Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Economie

Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 20 iulie 2026
Distribuie

Analiză RoEM despre ROBOR în contextul investigației CC

Evoluția ROBOR nu evidențiază anomalii semnificative, nivelul indicelui fiind în concordanță cu deciziile de politică monetară ale Băncii Naționale a României și cu dinamica inflației, arată o analiză realizată de specialiștii RoEM-UBB FSEGA în contextul investigației Consiliului Concurenței (CC) privind presupusa coordonare a cotațiilor ROBOR de către mai multe bănci din România.

„ROBOR trebuie înțeles atât ca un ansamblu de rate aplicabile tranzacțiilor de pe piața interbancară, cât și ca un reper care arată costul lichidității din economie. Din această perspectivă, evoluția sa și eventualele suspiciuni privind o posibilă manipulare trebuie analizate cu rigoare tehnică, din punct de vedere financiar și juridic, evitând interpretările simplificate sau politizarea subiectului. În același timp, orice argumente și dovezi pe care Consiliul Concurenței le va face publice în legătură cu presupusa manipulare a ROBOR vor trebui analizate pe baza unor considerente și criterii de specialitate”, explică specialiștii RoEM, proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

Ce este ROBOR?

La fel cum băncile stabilesc dobânzi pentru depozitele atrase și creditele acordate clienților, acestea percep dobânzi pentru operațiunile realizate între ele, respectiv pentru împrumuturile și plasamentele pe piața interbancară. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) nu reprezintă o singură dobândă, ci un set de rate care diferă în funcție de termenul finanțării. În cazul pieței interbancare din România, ratele ROBOR sunt stabilite pentru mai multe scadențe: overnight (O/N – o zi, începând din ziua mecanismului de fixing), tomorrow next (T/N – o zi, începând din următoarea zi lucrătoare), o săptămână (1W), o lună (1M), trei luni (3M), șase luni (6M) și 12 luni (12M). O importanță deosebită are rata ROBOR la 3 luni, care a fost utilizată timp de mai mulți ani ca cel mai frecvent reper pentru calcularea dobânzilor la creditele ipotecare pe termen lung.

Specialiștii RoEM-UBB FSEGA precizează că ratele ROBOR nu sunt doar simple dobânzi la care se pot derula tranzacții interbancare, ci îndeplinesc și rolul unui reper pentru piața monetară interbancară. Așa cum este firesc în cazul cotațiilor de piață, ratele ROBOR sintetizează, pentru fiecare scadență, informații relevante despre condițiile pieței și indică nivelurile la care participanții sunt dispuși să tranzacționeze, contribuind astfel la formarea prețului (price discovery).

„Analizând structura cotațiilor ROBOR, se observă că, pe măsură ce scadența este mai lungă, volumul tranzacțiilor efective scade. Aceasta este o caracteristică firească a pieței, întrucât participanții preferă, de regulă, maturitățile mai scurte, care implică riscuri mai reduse de lichiditate și de durată. Chiar și în situațiile în care numărul tranzacțiilor efective pentru scadențe mai lungi, precum 6 luni sau 12 luni, este redus, cotațiile ROBOR pe termen mai lung continuă să îndeplinească rolul de reper de preț pentru piața financiară”, spun analiștii RoEM-UBB FSEGA.

Cum poate fi analizată evoluția ROBOR

ROBOR este un indicator relevant pentru mai multe categorii de participanți la piața financiară: pentru persoanele care au credite cu dobândă variabilă legată de acest indice, evoluția ROBOR influențează direct nivelul ratei lunare; pentru bănci, ROBOR reprezintă costul finanțării pe piața interbancară. Pe lângă acestea însă, ROBOR este, în primul rând, un indicator tehnico-financiar al pieței monetare, care reflectă reperele economice de bază ale pieței respective, explică specialiștii RoEM-UBB FSEGA.

17 elevi din programul „Creștem prin Educație Agricolă”, premiați la nivel național, la Olimpiada Națională de Agricultură
23 aprilie 2026

Ca orice rată a dobânzii de pe piața monetară, ROBOR nu poate fi analizat separat de contextul economic în care evoluează. Nivelul său reflectă în principal costul banilor și este influențat de o serie de factori, precum așteptările privind evoluția economiei, lichiditatea disponibilă în piață, riscurile de neplată sau riscurile sistemice, precum contextul monetar și financiar intern și internațional. Dintre acești factori, un rol esențial îl au politica monetară și dinamica inflației, arată analiza RoEM.

Într-o economie de piață, dobânzile interbancare trebuie să reflecte orientarea politicii monetare, în special nivelul ratei de politică monetară și al coridorului de politică monetară, definit prin diferența dintre rata dobânzii de creditare și rata dobânzii de depozit ale BNR. În termeni simpli: dobânzile de pe piața interbancară ar trebui să evolueze, de regulă, în apropierea nivelurilor stabilite de banca centrală.

