Mihai Călugărițoiu,
10 ianuarie 2024,
Vlădești, Vâlcea
Lucrarea „Râmnicul cultural-devenire și dezvoltare”, apărută la Râmnicu-Vâlcea, Editura Fântâna lui Manole, în 2023, a lui Gheorghe Deaconu, ca rod al cercetării autorului de-a lungul a mai multor ani, martor și actant, mai mult de o jumătate de veac, s-a încadrat perfect într-un proiect al Forumului Cultural al Râmnicului, sub egida căruia a și apărut, proiect coordonat de Ioan St. Lazăr, „Râmnicul tradiției-Râmnicul modern și contemporan, Râmnicul în viitor.”
Totodată, lucrarea și proiectul, la care ne-am referit mai sus, se îngemănează cu un alt proiect, mai larg, asumat tot de Forumul Cultural al Râmnicului, în anul 2015, „Frescele Vâlcii-program cultural-științific și editorial pentru cunoașterea și promovarea valorilor identitare ale spațiului vâlcean pe plan național și în context european” (p. 297).
În această lucrare, „Râmnicul cultural-devenire și dezvoltare”, autorul ne propune: „Să urmărim… triada moștenire-realitate- perspectivă” (p. 14), recunoscând că: „Atașamentul meu pentru Râmnic… este mai mult rațional decât afectiv”, și regretând, parcă: „Nu sunt fiu al Râmnicului, obârșia mea fiind dincolo de Olt, în Argeșul istoric” (p. 9).
„Lucrarea de față… nu este o «istorie», o carte despre trecut. Este o lucrare despre prezent și, mai mult, este o carte despre viitor… o istorie «cu fața spre viitor» (apud Titu Georgescu)” (p. 231).
„Ce a fost Râmnicul cultural-știm cu aproximație… Ce este Râmnicul cultural actual- vedem… Dar, ce ispititor, ce provocator este să ne imaginăm cum va arăta Râmnicul cultural…” (ibidem).
Conștient de subiectivitatea oricărei concepții, oricât de obiectivă s-ar vrea, autorul se destăinuie: „Viziunea mea despre cultură… include, obligatoriu, subiectul creator… omul producător și receptor de cultură… parteneri ai actului cultural…” (p. 25).
Cercetând trecutul cultural al Râmnicului, autorul s-a bazat pe cunoașterea actelor, faptelor și instituțiilor culturale (epistemologie) și, plecând de aici, face o sinteză a valorilor și valorizarea acestora (axiologie) (pp. 231-232). Continuând, domnia sa ne propune creativitatea, convins fiind că: „Una din șansele reale de viitor ale Râmnicului este cultura” (p. 242).
Ca în orice demers științific, autorul găsește de cuviință să precizeze, de la bun început, ca-ntr-un veritabil prolegomene, conceptele cu care intenționează să lucreze și sursele, pe care se vede că nu numai le-a studiat, ci le-a și însușit, citând și comentând, opere și autori, atât de notorietate națională, cât și locală: Nicolae Iorga, Alexandru Piru, Alexandru Duțu, George Ivașcu, Răzvan Teodorescu, Atanasie Mironescu, Melete Răuțu, Petre Drăgoiescu, Costea Marinoiu, Corneliu Tamaș, Constantin Mateescu, Nicolae Bănică-Ologu, Gherasim Cristea, Ion Soare, Emilian Frâncu și Ion Măldărescu, Gheorghe Dumitrașcu, Ion Gavrilă, Laurențiu Rădoi și Titi Mihail Gherghina. Prezentându-le, pe scurt, operele legate de topos și etos, autorul evidențiază contribuția fiecăruia la istoria culturii: „Câțiva dintre «zugravii» Râmnicului cultural” (p. 68)… cărora, cu sinceritate, le împărtășește: „Admirația și prețuirea mea pentru strădania cercetătorilor” (p. 69).
