Dr. Dan Mihai Bârliba
De-a lungul veacurilor numeroase păsări au zburat direct în filele cărţilor, în partiturile compozitorilor, în pânzele pictorilor, în paşii balerinelor sau în formele modelate de sculptori. De asemenea, în timpurile moderne ele au ajuns pe discurile gramofoanelor şi patefoanelor, pe benzile magnetofoanelor, pe marile şi micile ecrane ale lumii.
În mitologie două fiinţe cu aripi au fost deseori evocate şi respectate: i) Pasărea Phoenix ce avea puterea de a renaşte din propria cenuşă după ce se autoincendia în anumite perioade; ii) Bufniţa Minervei la romani/Bufniţa Atenei la greci care era un simbol al înţelepciunii, cunoaşterii şi erudiţiei. Aceste personaje alegorice au intrat în numeroase opere printre care: Munci şi zile de Hesiod; Metamorfoze de Publius Ovidius Naso; Anale de Tacitus; Naturalis Historia de Plinius cel Bătrân; Epigrame de Martial; Păsările de Aristofan; Metafizica lui Aristotel; Summa contra gentiles a lui Toma D’Aquino; Filosofia Dreptului a lui G.W.F. Hegel ş.a.
În ceea ce priveşte heraldica se cuvine a arăta că păsări precum vulturul şi şoimul au împodobit de-a lungul veacurilor stemele, blazoanele, sigiliile unor Împăraţi, Regi şi Domnitori.
Foto: Freepik
De pildă, în vârful stemei unite a Domnitorului Mihai Viteazul era prezent un Vultur ţinând crucea în ciocul său/stema Ţării Româneşti, iar sub el apăreau: un Zimbru cu o stea între coarne/stema Moldovei; doi Lei ţinând o sabie/stema Daciei; Cele Şapte Coline/stema Transilvaniei. Stema actuală a României, adoptată la 10 septembrie 1992 este alcătuită dintr-un Vultur cu aripile larg deschise care ţine în cioc o cruce; în ghearele roşii are un sceptru şi o sabie, iar pe cap poartă o coroană de oţel; între aripile sale este un scut divizat în cinci părţi cu stemele regiunilor istorice: Ţara Românească; Moldova; Transilvania; Oltenia; Dobrogea. Deoarece Banatul, Crişana şi Maramureşul nu au avut steme proprii la 23 iunie 1921 s-a stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită şi Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită Crişanei şi Maramureşului.
Voi continua prezentarea apelând la fascinantul univers al versurilor româneşti:
*“La mijloc de codru des/Toate păsările ies,/Din huceag de aluniş/La voiosul luminiş,/Luminiş de lângă baltă,/Care-n trestia înaltă/Legănându-se din unde,/În adâncu-i se pătrunde/Şi de lună, şi de soare,/Şi de păsări călătoare,/Şi de lună, şi de stele,/Şi de zbor de rândunele,/Şi de chipul dragei mele.” (Mihai Eminescu, La mijloc de codru).
*“Dintr-alte ţări, de soare pline,/Pe unde-aţi fost şi voi străine,/Veniţi, dragi păsări, înapoi,/Veniţi cu bine!/De frunze şi de cântec goi,/Plâng codrii cei lipsiţi de voi./În zarea cea de veci albastră/Nu v-a prins dragostea sihastră/De ceea ce-aţi lăsat? Nu v-a fost dor/De ţara voastră?/N-aţi plâns, văzând cum trece-n zbor/Spre miazănoapte nor de nor?/Voi aţi cântat cu glas fierbinte/Naturii calde, imnuri sfinte/Ori doine dragi când v-aţi adus/De noi aminte!/Străinilor voi nu le-aţi spus/Că doine ca a noastre nu-s?/Şi-acum veniţi cu drag în ţară!/Voi revedeţi câmpia iară/Şi cuiburile voastre-n crâng!/E vară, vară!/Aş vrea la suflet să vă strâng,/Să râd de fericit, să plâng!/Cu voi vin florile-n câmpie/Şi nopţile cu poezie/Şi vânturi line, calde ploi/Şi veselie./Voi toate le luaţi cu voi/Şi iar le-aduceţi înapoi!” (George Coşbuc, Vestitorii primăverii).
*“…Mierle vii, şuierătoare, cucul plin de îngâmfare,/Gaiţa ce imitează orice sunete bizare,/Stigleţi, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă/Şi duioase turturele cu dor lung, cu jale lungă./…E privighetoarea dulce care spune cu uimire/Tainele inimii sale, visul ei de fericire./Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cântec fără nume./Macul singur, roş la faţă, doarme, dus pe ceea lume.” (Vasile Alecsandri, Concertul în luncă).
