Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Salvați Copiii România susține protestul asociațiilor de elevi față de încălcarea dreptului la transport gratuit la școală
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Salvați Copiii România susține protestul asociațiilor de elevi față de încălcarea dreptului la transport gratuit la școală

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 8 ianuarie 2024
Distribuie
Foto: www.freepik.com

Organizația avertizează Guvernul României că dreptul egal la educație este încălcat

Organizația Salvați Copiii se alătură protestului Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Vâlceană a Elevilor și Asociației Elevilor din București și Ilfov cu privire la o problemă critică nerezolvată de-a lungul anilor, ce afectează dreptul egal la educație al elevilor din România, în condițiile unui abandon școlar crescut, pe fondul acutizării sărăciei în rândul copiilor vulnerabili socio-economic. Este vorba despre incapacitatea Ministerului Educației și a consiliilor județene de a asigura transportul gratuit pentru toți elevii în mod echitabil.

De ani de zile, elevii și asociațiile lor se luptă pentru a obține respectarea acestui drept fundamental. În pofida solicitărilor repetate, începând cu anul 2015, și a avertismentelor Asociației Elevilor din Constanța susținute de Salvați Copiii, legislația și măsurile adoptate de autorități nu au reușit să soluționeze această problemă.

Mai mult, Hotărârea Guvernului nr. 810/2023, care ar fi trebuit să clarifice și să reglementeze situația neclară din noua Lege a Învățământului Preuniversitar (Legea 198/2023), este contrară legislației europene (Regulamentului CE nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului) și nu a fost dezbătută corespunzător cu asociațiile de elevi sau alți reprezentanți ai societății civile.

De asemenea, lipsa de implicare și viziune a consiliilor județene, care nu au încheiat contracte de delegare a gestiunii pentru asigurarea transportului public județean, demonstrează o neglijență sistemică gravă în respectarea dreptului elevilor la transport județean și interjudețean gratuit. Fără aceste contracte, nu se poate asigura gratuitatea transportului prin compensarea operatorilor de transport, conform legislației privind ajutorul de stat. Acest aspect reflectă nevoia de reglementări clare și coerente care să asigure că toți operatorii de transport sunt compensați echitabil pentru serviciile oferite.

În plus, suma forfetară stabilită pentru elevii care nu beneficiază de servicii de transport public este adesea insuficientă pentru a acoperi costurile reale ale transportului. Aceasta înseamnă că elevii și familiile lor sunt lăsați să suporte costuri suplimentare de deplasare a copiilor către școală, care se adaugă la costurile ascunse ale educației pe care părinții trebuie să le suporte, conform analizelor Salvați Copiii.

Prin această scrisoare, Salvati Copiii își exprimă solidaritatea cu cererile legitime ale reprezentanților elevilor din România. Solicităm Ministerului Educației și consiliilor județene să preia soluțiile identificate de acești elevi și comunicate public de aproape un deceniu pentru modificarea și îmbunătățirea cadrului legal existent. Având în vedere perpetuarea lipsei de soluții juridice, credem că, în acest moment, se impune luarea în considerare, cu seriozitate, de către Guvernul României, a propunerilor elevilor pentru reconfigurarea juridică a transportului gratuit pentru elevi.

Copiii români sunt cei mai afectați de riscul de sărăcie și excluziune socială și de deprivarea materială severă

În 2021, peste 1,5 milioane de copii din România (41,5% din numărul total al copiilor) creșteau în risc de sărăcie sau excluziune socială, a cărei intensitate s-a mărit comparativ cu anii anteriori. Riscul de sărăcie sau de excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în orașele mari, 30,7% în urbanul mic și suburbii și 50,1% în zonele rurale.

Ion Caramitru
CSDR: „Cerem Guvernului să privească cultura ca pe o valoare fără preț”
1 iulie 2019

De reținut că deprivarea materială și socială severă afectează în primul rând copii. În 2022, aproape una din 6 familii din România nu și-a putut permite să își încălzească locuința în mod corespunzător (15,2%) și aproape una din patru nu și-a putut permite o masă hrănitoare (22,1%), cu situația cea mai dramatică în cazul familiilor cu trei sau mai mulți copii (peste 25%).

Dreptul egal la educație

Abandonul școlar rămâne o problemă persistentă: în anul școlar 2019/2020, numărul elevilor afectați de acest fenomen a fost de 35.259, dintre care 20.878 la ciclul primar și gimnazial și 14.381 la nivelul liceal.

Rămâne îngrijorător fenomenul neparticipării școlare, înregistrându-se 286.150 de copii cu vârste între 7 și 17 ani care nu se aflau în sistemul educațional la 1 ianuarie 2021, dintr-un total de aproximativ 2.500.000 de copii de vârstă școlară.

De asemenea, problema abandonului școlar timpuriu persistă. În anul 2021, rata tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care nu au finalizat învățământul secundar superior și nu urmează niciun program educațional sau de formare a înregistrat o ușoară îmbunătățire, ajungând din nou la nivelul din 2019, de 15,3%. Cu toate acestea, această rată rămâne semnificativ mai mare decât media Uniunii Europene, care este de 9,7%.

dragonul rosu
Dragonul Roșu a intrat la analiză de control
26 august 2019

În special, rata abandonului școlar timpuriu este extrem de ridicată în rândul elevilor romi. Doar 22% dintre tinerii romi cu vârste între 18 și 24 de ani au finalizat învățământul secundar superior, în comparație cu 83,3% din totalul populației generale.

- Publicitate -
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior constructori Cum să faci față schimbărilor culturale la locul de muncă din străinătate
Articolul următor Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, se află și ea într-un turneu diplomatic în Israel și alte țări din Orientul Mijlociu
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

CM Fotbal. Cronica unei victorii anunțate: Spania câștigă titlul mondial după ce Argentina nu a tras niciun șut pe poartă timp de 120 de minute
Sport
Ştefan Bănică – Tatăl şi Fiul
Cultură și Educație
Cseke Attila: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia are o secție modernă de psihiatrie, construită de la zero
Sănătate

RSS Știri Financiare

  • Piața rezidențială din București a recuperat din scăderea puternică de la începutul anului
  • Dieselul pierde teren în ritm record pe piața mașinilor rulate. Prețuri mai mici, rulaj mai mare
  • KFC deschide primul restaurant din România dedicat comenzilor, fără servire la masă
  • De ce se consumă tonerul mai repede atunci când imprimi documente grafice color?
Actualitate

Amenzi în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei în urma controalelor la depozitele de legume, fructe și cereale

2 minute
Actualitate

Iohannis, la summit-ul NATO: Pretenția noastră e ca atunci când donăm sisteme precum Patriot să fim recompensați adecvat. Negociem să primim alt sistem Patriot la schimb

3 minute
Actualitate

Unul din doi români a făcut achiziții în ultima lună, impulsionat de reclame

4 minute
Actualitate

Părinții comandă online ce au nevoie pentru a pregăti copiii pentru școală, alocând aceleași bugete ca în anii trecuți

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?