Fundația World Vision își pune la dispoziție politica de protecție a copilului și experții pentru instruirea instituțiilor care desfășoară activități cu minorii
World Vision România
Având în vedere situația de la Secția de Natație a Clubului Sportiv Dinamo, în care un antrenor al clubului este acuzat că a abuzat sexual o minoră de 7 ani, World Vision România atrage atenția că, potrivit Legii Registrului Agresorilor Sexuali, orice entitate ale cărei activități presupun contactul direct cu copiii este obligată să ceară certificate de integritate comportamentală oricărui angajat, voluntar sau orice altă persoană care interacționează cu copiii. Acestea trebuie prezentate înainte de încheierea contractului care presupune activități cu copiii. Mai mult, Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului precizează că este obligatorie formarea inițială în domeniul protecției copilului pentru “toate categoriile profesionale din sistem şi pentru cei care au atribuţii decizionale privitoare la copil”.
Concret, potrivit Legii nr. 118 din 20 iunie 2019 privind Registrul Agresorilor Sexuali, orice entitate care desfășoară activități directe cu minorii trebuie să ceară certificate de integritate sau cazierul judiciar, dacă este cetățean străin.
“Instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală”, prevede Articolul 18.
În plus, programele de formare și educare pentru respectarea politicilor de protecție a copilului sunt, de asemenea, obligatori în astfel de cazuri. Art. 150 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede: “Formarea iniţială în domeniul protecţiei drepturilor copilului este obligatorie pentru toate categoriile profesionale din sistem şi pentru cei care au atribuţii decizionale privitoare la copil.”
World Vision România își pune la dispoziție personalul specializat și politica de protecția a copilului pentru a susține programe de formare cu angajații entităților care lucrează direct cu minori
World Vision România are un set de reguli foarte stricte pentru protecţia copiilor şi adulţilor pe care îi deservim, prin care prevenim și răspundem situaţiilor de exploatare, neglijare, abuz și alte forme de violenţă care afectează copiii. Aceste reguli se referă şi la comportamentul angajaţilor, voluntarilor, vizitatorilor, membrilor consiliului director, și furnizorilor de servicii. Cu toţii ne propunem să fim un sprijin pentru beneficiarii noștri, copii și adulți, și dorim să asigurăm prin comportamentul nostru protecție și siguranță.
Astfel, angajații, voluntarii și colaboratorii fundației:
- Prezintă întotdeauna certificate de integritate și cazier înainte de încheierea contractelor de muncă și de a lua contact, în orice formă, cu minorii.
- Trec printr-un program de formare în ceea ce privește protecția copilului în primele trei luni de colaborare, cu actualizări constante în ceea ce privește respectarea și aplicarea standardelor de lucru în materie de safeguarding, inclusiv privind protocolul de comportament adecvat în relația cu beneficiarii noștri, pe parcursul desfășurării contractului de muncă.
- Orice incident de încălcare a politicii poate fi raportat pe site-ul: https://worldvision.ro/ce-facem/protectie-si-participare/raportarea-incidentelor-de-protectia-copilului/
Politica de protecția a copilului din cadrul fundației este publică și poate servi drept model de bună practică:
Instituțiile care vor să colaboreze cu World Vision România pentru îmbunătățirea politicilor deprotecție a copilului pot trimite un email pe adresa informarewvr@worldvision.ro.
Statisticile abuzului sexual la copii
Conform World Vision România, unu din trei adolescenți nu ar avea încredere să vorbească cu părinții dacă ar trece printr-un abuz sexual, din cauza fricii și a rușinii. Tot unul din trei n-ar avea încredere deloc sau ar avea încredere scăzută să sune la Poliție. Încrederea cea mai scăzută este, însă, referitor la cadrele didactice.
Aproape unu din patru (24%) s-a confruntat la școală cu comentarii de natură sexuală. În același timp, 17.5% spun că la școală au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil, în cele mai multe cazuri fiind vorba de colegi. În 12.7% dintre cazuri, atingerile au venit din partea colegilor, în 1% de la profesori, iar în 3.8% din cazuri adolescenții au răspuns că de la alte persoane.
Întrebați de situațiile de abuz sexual cu care s-au confruntat în general, nu doar în spațiul școlar, 51.5% spun că au avut de-a face cu priviri insistente asupra corpului lor. La peste 26% li s-au trimis fotografii nud și li s-a cerut să trimită fotografii nud cu ei. Aproape 22% dintre adolescenți spun că le-a fost atins corpul fără să fie de acord, iar circa 21% au fost urmăriți pe stradă.
Dintre adolescenții care spun că s-au confruntat cu atingeri fără consimțământ, doar în 35% dintre cazuri aceștia spun că agresorii sunt necunoscuți.
Peste 22% dintre elevii chestionați spun că obligarea sau invitarea unui minor să vizioneze imagini pornografice este un abuz sexual doar într-o mică măsură sau nu este deloc. Unu din zece adolescenți crede că mimarea actului sexual în fața unei persoane (fără ca actul sexual să aibă loc) nu reprezintă deloc o formă de abuz sexual, iar 18.4% cred că este abuz doar într-o mică măsură.
Întrebați în ce măsură consideră că insistența unui partener de-a întreține relații sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea sau are îndoieli este o formă de abuz sexual, 9% au răspuns că este doar în mică măsură sau nu este deloc abuz.
16,5% dintre tineri s-ar simți mai confortabil să denunțe un abuz pe o platformă online, decât față în față. În același timp, peste un sfert dintre profesori (27,3%) ar alege o platformă online pentru raportarea unui abuz, comparativ cu apelarea numărului de urgență 112 sau Telefonul Copilului 119 (doar 10,9% ar prefera această modalitate).
Unu din trei adolescenți nu ar avea deloc sau doar în mică măsură încredere să vorbească cu părinții dacă ar trece printr-un abuz sexual din cauza fricii și a rușinii de a nu fi judecați. Tot unu din trei n-ar avea încredere deloc sau ar avea încredere scăzută să sune la Poliție, iar mai mult de unul din doi n-ar apela nici la Protecția Copilului.
Încrederea cea mai scăzută este, însă, în cadrele didactice. Puțin peste unul din cinci adolescenți ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual.
La fel de grav este că 40% dintre adolescenți nu știu dacă în școala lor există un consilier cu care să poată vorbi despre astfel de probleme.
