Filmul ”Codobelcul”, lansat în toamna anului trecut, în regia lui Cornel Gheorghiță, (puteți citi cronica aici), a fost selecționat oficial la Festivalul Internațional de la Moscova.
Situat la confluența dintre film documentar, relatare cu iz autobiografic și film experimental, melanj de cadre alăturate pentru a sugera un ansamblu, de secvențe dintr-un film ce urmează să fie turnat și dialoguri particulare, ”Codobelcul” este mai degrabă o confesiune cinematografică decât un film artistic, oferind cinefilului o perspectivă inedită asupra universului din spatele camerei de filmat.