A fost un nume uriaş.
A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, i-a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche.
Autor al unor volume celebre precum ”Pe culmile disperării”, ”Lacrimi şi sfinţi”, ”Amurgul gândurilor”, filosoful şi scriitorul român Emil Cioran a venit cu o notă profund originală în lucrările de gen, punându-şi o amprentă personală asupra unor scrieri care, deşi controversate în unele cercuri, au făcut istorie.
”Am împins până la viciu vocaţia tristeţii”, spunea marele gânditor, şi fie numai această formulare te face să înţelegi că aveai de-a face cu un spirit pe cât de nefericit, pe atât de ales.
Care avea să scrie în ”Amurgul gândurilor” aforisme memorabile precum „Răul ne dezvăluie substanţa demonică a timpului; binele, potenţialul de veşnicie al devenirii” sau meditaţii de geniu precum „Ce-i un artist? Un om care ştie tot – fără să-şi dea seama. Un filozof? Un om care-şi dă seama, dar nu ştie nimic”.
Din păcate (ca şi Brâncuşi, ca şi Eugen Ionescu) nu şi-a găsit deplina împlinire decât în afara graniţelor, în Franţa, unde s-a stabilit destul de timpuriu, în jurul anilor ’40 şi a trăit până la moartea sa, în 1995 (este înmormântat în Cimitirul Montparnasse).
La împlinirea a 110 ani de la naştere (8 aprilie 1911), sunt convins că numele său va fi amintit de toţi intelectualii care nu au uitat valorile acestui neam. Mă tem de un singur lucru: ca filosofia sa nihilistă, aproape abisală, să nu fie o premoniţie pentru soarta acestei ţări atât de încercate.
Dar să ne limităm la sensurile filosofice. Fiecare ţară îşi are atât marii ei gânditori, cât şi propriul destin.
”Am împins până la viciu vocaţia tristeţii”. Un om pierdut in vant … „Ispita de a exista”. Si-n final, pe langa un gard de azil/prin Francia astepta sa mai vina cineva … sa-l vada !