Recent s-au împlinit 68 de ani de la trecerea în neființă a cineastului japonez Kenji Mizoguchi (n. 16 mai 1898 – d. 24 aug. 1956), nume important al cinematografiei din Țara Soarelui Răsare, apreciat de personalități ca Akira Kurosawa, Orson Welles, Andrei Tarkovski, Martin Scorsese, Werner Herzog ș.a.
Prezentăm cititorului una dintre operele sale de referință, Ugetsu Monogatari. Film care alternează realul cu fantasticul, scenele obișnuite cu miticul, Ugetsu monogatari este o realizare despre sensul autentic al existenței și ce se întâmplă dacă îl ignori, adevărată fabulă desfășurată în cadrul vechilor tradiții japoneze.
Kenji Mizoguchi – Foto: Wikimedia Commons
Într-o mică așezare din Japonia, doi localnici, împreună cu familiile lor, visează la un trai mai bun și discută despre ce trebuie să facă.
Bărbații aveau visuri mărețe, de a se îmbogăți, de a fi asemeni samurailor, dar nu se gândeau dacă au și calitățile necesare…
Trăind în vechile tradiții, dar săraci, se gândeau să-și îmbunătățească starea materială, ținteau mai sus decât, poate, erau capabili să ajungă.
Fericirea însă nu consta doar în bani, iar a se umili veșnic pentru a-i obține sau pentru a accede într-o poziție superioară părea un preț prea mare pentru a-l plăti – și, în plus, nici nu dădea rezultatele scontate.
Lucrurile sunt complicate de un război local, care se desfășura în același interval de timp în care eroii (sau anti-eroii) filmului își țeseau visurile de mărire.
Ajunși pe o barcă, se intersectează pe apele râului Azachi cu o altă ambarcațiune, în care se afla o creatură care semăna cu o fantomă, dar în fapt era un muribund care căzuse victimă piraților.
Decid să își lase nevestele acasă, însă una dintre ele cade victimă poftelor unui grup de soldați – parcă pentru a ilustra nesăbuința de care dăduseră dovadă soții lor.
Unul dintre bărbați, Genjuro, va ajunge oaspete al unei familii care avea o poveste stranie și terifiantă, al cărei martor va deveni aproape fără voia sa. Speculându-i-se vanitatea și dorința de a fi ”cineva”, va fi atras într-o capcană, prizonier ca într-o pânză de păianjen al farmecelor unei vrăjitoare, din care se va dezmetici abia în ultima clipă.
Celălalt, Tobei, la fel de orgolios, ajunge să guste din cupa gloriei ca războinic, însă în acest timp soția sa se chinuie în sărăcie și imoralitate.
Pelicula redă cu realism scene din viața localnicilor japonezi de odinioară, cu specificul lor, cu dialoguri simple, dar care spuneau multe despre cei ce le rosteau.
Deși bine realizat, filmului îi lipsește totuși, în prima parte, ceva pentru a străluci cu adevărat. Nu oferă o experiență cinematografică totală, grandioasă, ci doar una care să te introducă într-o anume atmosferă și să-ți ridice câteva întrebări.
Treptat, realismul lasă locul mitologiei și spectatorul va fi captat de scenele cu iz de poveste pe care regizorul Kenji Mizoguchi știe când să le introducă pentru a da un plus de atractivitate peliculei. Scene desfășurate pe fundalul sonor al unor cântece tradiționale japoneze, care imprimă o anumită sobrietate atmosferei.
De aici începe de fapt partea cea mai inspirată cinematografic a filmului Ugetsu monogatari, deși privitorul își va da cu siguranță seama că preambulul fusese necesar. Totul va evolua într-un crescendo continuu, cu elemente atent alese, până la finalul apoteotic.
Ugetsu monogatari este o ”fabulă” pentru adulți, o poveste cu tâlc, și nu o simplă narare sau redare a unor evenimente. Adevăratele comori sunt în sufletul omului, iar a porni cu orgoliu nemăsurat pentru a dobândi glorie și bunuri terestre este de fapt o eroare care îi atrage automat pe cei care o fac în deșertăciune și irosire de sine. Este și o poveste despre greșelile pe care le face și rătăcirile pe care le poate avea un om de-a lungul existenței, pentru a se lămuri abia la sfârșit de adevăratul sens al vieții și valorile autentice.
Finalul este grandios, impresionant, făcând uitat debutul mai anevoios și lăsându-ți impresia nu doar că ai urmărit cinema de calitate, dar și că ceva s-a transformat în sufletul tău. Ceea ce nu multe filme reușesc.