„Analiza evoluției ratelor ROBOR în perioada cuprinsă între trimestrul IV din 2018 și trimestrul IV din 2025, interval care se suprapune în mare măsură perioadei vizate de investigația Consiliului Concurenței, arată că valorile medii ale acestora pe întreaga perioadă analizată se situează în interiorul coridorului de politică monetară, fără abateri sau evoluții atipice. Mai mult, media simplă a ratelor ROBOR și ROBID din această perioadă este foarte apropiată de nivelul mediu al ratei de politică monetară, respectiv 4,22% comparativ cu 4,26%”, spun analiștii RoEM-UBB FSEGA.

Al doilea factor important este inflația, care, pe o perioadă mai lungă, este unul dintre cei mai importanți indicatori macroeconomici care influențează evoluția ratelor dobânzii. Specialiștii RoEM-UBB FSEGA au analizat evoluția ratelor dobânzii interbancare și a inflației în România, în țările din regiune, respectiv din zona euro, și au observat o relație strânsă între cele două variabile.

Experți internaționali vin la București pentru a analiza provocările industriei IT, la Codecamp, cea mai longevivă conferință IT din România
28 februarie 2023

„Datele arată că economiile cu niveluri medii mai ridicate ale inflației au avut, în general, și niveluri medii mai ridicate ale dobânzilor, relația dintre cele două evoluții fiind apropiată de un raport unu-la-unu. În același timp, pe parcursul perioadei analizate, dobânzile s-au situat, în medie, sub nivelul inflației. Această situație este specifică unui context dominat de șocuri de ofertă, care au generat creșteri puternice ale prețurilor nu doar în România, ci în întreaga regiune. Pandemia, perturbările lanțurilor globale de aprovizionare, criza energetică și tensiunile geopolitice – inclusiv războiul din Ucraina și episoadele de instabilitate din Orientul Mijlociu – au contribuit la accelerarea inflației. La acestea s-au adăugat și măsuri fiscale interne, precum majorarea unor taxe și impozite adoptate în contextul eforturilor de reducere a deficitului bugetar”, precizează specialiștii RoEM-UBB FSEGA.

- Publicitate -

Din această perspectivă, arată analiza RoEM, evoluția ROBOR a avut un comportament similar cu cel al ratelor interbancare din regiune. Datele analizate sunt, astfel, în linie cu mecanismele economice de bază și nu indică evoluții atipice: în economiile în care inflația este mai ridicată, și dobânzile tind să fie mai mari.

Care sunt mecanismele care limitează clar posibilitatea de manipulare a ROBOR

Economiștii RoEM-UBB FSEGA consideră că ROBOR este un indicator dificil de influențat, întrucât valoarea sa este calculată pe baza mediei aritmetice a cotațiilor transmise de zece bănci reprezentative din România, după eliminarea valorilor extreme. Prin acest mecanism, impactul unei singure cotații asupra rezultatului final este limitat.

„Pe de altă parte, mecanismul ROBOR include o limitare suplimentară introdusă de BNR, prin stabilirea unui ecart maxim între ROBID și ROBOR, respectiv între dobânda la depozitele interbancare și dobânda la creditele interbancare. Acest lucru face ca cei care ar intenționa să crească nivelul ROBOR să fie obligați să crească și nivelul ROBID, putând ajunge într-o situație în care este nevoită să acorde dobânzi mai mari la depozitele interbancare. Acest lucru ar presupune un cost suplimentar pentru bănci (cu depozitele). Un alt element important este faptul că datele privind cotațiile ROBOR sunt centralizate și calculate automatizat de o entitate internațională neutră, denumită agent de calcul, reducând posibilitatea de manipulare ulterioară directă a valorii finale de către bănci”, precizează economiștii RoEM-UBB FSEGA.

Cazul ROBOR vs scandalul LIBOR din 2012

Pentru a pune în perspectivă importanța unor eventuale suspiciuni privind manipularea unei rate de referință, specialiștii RoEM-UBB FSEGA au realizat comparația cu scandalul LIBOR din 2012, unul dintre cele mai cunoscute cazuri de manipulare a piețelor financiare la nivel global.

LIBOR (London Interbank Offered Rate) era o rată de referință utilizată pe scară largă în sistemul financiar internațional, fiind calculată pe baza estimărilor transmise de marile bănci privind costul la care acestea apreciau că se pot împrumuta între ele pe piața interbancară londoneză. Aceasta era folosită ca reper pentru instrumente financiare cu o valoare nominală de peste 300 de trilioane de dolari, de la credite ipotecare și împrumuturi pentru consumatori până la instrumente derivate și obligațiuni corporative. O caracteristică importantă a mecanismului LIBOR era faptul că acesta se baza pe cotații declarative ale băncilor, nu și pe tranzacții efective realizate pe piață. Mai exact, băncile transmiteau estimări privind costul de finanțare, fără obligația de a efectua tranzacții reale la nivelurile raportate.

Investigațiile derulate de autoritățile din Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană au arătat că mai multe instituții financiare internaționale au influențat în mod deliberat cotațiile LIBOR. Potrivit anchetatorilor, traderii implicați au manipulat deliberat ratele raportate, fie pentru a-și maximiza profiturile pe pozițiile din instrumente derivate, fie pentru a ascunde dificultățile financiare ale propriilor bănci în perioada crizei financiare globale din 2007-2008.

