Venituri mai mici, câștiguri mai mari pentru companiile listate pe piețele externe care au raportat în luna aprilie
S-a încheiat prima lună din sezonul curent de raportări financiare, aferent rezultatelor publicate pentru Trimestrul I 2023 de către companiile listate pe piețele extene.
Conform datelor publicate de Refinitiv, până la finalul lunii aprilie, 272 de companii din indicele S&P500 au raportat deja, 78,30% dintre acestea publicând venituri peste așteptările analiștilor. Cifra este mai mare față de media multianuală (66,0%), dar și mai bună față de cea aferentă trimestrului anterior, respectiv 70,30%. Totodată, analiștii Refinitiv se așteaptă că veniturile YoY aferente Trimestului I să crească cu 2,60%. Dacă excludem sectorul energetic, veniturile cresc cu +3,40%.
Per ansamblu, în acest moment, estimarea de evoluție anuală a câștigurilor pentru Trimestrul 1 2023 este de o scădere de -1,90%. Excluzând sectorul energetic, rată de creștere a indicelui este de -3,50%.
Datele oferite de Refinitiv arată, pentru raportările venite în luna aprilie, creșteri semnificative ale veniturilor în sectoarele Financials (+10,8%), Consumer Discretionary (7,8%), Industrial (6,8%) și Real Estate (5,5%), în timp ce sectoarele Materials (-8,2%) și Energy (-5%) au scăzut. Cele mai mari creșteri ale câștigurilor au fost înregistrate în sectoarele Consumer Discretionary (49,4%), Industrial (23,2%) și Energy (17,4%), în timp ce sectoarele Materials (-27,5%), Healthcare (-18,0%), Utilities (-12,1%) sau Technology (-11,7%) au înregistrat evoluții negative.
Cum arată situația veniturilor și câștigurilor realizate de companiile listate pe piețele externe care au raportat în luna aprilie
Pentru a avea o imagine mai bună a datelor publicate pentru Trimestrul I, am analizat peste 80 de rezultate financiare publicate de unele dintre cele mai cunoscute societăți listate pe piețele externe. La nivel de venituri raportate, 32% dintre dintre acestea au obținut date semnificativ mai bune, 58% au realizat o cifra de afaceri semnificativ mai mică, în timp ce 10% au declarat venituri similare cu T1 2022.
În cazul veniturilor per acțiune (EPS), 40% dintre rezultatele venite pe T1 2023 au fost semnificativ mai mari decât cele din trimestrul similar din 2022, în timp ce 33% dintre acestea au fost semnificativ mai mici. 27% dintre EPS-urile declarate de societățile analizate au fost similare cu cele din T1 2022. Conform estimărilor inițiale ale analiștilor Refinitiv, 27% dintre EPS-uri ar fi trebuit să fie semnificativ mai mari, în timp ce 37% ar fi trebuit să vină semnificativ mai mici, comparativ cu rezultatele publicate de către companii în Trimestul I din 2022. 36% dintre EPS-uri au fost similare în estimările comparative T1 2022/2023.
Vom discuta pe larg despre sezonul de raportări financiare pentru Trimestrul I 29023 pe piețele externe miercuri, 10 mai, începând cu ora 18:00 începând cu ora 18:00, la a două ediție din 2023 a evenimentului Earnings Report – Cum arată rezultatele financiare pe Trimestrul I 2023 pentru companiile listate pe Piețele externe !
În cadrul evenimentului, vom discuta cu Armi Goldman, Trader și Formator despre cum folosim componentă psihologică în tranzacționarea și investițiile la bursă
Cu Ciprian Bîrsan, Business Analyst vom discuta despre cum arată rezultatele financiare pe T1 2023 și cum ar putea evolua piețele externe în perioada următoare
Mircea Iliescu – Trainer & Financiar Advisor, fondator BVBescu.ro va face o prezentare a rezultatelor financiare pe T1 2023 pentru cele mai importante companii listate pe piețele internaționale.
Evenimentul Earnings Report este organizat cu sprijinul Evisara (partener tehnic), Financial Intelligence, Finzoom, Ziarul Bursă, InvestTenergy, Economistul.ro, Club Economic, România Durabilă și București Business, Prahova Business și Reușită TV (Parteneri media).
Earnings Report este primul eveniment din România dedicat rezultatelor financiare pe Piețele externe. Evenimentul se va desfășura online și se adresează investitorilor individuali din România și celor interesați să investească pe Piețele externe.
Accesul la eveniment este GRATUIT, dar necesită înscriere și confirmare din partea organizatorilor.
Evenimentul se adresează investitorilor pe piețele de capital externe și celor care sunt interesați să investească pe Piața de Capital.