Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat „Planul de acțiune pentru educație 2019-2030”, al cărui obiectiv major este „calitatea sistemului de învăţământ din România şi plasarea lui printre primele 10 din Europa până în anul 2030”.
Planul stabileşte mai multe obiective strategice privind legislaţia, calitatea educaţiei, binele elevilor, autonomia cadrelor didactice, managementul unităţilor de învăţământ, conexiunea sistemului educaţional cu economia naţională, cultura, mediul social.
Pentru prima oară după ani şi ani de folosire până la desemantizare, formula „educaţia, prioritate naţională”, este înlocuită în Planul de acţiune printr-o definiţie: „Educaţia este centrală pentru ambiţiile economice, culturale, ştiinţifice şi sociale ale naţiunii noastre. Educaţia sprijină dezvoltarea unei economii puternice în creştere, susţinând în acelaşi timp o socieltate echitabilă şi solidară”.
Planul de acțiune pentru educație 2019-2030 are șase obiective strategice: (1) „Modelarea, printr-o legislație modernă și coerentă, a unui sistem educațional și de formare predictibil, stabil, dar deschis inovării (…)”; (2) „Promovarea stării de bine în școli ca premisă pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale și pentru folosirea eficientă a resurselor școlare (…)”; (3) „Asigurarea condițiilor necesare participării tuturor copiilor la educație (…)”; (4) „Dezvoltarea și corelarea unor instrumente moderne, digitale, de monitorizare și evaluare în vederea furnizării de date pentru formularea unor direcții strategice și a unor soluții de îmbunătățire permanentă, în parteneriat cu părțile cheie interesate, a calității serviciului public de educație”; (5) „Crearea cadrului ca toți furnizorii de educație și formare, cadre didactice și lideri educaționali, să dobândească abilitățileși instrumentele necesare pentru a oferi o experiență de învățare de calitate”; (6) „Intensificarea și diversificarea relațiilor dintre educație și comunitate în general, dintre școli și sectorul economic (…)”.
Dincolo de limba de lemn inevitabilă, de mutarea de colo colo prin copiere a unor bucăţi întregi din viziunea strategică „Educația ne unește” (pe care de altfel se bazează) şi de chinuirea lexicului în unele locuri, Planul de acțiune pentru educație 2019-2030 face să transpară o filosofie în domeniu potrivit căreia învăţământ de calitate înseamnă legislaţie cuprinzătoare şi stabilă, profesori care să cunoască didactică înainte de toate, programe, manuale şi lecţii care să le placă elevilor şi birocraţie redusă. Revine încredinţarea că reforma educaţiei e totuna cu legea în domeniu, confuzie pe care o credeam lăsată în urmă, în primii ani după 1990. Aşa tare e credinţa asta, încât prima măsură care să ne ducă în primele ţări europene e anunţată pregătirea a trei legi, strânse în Codul Educației: o lege a învățământului preuniversitar și învățământului pe întreg parcursul vieții, o lege a învăţământului superior, o lege a statutului personalului didactic. Când se vorbeşte atât de insistent, cu îndreptăţire, despre tratarea unitară a sistemului educaţional, despre conexiuni între niveluri, ce se preconizează prin viitoarea legislaţie este separarea.
O altă convingere care persistă este că elevii vor merge de drag la şcoală dacă lecţiile şi manualele vor fi pe placul lor.
În ceea ce-i priveşte pe profesori, ideea urmărită ferm este că pentru a fi buni, le trebuie pedagogie cât mai multă. Formarea inițială o vor face prinmasterat (doi ani), în „centre de formare pedagogică asimilate universităților”; exprimarea e de sperat că ţine de stăpânirea improprie a lexicului despre care era vorba mai sus, pentru că altfel „asimilate universităţilor” nu e de conceput să însemne formare într-un centru („casă”, „program” etc.) echivalată cu prezenţa într-o universitate. În schimb, tot în ideea de a avea profesori buni, nu se vorbeşte despre formare prin acumularea de cunoştinţe la zi în specialitate.
Planul reia şi prevederi actuale, dar neaplicate: mentori pentru profesori,tehnologie digitală pentru reducerea birocraţiei, evaluare obiectivă, „școală după școală” generalizată, gratuită etc.
Sunt şi idei care probabil vor rămâne la nivelul anecdoticului, precum bacalaureatul „etapizat pe durata ciclului școlar” (adunat din probe presărate pe parcursul liceului), notă nu mai mică de 4 pentru cine nu ştie să răspundă (ar fi o întoarcere cu vreo 60 de ani în urmă, când tacit se aplica), renunţarea la calificative, dar nu în favoarea notelor, cum ar fi normal, ci pentru „evaluare narativă” (de fapt, „descriptivă”, însă „narativ” e un cuvânt care dă mai bine).
În ansamblu, Planul de acțiune pentru educație 2019-2030 pare un plan exclusiv al învăţământului preuniversitar, referirile la universitar fiind rarisime şi tangenţiale. Totuşi, economia şi societatea viitorului sunt de produs de către oameni cu ştiinţă superioară de carte.
