…În 1982, am urmărit finala CM de Fotbal în antreul unui hotel de pe Litoral, la un televizor pus pentru turişti. Ţineam cu Italia. M-am manifestat atât de zgomotos la toate cele trei goluri ale squadrei azzurra încât părinţii mei au ţinut să se scuze faţă de câţiva turişti germani care se aflau pe scaunele din faţa noastră (eu aveam doar 13 ani).
N-am să uit niciodată replica pe care unul dintre aceştia le-a dat-o părinţilor: ”Nu vă faceţi probleme. Fotbalul e doar un joc”.
A fost cea mai emoţionantă lecţie de fair-play pe care am primit-o vreodată.
2022. Stade de France. Finala Ligii Campionilor, între Real şi Liverpool.
De ce nu voiam să câştige Real Madrid:
– Pentru că în semifinala cu Manchester City au avut un noroc uriaş, înainte de ”dubla” semnată de Rodrygo englezii având mai multe ocazii de a închide conturile, iar în meciul de pe Bernabeu cu Chelsea au fost conduşi cu 3-0.
– Pentru că încăpăţânarea lui Ancelotti de a ţine pe banca de rezerve unii jucători care ai impresia că ar putea face mai mult în teren pare demnă de o cauză mai bună.
– Pentru că madrilenii au deja atât de multe trofee câştigate încât nu ar fi fost ceva care să îi ”dărâme” de pe un piedestal în cazul în care ar fi ratat anul acesta.
Ce s-a văzut în teren:
După perioada de tatonare, Liverpool a avut un forcing (în prima repriză, dar şi spre final), care s-ar fi putut concretiza cu gol, au avut inclusiv o ”bară”, dar Thibaut Courtois a fost de netrecut.
Dacă posesia a fost împărţită egal (50%-50%), raportul ocaziilor de gol (23-1) şi al şuturilor pe poartă (9-1) a fost net favorabil ”cormoranilor”.
Madrilenii s-au apărat mult mai bine şi mai eficient decât, probabil, a anticipat Klopp, au reuşit să anihileze majoritatea atacurilor adversarilor, care de la un moment dat încolo au părut stereotipe.
Deşi Liverpool a avut şi momente în care a încântat, le-a lipsit acea ”sclipire” care să ajute la desfacerea defensivei adverse, iar Alexander-Arnold a avut o evoluţie care nu l-ar fi recomandat nici ca titular al unei finale de Cupa Ligii Angliei, darmite al uneia de Liga Campionilor.
În sfârşit, la reuşita (anulată) din prima repriză a lui Benzema, ofsaidul validat de arbitrajul video a fost atât de greu sesizabil încât se poate spune că Liverpool a avut şansă că a scăpat fără gol.
La unicul gol al partidei, Vinicius a fost cam singur în faţa porţii, vreo trei jucători de la Liverpool fiind în centru, iar atacantul brazilian, în stânga, nemarcat.
Se pot spune multe despre acest meci şi las analiştilor de specialitate acest rol, al unei analize complete.
În ce mă priveşte, pot spune doar că trebuie până la urmă să mă înclin în faţa lui Ancelotti, care a câştigat tactic meciul, în primul rând defensiv, şi n-aş zice că a fost un noroc cucerirea trofeului, pentru că Real putea face în final şi 2-0, pe contraatac.
Astfel, aproape întreaga elită a Premier League (Chelsea, Manchester City, Liverpool), considerat a fi cel mai valoros campionat din Europa, a trebuit să se încline în faţa aceleiaşi echipe: Real Madrid.
Şi îmi vin în minte, din nou, cuvintele pe care le-am auzit la finala din ’82, câştigată de Italia: fotbalul e doar un joc.
