Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: EY anunță șase noi directori în departamentul de Asistență Fiscală și Juridică și în cel de Audit și Servicii Conexe
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
ActualitateCompanii

EY anunță șase noi directori în departamentul de Asistență Fiscală și Juridică și în cel de Audit și Servicii Conexe

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 25 septembrie 2025
Distribuie

Georgiana Constantin, Amelia Toader, Cristina Gălin, Gabriel Murea, Gaetano Casale și Galina Gherman sunt noii Directori ai EY România, în cadrul departamentelor de Asistență Fiscală și Juridică și Audit și Servicii Conexe.

EY România și Moldova anunță numirea a șase noi directori în echipa sa:

Galina Gherman este Director de Audit și coordonează practica de audit în cadrul EY Moldova. Are o experiență de peste 18 ani în audit extern și a acumulat expertiză în mai multe sectoare, inclusiv instituții financiare, industria petrolieră și de gaze naturale, domeniul produselor industriale, industria auto, retail, IT și altele. Galina Gherman deține acreditări profesionale recunoscute la nivel internațional și local.

De-a lungul carierei, Galina Gherman contribuit semnificativ la dezvoltarea și consolidarea echipei de audit din EY Moldova. Este implicată activ în extinderea biroului local și în gestionarea relației cu autoritățile de reglementare din domeniul auditului.

Alina Dimitriu, liderul departamentului Audit și servicii conexe, EY România: „Galina Gherman este un exemplu de dedicare, contribuind semnificativ la dezvoltarea echipei noastre și la consolidarea relațiilor cu clienții. Viziunea ei strategică și abilitățile de leadership sunt esențiale pentru succesul nostru în acest sector dinamic.”

Georgiana Constantin este Director în Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică al EY România, specializată în impozite indirecte și tax technology, cu peste 10 ani de experiență în consultanță fiscală.

Georgiana Constantin a operaționalizat și extins practica de tax technology din EY, aliniind transformarea digitală cu soluții robuste de raportare fiscală. Expertiza ei acoperă proiecte end-to-end pentru raportarea SAF-T, e-Factura, e-Transport și e-TVA – de la diagnoză și maparea proceselor, la design funcțional, modelare de date, testare, go-live și guvernanță post-implementare. 

Platforma de colaborare Planable lansează funcționalități ce permit editarea imaginilor pentru social media
1 septembrie 2021

Georgiana Constantin asistă clienți din Retail & FMCG, Automotive, Servicii medicale, Energie și Produse industriale în inițiative de reducere a costurilor fiscale, revizuire fiscală, precum și în inspecții fiscale, due-diligence, integrări și restructurări de activitate.

Colaborează îndeaproape cu echipele de Finance, IT și Operațiuni pentru a alinia cerințele de conformare cu obiectivele de eficiență, automatizare și control intern. 

Amelia Toader a fost promovată ca Director în cadrul departamentului de Consultanță Fiscală al EY România, cu specializare în zona de Impozitare Internațională. Ea a acumulat 12 ani de practică în domeniul consultanței fiscale, fiind specializată în zona impozitării directe a companiilor, atât pe plan local, cât și internațional. Portofoliul său de clienți cuprinde companii multinaționale, dar și antreprenori locali, cu activitate în diverse industrii, precum industria energetică, IT & telecom sau automotive.

Amelia Toader s-a alăturat echipei EY România în 2013, imediat după absolvirea programului de Masterat în Contabilitate, Audit și Informatică de Gestiune din cadrul ASE București, fiind licențiată în același domeniu.

Romexpo
Record: Peste 400 de joburi deschise de o singură companie la târgul de carieră Angajatori de TOP
2 aprilie 2019

Cu o experiență solidă în proiecte transfrontaliere și o serie de acreditări locale și internaționale, Amelia Toader s-a concentrat în cadrul EY pe arii de expertiză ce privesc impozitarea locală și internațională a companiilor, coordonând proiecte de planificare fiscală, restructurări de afaceri, proiectarea și implementarea proiectelor de conformitate și optimizare fiscală. A finalizat cu succes numeroase proiecte de due diligence și controale fiscale, demonstrând experiență relevantă în analiza riscurilor fiscale.

