Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Evenimente din lumea artelor plastice recomandate de UAP
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Evenimente din lumea artelor plastice recomandate de UAP

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 19 mai 2024
Distribuie

Uniunea Artiștilor Plastici din România propune noi evenimente vizuale care vor debuta în săptămâna 20 -26 mai 2024:

Luni, 20 mai vă invităm la două manifestări:

Biblioteca Metropolitană din București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, propune o expoziție ce reunește lucrările a trei artiști ieșeni: Zamfira Bîrzu, Gabriela Drinceanu și Eugen Harasim. Vernisajul expoziției ”Urmă – vibrație – undă”, va avea loc la ora 18.00, la Galeria ARTOTECA (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4). Despre arta celor trei artiști prezenți pe simezele galeriei bucureștene, criticul de artă Maria Bilașevschi afirma: ”Cu un număr important de expoziţii personale şi de grup, Zamfira Bîrzu, Gabriela Drinceanu și Eugen Harasim s-au remarcat prin consecvenţa şi consistenţa proiectelor artistice, proiecte care abordează sub o formă ce nu se doreşte a fi lecturată facil, societatea contemporană şi problemele ridicate de umanitate ȋn timpuri ale schimbări, identitate şi regăsire cu o amprentă stilistică unică.”

La ora 17, Galeriile de artă din Satu Mare (Bd. I.C.Brătianu, nr.10) găzduiesc vernisajul expoziției „Peisaj, stare”, eveniment caracterizat astfel de protagonista Cristina Gloria Oprișa: „12 peisaje,12 stări ale lunilor unui an, înmulțite cu cei 70 aniversați. Peisaje-stări, imbrăcate in cuvintele Ianei Oprișa și câteva reprezentate vegetale a florarului ce mă găzduiește în ziua mea de naștere – 20 mai. O mini expoziție personală, ca o avanpremieră a retrospective ce va urma în toamnă la Muzeul de Artă din Satu Mare”

Tot două evenimente expoziționale vor avea loc și marți, 21 mai:

- Publicitate -

Galeria Națională de Artă Forma din Deva (Bd.Decebal, nr.8) vă propune vernisajul expoziției ”Dan Crecan 69”. Evenimentul va avea de la ora 17. Prezintă Tudor Nicolae.

Fundația HAR („Habitat și Artă în România”), în parteneriat cu Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” și Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează, în memoria sculptorului Alexandru Nancu, cea de a VI-a ediție a expoziției de icoane realizate de iconarii vâlceni ce fac parte din „Școala de la Vlădești”. Evenimentul, prilejuit de hramul Bisericii de lemn Sfinții Împărați Constantin și Elena de la Anghelești-Pietrari, cea mai veche biserică de lemn atestată din județul Vâlcea, relocată și restaurată în perioada 2009-2011 de către Fundația HAR („Habitat și Artă în România”) la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, va debuta cu slujba de hram, care va avea loc începând de la ora 9.00. Vernisajul expoziției de icoane realizate de iconarii din cadrul „Școlii de la Vlădești” se va desfășura în incinta școlii de patrimoniu din incinta Muzeului Satului Vâlcean de la Bujoreni, la ora 14.00. Curatori: Luiza BARCAN, Gheorghe DICAN. Vor fi prezenți cu icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane în tehnica frescă, icoane în mozaic, artiștii iconari: Cristina Ionescu Berechet, Irina Ionescu Berechet, Olga Ionescu Berechet, Elena Borundel, Augustin Cantea, Tania Costea, Aurora Filigean, Ion Filigean, Irina Ionescu, Mihai Ionescu, Pr. Sorin-Ioan Părăușeanu, Filofteia Pisăru, Mioara Plop, Marlena Târcavu, Constantin Țanea și Petru Văsâi.