Innobyte a înregistrat venituri de peste 5 mil. lei în primul semestru din 2021
30 august 2021

Probele colectate în cadrul investigațiilor au inclus corespondență electronică, mesaje instant și înregistrări ale convorbirilor telefonice dintre traderi, care comunicau deschis despre manipulările efectuate, folosind un limbaj care demonstra că practica era considerată normală în interiorul instituțiilor. Cazul a avut consecințe financiare și juridice majore pentru sectorul bancar: mai multe instituții au primit amenzi de ordinul sutelor de milioane sau miliardelor de dolari, valoarea totală a sancțiunilor depășind 9 miliarde de dolari. De asemenea, mai mulți traderi au fost condamnați la închisoare, iar scandalul a dus inclusiv la schimbări la nivelul conducerii unor bănci, inclusiv demisia directorului executiv al Barclays, Bob Diamond.

Din perspectiva reglementării, scandalul LIBOR a determinat schimbări majore în modul de stabilire a ratelor de referință pe piețele financiare, precizează specialiștii RoEM-UBB FSEGA. LIBOR a trecut sub supravegherea autorității britanice Financial Conduct Authority (FCA), iar din 2023 a fost înlocuit treptat cu indicatori bazați pe tranzacții reale, precum SOFR (Secured Overnight Financing Rate) în Statele Unite și SONIA (Sterling Overnight Index Average) în Marea Britanie. Această tranziție a marcat o tendință globală de renunțare la ratele de referință interbancare (de tipul offered rate) în favoarea unor indicatori calculați pe baza dobânzilor și operațiunilor reale din piață. O schimbare similară a avut loc și în România, unde, începând din 2019, ROBOR a fost înlocuit de IRCC (Indicele de Referință a Creditelor de Consum), în cazul creditelor noi acordate persoanelor fizice.

Comparativ cu mecanismul care a stat la baza LIBOR, ROBOR prezintă o serie de diferențe fundamentale, sunt de părere economiștii RoEM-UBB FSEGA: un element esențial este caracterul ferm al cotațiilor transmise de fiecare participant, reprezentând angajamente realizate în cadrul unor reguli stabilite de BNR. Prin urmare, mecanismul ROBOR nu se bazează exclusiv pe estimări orientative, ci pe cotații asumate de participanți și asociate unei posibilități reale de tranzacționare, ceea ce îl diferențiază de un benchmark pur indicativ precum LIBOR, unde cotațiile raportate nu presupuneau o obligație de a efectua tranzacții la nivelurile respective.

A doua diferență fundamentală ține de natura dovezilor disponibile privind o eventuală manipulare, explică economiștii RoEM-UBB FSEGA. Deși au existat speculații și referiri la posibile discuții neoficiale între reprezentanți ai băncilor privind nivelul cotațiilor ROBOR, Consiliul Concurenței nu a făcut publice până în prezent dovezi concrete ale presupusei manipulări (convorbiri telefonice, mesaje, e-mailuri etc.). În acest context, este relevantă declarația președintelui Consiliului Concurenței potrivit căreia ar fi existat „contacte numeroase între personalul băncilor implicate”, chiar dacă situația nu ar fi fost încadrată drept un cartel clasic. Președintele CC a indicat, de asemenea, ca posibil element problematic faptul că băncile participante la mecanismul ROBOR aveau acces la cotațiile celorlalți membri ai consorțiului, ceea ce, în opinia autorității, ar fi putut influența negativ concurența dintre ele. Pe de altă parte, băncile au susținut că această vizibilitate a cotațiilor reprezintă o formă de transparență a prețurilor, similară altor piețe în care participanții au acces la informații publice privind nivelurile de preț practicate.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Studiu Kaspersky: smartphone-ul devine centrul vieții digitale, dar și principalul risc cibernetic
Articolul următor DSA: Comisia Europeană acceptă măsurile asumate de platforma X pentru respectarea obligațiilor privind transparența publicității online și accesul cercetătorilor la date
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Sportul are nevoie mai mult de eroi decât de vedete
Opinii Sport
Charles al III-lea îl numeşte premier pe Andy Burnham
Extern
DSA: Comisia Europeană acceptă măsurile asumate de platforma X pentru respectarea obligațiilor privind transparența publicității online și accesul cercetătorilor la date
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • La 17 ani de prezență în România, Decathlon a ajuns la 32 de magazine și 1.600 de angajați
  • Un nou brand de restaurante se extinde la nivel național. Tyranozaur a deschis la Botoșani
  • Piața rezidențială din București a recuperat din scăderea puternică de la începutul anului
  • Dieselul pierde teren în ritm record pe piața mașinilor rulate. Prețuri mai mici, rulaj mai mare
radio romania actualitati
IT

Recorduri de audienţă la Radio România Actualităţi

2 minute
Companii

CNIPMMR solicită Guvernului să aprobe pachetul de programe pentru susținerea IMM-urilor

3 minute
Finanțe și Bănci

Volumul primelor Vienna Insurance Group a crescut la 5,77 miliarde euro

6 minute
Companii

Deloitte România și Reff & Asociații au asistat ROCA Industry în preluarea companiei Dial

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?