*“Rândunea uşoară-n zbor,/Crainic primăverilor,/Săgetând văzduhul, treci./Unde-ai fost şi unde pleci?/De n-ai cuib şi-ţi cauţi loc,/Purtătoareo de noroc,/Ia-ţi tovarăş la zburat/Gândul meu înlăcrimat/Şi te du cu el mereu/Până-ţi da de satul meu,/Până-ţi da de cel bordei/Unde plâng părinţii mei./Colo-n coperişul lor/Să-ţi faci leagăn puilor/Şi să spui bătrânilor/Că pustiul meu de trai/E ca mugurul ce-l tai/De pe creangă, ne-nfrunzit./Fără timp m-am veştejit.” (Elena Farago, Rândunea uşoară-n zbor).
*“Privirea ta deschisă e pe mare,/Visarea mea pe ape se deschide./Pe mare trec trei păsări mari şi ţipă./În pene albe poartă fremătarea/Furtunii prin catarge împânzite./În vânt se umflă larga lor aripă./Pe ceruri pier trei umbre mari în noapte./Privirea ta deschisă e pe mare.” (Ion Pillat, Păsări pe mare).
Adaug faptul că mi-au încântat anii copilăriei şi mi-au oferit preţioase sfaturi de viaţă unele fabule ca: Vulturul şi cioara de Esop; Corbul şi vulpea de Jean de la Fontaine; Cucul şi privighetoarea de Anton Pann; Gâştele de Ivan Krâlov; Cucul de Grigore Alexandrescu; Adevărul sau cocoşul de la moară de Alecu Donici etc. Din spaţiul prozei mi-au rămas în memorie: basmele Punguţa cu doi bani de Ion Creangă, Răţuşca cea urâtă de Hans Christian Andersen şi Vulpea şi gâştele de Fraţii Grimm; nuvela Puiul de Ion Alexandru Brătescu-Voineşti; Cartea cu Apolodor de Gellu Naum; piesa de teatru Pescăruşul de Anton Cehov.
Muzica şi baletul au fost înnobilate de strălucite creaţii printre care: Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski; suita Carnavalul animalelor (prin părţile sale intitulate Găini şi cocoşi, Cucul în adâncul pădurii, Colivie, Lebăda) de Camille Saint-Saëns; Vânzătorul de păsări de Carl Zeller; Pasărea de foc de Igor Stravinski; Ciocârlia de Angheluş Dinicu, bunicul marelui violonist Grigoraş Dinicu; Mama mea, gâsca de Maurice Ravel ş.a.
Constantin Brâncuşi este creatorul ansamblului de capodopere sculpturale denumite generic Măiastra – o preţioasă comoară de lucrări în bronz şi în marmură pe care Maestrul le-a făurit şi apoi le-a lăsat cu generozitate Posterităţii. Multe dintre aceste opere sunt astăzi expuse în renumite muzee de pe Mapamond cum ar fi: Museum of Modern Art din New York, Tate Modern Galery din Londra şi Muzeul Guggenheim din Veneţia; pe primele două am avut fericita ocazie de a le vizita împreună cu regretata mea soţie Maria Cornelia.
Din domeniul picturii evoc două creaţii ale lui Pablo Picasso: *Fetiţă cu un porumbel. Lucrarea creată în 1901 a fost prezentată la National Gallery din Londra, fiind vândută în 2012 la preţul de 50 de milioane de lire sterline; *Porumbelul păcii. Desenul expus la Muzeul de Artă Modernă din Paris a fost realizat în 1949 când se născuse fiica sa Paloma/porumbel în limba spaniolă.
Îi rog pe cinefili să nu se impacienteze întrucât chiar acum mă refer la câteva filme: Păsările de Alfred Hitchcock; Pasărea furtunii de Dinu Negreanu; Zboară cocorii de Mihail Kalatozov; Sosesc păsările călătoare de Geo Saizescu; Păsărarul din Alcatraz de John Frankenheimer şi Charles Crichton; Paulie de John Roberts; Ciocănitoarea Woody de Walter Lantz; Pentru păsări de Ralph Eggleston; Salvaţi bufniţele de Will Shriner; Şoimul de Ken Loach; Şoimul moare de Julian Goldberger; O pasăre din aer de Margaret Whitton.
Închei acest articol cu câteva însemnări din volumul meu Gânduri printre cuvinte/2016: “Dumnezeu a dăruit păsărilor câte ceva frumos: unora – glasuri fermecătoare; altora – pene colorate; şoimului i-a dat puterea de a învinge.”; “Când un copac este doborât păsările sunt primele care suspină.”; “Păsările cântătoare nu dau probe scrise, ci doar probe orale.”; “Păsările nu înţeleg de ce un zmeu se poate bucura aşa de mult, deşi este legat.”; “Bătrânul stejar cunoaşte toate poveştile pădurii, dar preferă să lase păsărilor acesteia plăcerea de a le spune altora.”; “Oricât ar zbura prin lume, cuibul «Păsării Măiastre» rămâne la Hobiţa.”; “Dacă nu existau păsările, omul nu şi-ar mai fi pus în gând să zboare.”; “Un vulcan activ se lăuda că el furnizează cenuşă pentru toate «Păsările Phoenix» din lumea întreagă.”.
