Sinner exploziv, apoi Djokovic a mai echilibrat partida, văzându-se totuși condus cu 2-1 la seturi. Supercampionul sârb și-a revenit însă ”din corzi” (asemeni lui Alcaraz în meciul precedent) și, jucând un tenis de vis, a întors partida, câștigând (nu fără emoții, însă!) ultimele două seturi cu un scor identic: 6-4. Meciul a fost de asemenea cu durată mare, peste 4 ore de joc.
Vizibil emoționat, jucătorul din Serbia a fost surprins de camere făcându-și semnul crucii de două ori pe final (o dată după ce a câștigat un ghem pe serviciu revenind de la 0-40 și apoi după încheierea partidei), iar la interviul post-meci pur și simplu nu își găsea cuvintele. Nu am văzut de mult un Nole atât de copleșit, trecând de la lacrimi la jovialitate, de la momente de pauză în exprimare la exuberanță.
Au fost două semifinale în care tenisul a fost dus pe culmi, iar spectacolul oferit miilor de fani ai acestui sport a fost unul de neuitat.
(Sigur, în privința lui Nole a existat acel parcurs facilitat de neprezentarea lui Mensik în ”optimi” și mai ales de accidentarea urmată de abandon a italianului Lorenzo Musetti în ”sferturi”, când peninsularul conducea cu 2-0 la seturi, un moment foarte trist și dificil, dar după cum a jucat contra lui Sinner – să nu uităm, a avut în față un adversar cu 15 ani mai tânăr, deci nu se poate spune că a fost prea avantajat de forma fizică – a meritat cert calificarea în finală).
Ce va fi duminică? Vom vedea. După cum spunea chiar Nole la interviu, desigur că îi este greu să se confrunte cu actualii nr. 1 și 2 în tenis, ”dar nu imposibil”. Faptul că reușește să se mențină pe locul 4 în lume, după Zverev, vorbește de la sine.
