După Alejandro Amenabar, rebelul genial al cinematografului spaniol, care după o serie de thrillere ce au şocat în mod sigur spectatorul (Abre los Ojos, Thesis) sau filme care prezintă suferinţa umană în cele mai negre culori (Mar Adentro), a decis să realizeze o peliculă istorică, de epocă (Agora) (însă fără a mai înregistra acelaşi succes), iată că a venit rândul lui Yorgos Lanthimos (autor, de asemenea, al unor pelicule-şoc precum Kynodontas, Alpeis, The Killing of a Sacred Deer sau aclamatul The Lobster) să încerce acelaşi lucru cu ”The Favourite”, o satiră cu acţiunea plasată în Anglia începutului de secol al XVIII-lea.
Mărturisesc că, iniţial, m-am gândit că pelicula ar fi putut candida cu mai mare succes la Oscarul de anul acesta, dar vizionând-o mi-am dat seama că m-am înşelat.
Intenţia e lăudabilă, dar filmul e mediocru. Se vede (ca şi în cazul lui Amenabar) că regizorul nu se află tocmai în elementul său.
Elementul comic este prezent la tot pasul, dar e prea puţin credibil şi uneori te face să te întrebi la ce te uiţi, de fapt. Sigur că e o satiră, adică o exagerare voită a prezentării unor situaţii sau replici, dar chiar dacă are unele sclipiri, mi se pare la fel de puţin un film de Oscar ca şi altele.
Îmi doream să văd un Lanthimos ”altfel”, chiar dacă filmele lui anterioare mi-au plăcut. Le-am apreciat marea doză de originalitate (poţi să spui orice despre ele, dar nu că ai mai văzut ceva asemănător!), însă mă temeam de duritate, de elementele şocante care par a-l caracteriza pe regizorul grec.
”Favorita” e altceva, dar, fără a regreta că l-am văzut, mi se pare un film de 7 – 7 şi un pic. Mă aşteptam la ceva grandios, la mari pasiuni pe fundal de epocă, la o tensiune insuportabilă creată între personaje (aceasta din urmă apare totuşi, dar cumva altfel decât preconizam), la ceva măreţ şi unic (ştiind că talentatul cineast grec are acest potenţial).
Nimic din toate acestea. O satiră de valoare medie şi atât.
Olivia Colman joacă bine, pe alocuri chiar strălucit, dar mi-a plăcut mai mult Emma Stone (pentru naturaleţe, şi nu pentru frumuseţe, nu acesta e criteriul), care face un rol uriaş. Rachel Weisz, o actriţă foarte talentată, a părut un pic artificială, necaracteristic pentru ea, în debut, dar pe parcurs şi-a demonstrat cu prisosinţă valoarea.
Nu spun că moravurile şi obiceiurile acelei societăţi n-ar fi demne de o satiră (ca şi cele ale contemporaneităţii, desigur), dar mă aşteptam la altceva.
Oricum, chiar şi aşa, într-o ierarhie ad-hoc a filmelor nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film, văd ”Favorita” peste ”Green Book”, care a câştigat. În fapt: 1. ”Roma”. 2. ”The Favourite”. 3. ”Green Book”. Nu am văzut însă ”Vice”, iar celelalte nu mi se par competitoare demne de luat în calcul.
Există şi elemente dramatice în film, care ies mult mai reuşite decât cele comice. Scenografia este una de clasă (de ce nu mă mir că nu a luat premiul?), iar impresia cu care rămâi este că dintr-o dramă/tragedie pe acelaşi fundal ar fi putut ieşi o capodoperă. Şi existau premisele pentru aceasta.
