Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) organizează pe 14 mai 2026 evenimentul „FIHR Connect @ Constanța – Litoralul 365”, o inițiativă strategică ce reunește principalii actori din turism și autoritățile statului, pentru a defini soluții concrete de creștere a competitivității litoralului românesc. Evenimentul are loc la Continental Forum Constanța, în cadrul proiectului european „FIHR: Focus pe Inovare, Harmonizare și Reprezentare” (MySMIS: 349655), cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
● Înnoptările în structurile de primire turistică la nivel național au scăzut cu 6,7% în T1 2026 față de T1 2025 (4.452,6 mii înnoptări, sursa INS). Durata medie a șederii rămâne redusă: 1,8 zile pentru turiștii români și 2,2 zile pentru cei străini (Italia, Germania, Regatul Unit).
Aceste cifre definesc miza reală a evenimentului, ca tendință a cererii pentru anul 2026: litoralul românesc se pregătește de sezonul estival în acest context, fiind evident ca investitorii din domeniu nu pot susține creșterile de costuri și taxe cu un sezon de aprox. 8-12 săptămâni din an.
„Aceste cifre ne confirmă necesitatea unei recalibrări urgente. Nu ne mai putem baza doar pe cele câteva săptămâni de sezon, doar din turism de leisure – vacanta. Industria este pregătită să investească, să se diferențieze și să livreze calitate — dar nu în impredictibilitate legislativă și nu fără promovare susținuta. Avem nevoie de un pact real cu autoritățile: predictibilitate în loc de surprize fiscale, campanii de promovare în loc de absență și politici publice care să transforme potențialul litoralului într-o destinație competitivă, atractivă și profitabilă în orice lună a anului.”
— Simona Constantinescu, Președinte FIHR
AGENDA: DOUĂ PANELURI, TEME CU MIZĂ DIRECTĂ PENTRU INDUSTRIE
Panel 1 – Litoralul Românesc: Reguli clare pentru afaceri funcționale și atragere de investiții
Un dialog direct între operatorii din HORECA și instituțiile care reglementează și controlează industria – MEDAT, ANPC, CJPC, DSVSA, ITM și ANOFM. Scopul fiind construirea unui cadru de conformare preventivă și a unor proceduri simplificate care să permită operațiunile eficiente, mai ales în sezon.
▶ Teme de dezbatere:
• Actualizarea cadrului legislativ la realitățile și tendințele actuale ale sectorului turistic (MEDAT)
• Conformitate, Siguranță și Calitate: de la control la prevenție – relația cu ANPC/CJPC și DSVSA
• Forța de muncă și operabilitate: simplificarea procedurilor pentru angajarea lucrătorilor sezonieri și non-UE, programe specifice operatorilor de pe litoral (ANOFM/ITM)
▶ Speakeri: Alin Grigore (Director General MEDAT), Răzvan Filipescu (Vicepreședinte CJ Constanța), Csaba Bekesi (Președinte ANPC), Horia Constantinescu (Comisar Șef Adjunct OPC Constanța), Adrian Zvinca (Președinte ANOFM), Corina Ivanciu (Director Executiv DSVSA Constanța).
Panel 2 – Cum promovăm destinația și în ce investim pentru a extinde sezonul?
Sesiunea practică a zilei: strategii concrete pentru transformarea litoralului dintr-o destinație de sezon scurt într-un produs turistic competitiv pe tot parcursul anului. Finanțări europene, modele OMD funcționale și exemple reale de diversificare a ofertei.
▶ Teme de dezbatere:
• Destinația turistică: cine o construiește și cum o promovăm? Operaționalizarea OMD-urilor, parteneriat public-privat funcțional, promovare targetată pe piețe sursă cu potențial real
• Strategii pentru extinderea perioadei de operare: diversificarea ofertei, investiții în eficientizarea operațiunilor, proiecte de investiții finanțate cu fonduri europene
• Fonduri europene disponibile pentru operatorii din turism: cum se accesează și ce finanțează concret
▶ Speakeri: Alexandru Ujupan (Carpathian Travel Center), Mihai Bârsan (Destinația Anului), Anamaria Icătoiu (expert accesare fonduri / FICSIMM), Diana Gradea (ADR Sud-Est), Ana Maria Funda (Cazinou Constanța), Sebastian Puznava (OMD Constanța).
DE CE CONTEAZĂ ACEST EVENIMENT
✔ Consolidam dialogul instituțional-privat in 2026 dedicat exclusiv litoralului. Autoritățile-cheie care gestionează forța de muncă, controlul sanitar-veterinar, protecția consumatorului și fondurile europene sunt prezente simultan, la aceeași masă cu operatorii privați.
✔ Tendințe și oportunități de diversificare. De la datele INS la o analiză a competitivității litoralului față de alte destinații din regiune. Cum și ce așteptări au turisti si tour-operatorii, ce gasesc pe litoralul autohton versus alte destinatii similare, ce suport au acestea din partea autoritatilor publice.
✔ Soluții, nu declarații. Fiecare panel este structurat pentru a produce recomandări concrete: un plan de acțiune pentru extinderea sezonului și simplificarea relației cu statul.
✔ Fonduri europene la îndemână. Experții ADR Sud-Est și FICSIMM prezintă oportunități și linii de finanțare active și condițiile de eligibilitate pentru investitorii din turism.