Finanțe și Bănci
Corpul de Control al Ministerului Finanțelor: Aproape 2 mld. euro în numerar au tranzitat frontierele României în perioada 2024-2025
Analizele indică fluxuri repetitive, rute recurente și riscuri majore de spălare a banilor Analizele strategice realizate asupra declarațiilor de numerar…
Valentin Ionescu, Președinte ISF: „Valoarea companiilor este redefinită de tehnologie, inteligență artificială și reziliență”
În cadrul Conferinței „Evaluarea întreprinderii”, organizată la Academia de Studii Economice din București, Valentin Ionescu, președintele Institutului de Studii Financiare…
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,40%
În perioada 11 mai 2026 – 5 iunie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1,…
Aproape jumătate dintre consumatorii din întreaga lume apelează în prezent la inteligența artificială pentru îndrumări privind deciziile de economisire și investiții
Studiu EY Consumatorii din întreaga lume apelează din ce în ce mai mult la inteligența artificială (AI) pentru îndrumări privind…
TechUp România: Ministerul Finanțelor lansează în dezbatere un proiect de finanțare de peste 700 de milioane de lei anual pentru finanțarea investițiilor în cercetarea și dezvoltarea de tehnologii avansate
Este primul program de finanțare a cercetării avansate din România Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul de hotărâre pentru instituirea schemei…
Ministerul Dezvoltării a decontat aproape 60 de milioane de lei pentru lucrări realizate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 59.571.101,33 de lei pentru 59 de…
Autoritățile locale se pot împrumuta pentru cofinanțarea proiectelor europene
La propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, în ședința de luni, două acte normative menite să…
Ministerul Finanțelor a anunțat datele la zi privind deficitul bugetar, deficitul de cont curent și evoluția investițiilor străine
Ministerul Finanțelor anunță rezultatele la zi ale procesului de corecție și stabilizare macroeconomică, confirmate atât de evoluțiile economiei reale, cât…
Ministerul Finanțelor alocă peste 5,3 miliarde lei pentru investiții în capacități de producție în România
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de act normativ aferent primei scheme de ajutor de stat din cele…
Ministerul Finanțelor susține investițiile locale cu 12 miliarde lei, pentru finalizarea proiectelor din fonduri europene
Ministerul Finanțelor a elaborat și a pus în dezbatere publică două proiecte de Ordonanță de Urgență care vizează deblocarea proiectelor…