Și miercuri, 22 mai vă sunt propuse două evenimente:

La ora 16.00, Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău, în colaborare cu Institutul Cultural Român ”Minai Eminescu” din capitale Republicii Moldova, va inaugura expoziția ”FORMĂ, GEST, CULOARE”, în care sunt protagoniști sunt Gheorghe Dicanși Marius Barb Barbone, vicepreședinți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Curatorul expoziției este Maria Bilașevschi. Lucrările se vor afla pe simeze până pe data de 7 iulie 2024.

La ora 18, sunteți invitați la vernisajul expoziției „EFEMERE” semnată de Corneliu Drăgan-Târgoviște și prezentată de Cercul Militar Național din București împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Râmnicu Vâlcea. Expoziția din Galeria Artelor oferă publicului cele mai noi lucrări ale artistului, împărțite în trei secțiuni: acuarela clasică cuprinzând peste 60 de lucrări dedicate în special peisajului citadin, proiectul „BLACK WATERS” format din 14 acuarele în care contrastul dintre albul hârtiei și pensulația cu tentă de negru conturează neașteptate lumini și umbre și poiectul „RECUPERĂRI” prin care artistul revine cu o serie de 17 lucrări de pictură în ulei, o tehnică pe care a abordat-o extrem de rar în ultimii 11 ani. Prezintă Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte al Armatei și criticul de artă Luiza Barcan.

- Publicitate -

Sâmbătă, 25 mai și duminică, 26 mai, pentru al treisprezecelea an, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, își deschide porțile pentru o nouă ediție a Mogoșoaia ClasicFest, care se va desfășura și de acestă dată sub genericul ”Culturile lumii”. Timp de două zile vă veți putea bucura de: expoziții de artă plastică, fotografie, obiecte tradiționale, proiecții de filme documentare, concerte, spectacole de dans, ateliere handmade pentru copii. Timp de două zile, în spațiile de poveste, ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia și-au dat întâlnire: Uruguay, Turkmenistan, Vietnam, Egipt, Siria, Irak, Israel și România. Seria de atracții va începe la ora 13:00 cu Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției laureaților ediției a V a a Concursului Internațional de artă plastică “Martha Bibescu”, organizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România. În cele două zile vor fi deschise mai multe expoziții în care expun: ceramistul Farouk Alnahhas și pictorul Ammar Alnahhas din Siria, pictorul Geafar Dia din Irak, pictorița Van Duong Thanh din Vietnam și Samy Briss (pictor, sculptor, grafician), creator născut la Iași, plecat în Israel și care cunoaște succesul internațional în Franța, odată cu stabilirea la Paris.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Bilanțul deceselor a ajuns la 6 în Noua Caledonie. Trei români sunt blocați
Articolul următor Președinta Georgiei a respins prin veto legea referitoare la „agenții străini”. Salome Zurabișvili: Este, în esența sa, în spiritul ei, o lege rusească. Este un obstacol în calea europeană
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Cele mai valoroase 20 de companii din industria semiconductorilor au pierdut 1.300 de miliarde de dolari din valoarea de piață din cauza îngrijorării față de investițiile mari în AI
IT
Două petroliere, lovite de drone în apropierea terminalului de la Marea Neagră. Încărcarea petrolului a fost sistată
Extern
Sistemul Electroenergetic Național, monitorizat continuu
Energie

RSS Știri Financiare

  • Investiții imobiliare peste valoarea întregului an 2025 în primele șapte luni din 2026
  • KFC investește aproximativ un milion de euro într-un restaurant Drive Thru la Bran
  • Beko investește peste un milion de euro în modernizarea HUB-ului logistic din Căteasca 
  • PENNY deschide un magazin în cartierul Berceni și ajunge la 25 de unități în București
elevi
Cultură și Educație

Astăzi are loc proba scrisă la titularizare

2 minute
Cultură și Educație

Monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei, omagiați la Premiile Gopo 2023

6 minute
Cultură și Educație

Proiectul Orizont Eminescu Mihai – Internațional ajunge la Chișinău de Ziua Limbii Române

8 minute
Cultură și Educație

ALIANŢA DISCRETĂ ŞI FECUNDĂ DINTRE POEZIE ŞI FILOZOFIE

12 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?