- Publicitate -

Cristina Gălin este un expert recunoscut, cu peste 18 ani de experiență în domeniile TVA, accize și vamă. Cu o abordare multidisciplinară și strategică, ea coordonează cu succes proiecte complexe de consultanță fiscală, conformitate, due diligence, inspecții fiscale și litigii, oferind soluții personalizate, adaptate nevoilor specifice ale clienților. Identifică cele mai eficiente soluții fiscale, combinând cunoștințele tehnice cu o înțelegere clară a provocărilor de business. Sub coordonarea sa, echipa sprijină clienții cu soluții adaptate pentru a gestiona cu succes provocările din sfera impozitelor indirecte, consolidând poziția EY ca partener de încredere și contribuind la un mediu fiscal mai clar și previzibil în România.

Gabriel Murea este Director în cadrul Departamentului de Conformitate Globală şi Raportare. Are o experiență de 19 ani în servicii de contabilitate, raportare statutară, rapotare de management și conformitate fiscală pentru clienți din diverse industrii. S-a alăturat echipei EY România în 2021, după o carieră solidă în implementarea sistemelor contabile și furnizarea de servicii de contabilitate și raportare pentru companiile din România.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, cu diplomă în Contabilitate și Informatică de Gestiune, este membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. În cadrul EY România, Gabriel Murea coordonează proiecte de implementare a soluțiilor de raportare SAF-T, precum și proiecte de servicii de contabilitate, raportare statutară și conformitate fiscală. De asemenea, susține promovarea soluțiilor digitale inovatoare pentru raportarea fiscală și automatizarea proceselor contabile.

Alex Milcev, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România: „Promovarea Georgianei, Ameliei, Cristinei și a lui Gabriel reflectă angajamentul lor continuu pentru excelență, leadership autentic și contribuția valoroasă la succesul clienților și al companiei.”

Gaetano Casale, Director în cadrul departamentului Climate Change & Sustainability Services, are peste 17 ani de experiență în domeniul sustenabilității corporative. S-a alăturat EY România în februarie 2024, după mai mulți ani în care a coordonat proiecte complexe de consultanță în sustenabilitate pentru companii locale și internaționale. Înainte de EY, Gaetano Casale a fondat și a condus cu succes, timp de mai mulți ani, o firmă de consultanță în sustenabilitate și a oferit sprijin organizațiilor pentru dezvoltarea strategiilor și practicilor de sustenabilitate.

În cadrul EY, Gaetano Casale sprijină clienți financiari și non-financiari în implementarea programelor de sustenabilitate, inclusiv raportare aliniată la CSRD, instruire și analiză de dublă materialitate, precum și în derularea misiunilor de asigurare în domeniul sustenabilității. El are o expertiză extinsă în evaluarea materialității, taxonomia UE, strategii de sustenabilitate, raportare de sustenabilitate și instruire profesională în ESG. Deține mai multe certificări în domeniul sustenabilității, inclusiv Sustainability and Climate Risk (SCR), emisă de Global Association of Risk Professionals (GARP).

Cum se apropie companiile de clienți fără a încălca regulile de distanțare
23 noiembrie 2020

„Gaetano Casale aduce un mix unic de expertiză tehnică, experiență practică relevantă și viziune strategică, contribuind semnificativ la dezvoltarea serviciilor noastre de sustenabilitate în România”, spune Massimo Bettanin, Partener Climate Change & Sustainability Services.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Articolul anterior Guvernul prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până în martie 2026
Articolul următor Guvernul aprobă bugetul Programului pentru școli al României pentru anul școlar 2025-2026
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Lang Lang – un nume pentru o minune
Cultură și Educație
Consiliul Concurenței a amendat cu 4,5 milioane lei producătorul și distribuitorul produselor grupului LVMH
Companii
Groenlanda nu vrea să-și împartă resursele minerale cu SUA
Extern

RSS Știri Financiare

  • DM, liderul pieței cosmeticelor după vânzări, Sephora pe primul loc la profit
  • Rezoluțiile financiare ale românilor pentru 2026. 30% plănuiesc să economisească
  • Produsele Kormotech pentru animale de companie, disponibile în rețelele Fressnapf și Hornbach
  • IKEA deschide un Studio de Planificare și Comandă la Brașov
Actualitate

România a primit aviz formal în domeniul concurenței în cadrul procesului de aderare la OCDE

3 minute
Actualitate

Instrucție prin parașutare la Baza 95 Aeriană

1 minute
Actualitate

Ministrul Barna Tánczos, la a cincea sesiune a Adunării ONU de Mediu a Programului Națiunilor Unite

4 minute
Actualitate

ASBIS România va distribui produsele Flowmon în toată țara

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?