Citându-l pe Răzvan Teodorescu, autorul le reamintește tuturor că nimeni nu ne-a interzis firea și simțirea identitară: «În Vâlcea, atunci când vin, mă simt foarte român și n-am niciun complex când mi-aduc aminte că sunt european» (p. 32).
Lucrarea ne prezintă, apoi, „geneza” culturii locului, strâns legată de istoria sa, de atestarea documentară a Râmnicului ca „oraș al domniei mele”. Sigur, autorul este conștient de existența materială și spirituală a unei culturi mult mai vechi, din păcate neconsemnată ori foarte puțin reprezentată prin inscripții în piatră sau lemn, picturi murale ori pe lemn. Cele pe lemn, deși puține, s-au păstrat și mai puțin. Amintim, de asemenea, creațiile spirituale orale care, neconsemnate, fie s-au pierdut, în timp, fie s-au modificat.
Continuându-și discursul științific, autorul ne prezintă „acumulările” și „edificările” culturale și ne propune „paradigmele” sale (pp. 69-94).
În continuare, autorul își propune și realizează gruparea elementelor care concură la generarea valorilor în patru categorii: structuri de viață culturală; programe și producții culturale; personalități fondatoare și creatoare și opere de știință și artă (p. 98).
Referindu-se la structurile de viață culturală, domnia sa se oprește asupra Arhiepiscopiei Râmnicului, cu tipografia și editura sa, la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, la „Școala de la Râmnic”-chiar dacă n-a fost o instituție în sine, ci, mai de grabă, un curent cultural, „duhul” activităților culturale desfășurate într-o perioadă de timp, societățile culturale și de lectură din județ, ale cadrelor didactice, muncitorilor ori preoților, casa de cultură, teatrele episcopiei ori ale orașului, coruri, orchestre, muzee, Biblioteca județeană „Antim Ivireanul”, Arhivele Naționale Vâlcea, Palatul Copiilor și Școala/Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, cenacluri și case memoriale, instituții coordonatoare, librării, edituri, fundații și multe altele. Toate acestea, enumerate sau nu, au în comun cultura, geneza, evoluția, creația, receptarea, însușirea și promovarea ei, în spațiul vâlcean, mai ales, în arealul râmnicean.
Spre finalul lucrării, autorul surprinde și ne propune o axiologizare a valorilor culturale vâlcene în patru modele: modelul brâncovenesc, (model multidimensional-politic, artistic, uman-); modelul antimian (bivalent spiritual-sacru și profan-); modelul antonpannesc («spirit popular») și modelul haretian («luminator») (pp. 242-253).
Am citit, am văzut, am aflat… Și, ce-i cu asta?!, ne putem întreba ori exprima nedumerirea. Autorul nu ne abandonează însă, și ne propune șase proiecte culturale: „Centrul Municipal de Memorie Culturală” (pp. 254-255); „Școala de la Râmnic” (pp. 255-257); Festivalul „Artele Râmnicului-Anton Pann” (pp. 257-258); Zona Culturală Metropolitană Râmnicu-Vâlcea (pp. 258-259); Strategia Culturală Estivală „Vacanțele Râmnicului” (pp. 259-262) și Râmnicul-viitoare Capitală Culturală Europeană (pp. 262-263).
În Epilog, autorul ne întreabă și se întreabă dacă: „Are Râmnicul cultural un viitor?”
Analizând „lecțiile” trecutului și recunoscând că: „Am alunecat deja pe povârnișul utopiei… ar putea (totuși-n.n.) deveni realitate…” (p. 268).
Ca orice lucrare științifică, demonstrând, încă o dată, acribia cercetătorului Gheorghe Deaconu, lucrarea cuprinde o impresionantă „Bibliografie selectivă” (pp. 269-289).
Modestia autorului este, încă o dată, reliefată plasând, la sfârșitul lucrării, „Fișa bibliografică (selectivă) a autorului” (pp. 291-296), amintindu-ne că în acest an, 2024, domnia sa va fi încoronat „octogenar”, ocazie cu care îi dorim: Sănătate în longevitate și inspirație în creație!
Mulți ani viitori!
