Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Engie este furnizorul de ultimă instanță de gaze care va prelua clienții abandonați de alții și în decembrie
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Engie este furnizorul de ultimă instanță de gaze care va prelua clienții abandonați de alții și în decembrie

Contributor
Autor
Contributor
Publicat 6 decembrie 2021
Distribuie

Mihai Nicuţ (e-nergia.ro)

Engie, cel mai mare furnizor pentru persoane fizice din România, este furnizorul de ultimă instanță care a venit cu cel mai mic preț, deci va prelua potențialii clienți abandonați de furnizorii concurențiali și  în luna decembrie.

Cu o valoare de 693 de lei/MWh, sau 723 de lei/MWh cu tariful de distribuție inclus, Engie este furnizorul de ultimă instanță (FUI) care are cel mai mic preț în luna decembrie, potrivit datelor publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Prețul propus de Engie este mai mic decât al tuturor ceilalți cinci FUI de gaze, respectiv Electrica Furnizare, Cis Gaz, Premier Energy, CEZ Vânzare și Tinmar Energy. Iată prețurile cu care a venit fiecare furnizor:

Așadar, Engie va prelua potențialii clienți care ar putea rămâne fără furnizor în luna decembrie, potrivit reglementării ANRE:

“În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 173/2020, stabilirea de către ANRE a FUI care va prelua clienții finali în cazul apariției unei situații în care aceștia nu mai au asigurată furnizarea gazelor naturale se face pe baza criteriului „costul cel mai mic“, prin compararea valorilor cumulate ale componentelor CU_ach-FUI, CU_fz-FUI şi CU_tr-FUI stabilite și publicate pe paginile proprii de internet de către FUI desemnați”.

- Publicitate -

Engie a anunțat că nu mai vrea să fie FUI, ANRE o obligă

Pusă în situația de a prelua în regim de FUI clienții abandonați de alți furnizori, Engie a anunțat luna trecută că dorește să renunțe la acest statut. După ce a preluat 20.000 de clienți în doar două săptămâni, “Engie Romania S.A. a notificat ANRE cu privire la renunțarea statutului de furnizor de ultimă instanță începând cu data de 15.12.2021. Decizia de renunțare a fost luată având în vedere evoluția fără precedent a prețurilor gazelor naturale și contextul de incertitudine generată de imposibilitatea de a previziona din timp preluarea clienților acestor furnizori și de a asigura pentru aceștia cantitățile necesare de gaze”.

Ulterior numărul de clienți preluați în regim de ultimă instanță de Engie s-a dublat, pe măsură ce alți furnizori au renunțat la business.

Prețul de FUI al Engie cu care a preluat clienții în noiembrie a fost de 643 de lei. 50.000 de clienți au rămas fără furnizor și au fost preluați, iar oficialii ANRE au anunțat că ar urma alți 30.000, ai căror furnizori ar putea să renunțe la furnizare.

Luna trecută, autoritatea a elaborat un nou ordin, prin care modifică activitatea FUI. Acum sunt șase astfel de furnizori: Engie, Electrica, Premier Energy, Cis Gaz, CEZ și Tinmar, care au dorit acest lucru. Engie a anunțat oficial că vreă să renunțe, neoficial știm că vor să facă același lucru și CEZ și Cis Gaz, din aceleași motive. În fața acestei situații, ANRE a intervenit, de teamă că vor rămâne clienți abandonați de furnizorii mici, dar pe care niciun furnizor mare nu îi vrea. “Au fost modificate condiţiile în care un furnizor poate renunţa la statutul de FUI, respectiv doar în situaţia în care lista FUI desemnaţi conţine cel puțin cinci furnizori a căror a căror cotă de piață cumulată, din punctul de vedere al numărului de clienţi finali este de minimum 70%”, se arată în nota de fundamentare al ordinului aflat încă în dezbatere publică la momentul redactării acestui text.

Asta înseamnă că un FUI poate renunța la acest statut doar dacă există cel puțini alți cinci care, cumulat, au 70% din toți clienții casnici de pe piață. Engie este de departe cel mai mare furnizor, iar fără el nu se poate atinge nivelul de 70%. Deci, prin acest ordin, ANRE le-a transmis de fapt celor de la Engie că nu pot renunța, în condițiile actuale, la statutul de FUI și îi obligă să continue furnizarea. Ba chiar în condiții și mai drastice.

ANRE a instituit și obligația ca un FUI să țină clientul pe care l-a preluat obligatoriu timp de cel puțin 12 luni în portofoliul său. Înainte, FUI era obligat să mențină furnizarea de gaze pentru un client preluat timp de trei luni. De asemenea, același regulament obligă FUI ca, timp de cel puțin trei luni de când a fost obligat să preia un client de la un furnizor care a murit, să nu îi crească prețul – acum este oricum plafonat prin lege. Doar în cazul în care prețul din piață scade, FUI poate modifica prețul în aceste trei luni.

- Publicitate -

Prețul de FUI este plafonat

Chiar dacă prețul de FUI al Engie este de 723 de lei/MWh (cu tot cu tariful de distribuție inclus) potențialii clienți preluați în această lună nu vor plăti acest preț. Potrivit legislației de protecție a consumatorilor recent adoptată de Parlament, prețul final al gazelor este plafonat la 370 de lei/MWh, cu tot cu tarife și taxe. Așadar, până la finalul lui martie 2022, clienții preluați de Engie în calitate de FUI vor plăti cel mult acel preț, 370 de lei/MWh. Diferența între acest preț și cel de peste 700 de lei este suportată initial de furnizor, urmând ca el să își recupereze banii de la Guvern.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior SmartBill automatizează înregistrarea cheltuielilor, prin fotografiere
Articolul următor UNIQA reafirmă angajamentul ferm de dezvoltare a operațiunilor din România în contextul renunțării la vânzarea RCA
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Iar o luăm de la capăt cu reformarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului?
Opinii Turism
Statistica oficială confirmă declinul demografic: Până în anul 2080, populația rezidentă a României se va reduce la 15,6 milioane de persoane
Actualitate Featured
 Managerii au devenit mai optimiști
Economie

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • București, Budapesta sau Varșovia. Unde este mai rentabil să îți cumperi o locuință
  • Global Vision cumpără două clădiri de birouri din București, fost sediu Alpha Bank
  • Sistemul IZI de returnare cu sacul colectează 1 milion de ambalaje SGR lunar
  • IKEA deschide al șaselea studio de planificare și comandă din România la Iași
Energie

Ce măsuri de urgență ar putea lua Comisia Europeană în criza prețurilor la energie electrică

12 minute
Energie

Impuls pentru energia verde: Lansarea Ro-HydroHub, proiect strategic în valoare de aproape 140 milioane euro

3 minute
Energie

CEO își conservă rezervele de cărbune pentru a face față iernii

3 minute
Energie

7 din 10 români care își instalează sisteme fotovoltaice sunt din mediul urban

6 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?