Magazine comerciale, restaurante devastate pe Champs-Elysées, confruntări extrem de violente cu forțele de ordine. Un mare număr de persoane au fost interpelate de poliție, multe dintre ele fiind plasate în stare de arest. Emmanuel Macron consideră că nu s-a făcut tot ce trebuia pentru a opri reeditarea violențelor, anunță în curând măsuri forte și consideră că toți cei ce au participat la demonstrație sunt de fapt complicii grupurilor ce comit jafuri, incendii, atacuri împotriva jandarmilor și a poliţiştilor
32.200 de persoane, potrivit cifrelor furnizate de Ministerul francez de Interne, au participat sâmbătă, pentru a 18-a oară consecutiv, la manifestațiile sociale din întreaga Franță. Peste 10.000 au acționat la Paris, cărora cu greu le-au făcut față cele câteva mii de jandarmi și polițiști recurgând la tunurile cu apă, gazele lacrimogene. De data aceasta, au relatat posturile franceze de televiziune, acțiunile cele mai ample și mai violente au avut loc la Paris, îndeosebi pe Champs-Elysées, până la Arcul de Triumf, pus sub o pază extrem de severă în fața grupurilor de încagulaţi extrem de violenți strecurați în rândul purtătorilor de veste galbene. Ce a avut loc de fapt: o bancă incendiată, flăcările urcând până la etajele superioare ale clădirii de unde a trebuit salvată o femeie cu un nou-născut, celebre magazine și restaurante, între care și braseria cu valoare istorică Fouquet’s au fost devastate, jefuite de mărfuri de mare valoare iar apoi incendiate, fiind considerate «simboluri ale opulenței capitaliste». Ținte principale au fost magazinele Hugo Boss, Longchamp, Zara, Celio, Lacoste, Swarovski, Nespresso și chiar buticul PSG. Toate chioșcurile de ziare de pe celebra arteră au fost distruse sau incendiate, automobile scumpe aflate în zonă au fost incendiate. Pe traseul arterei spre Arcul de Triumf au fost ridicate baricade în flăcări. Atacuri violente au fost comise împotriva unor polițiști și jandarmi, asupra cărora au fost lansate proiectile și pietre scoase din trotuarele bulevardului. Poliția, care a dislocat 51 de detașamente de acțiune rapidă, a procedat la 237 interpelări, 64 persoane fiind plasate în stare de arest. Manifestații ample ale vestelor galbene au avut loc și în restul țării, în special la Bordeaux, Marseille, Montpellier. Mulți răniți continuă să se înregistreze în rândul demonstranţilor, dar și al jandarmilor și polițiștilor. Potrivit unor cifre furnizate de Ministerul de Interne, de la începutul acțiunilor «Vestelor galbene», în urmă cu patru luni, 2.200 manifestanți și 1.500 membri ai forțelor de ordine au fost răniți, unii aflându-se și acum în stare gravă.
Emmanuel Macron: «Toți cei prezenți sunt complici» la violențele și jafurile comise
Revenit de urgență la Paris sâmbătă seară, dintr-o stațiune montană unde mersese să-și petreacă weekendul (ironizat la unele posturi de televiziune, ilustrat cu fotografii arătându-l pe pista de schi, deși știa că la Paris și în toată țara erau anunțate mari manifestații cu riscuri de violență), Emmanuel Macron a mers direct la celula de criză de la Ministerul de Interne. A apărut la posturile de televiziune anunțându-și intenția de a trece la «decizii forte complementare» pentru ca violențele să nu se mai repete. «Cum să mai fie suportată neputința statului în fața acestor violenţe repetate de mai multe săptămâni?», a întrebat președintele Macron. «Doresc să fie analizate lucrurile și aștept în cel mai scurt timp propuneri de măsuri din partea primului ministru. Acum avem de-a face cu persoane care încearcă prin toate mijloacele să lovească în Republică, vor să distrugă, chiar cu riscul de a ucide, așa cum s-a văzut cu ocazia incendiului de pe Champs-Elysées…Toți cei care s-au aflat la locul faptelor sunt complici ai distrugerilor de pe Champs-Elysées», a spus Emmanuel Macron.