Exploatare intensivă sau reziliență prin diversitate a micilor producători
Conf.univ. dr. Costin Lianu, președinte Inter-Bio și ACEX
Noul studiu „Analiza cu privire la valoarea adăugată și contribuția a trei sectoare strategice la economia națională: producția agricolă primară, procesarea alimentară, distribuția și comercializarea agroalimentară”, realizat de Deloitte România și efectuat la solicitarea patronatului Concordia, revine cu ideea fragmentării excesive a terenurilor agricole, temă preluată din analiza SWOT de țară, expusă într-un studiu anterior tot de Deloitte împreună cu ASE București. Așa cum am declarat anterior, analiza SWOT din astfel de studii, cu prezentarea ca punct slab a fragmentării terenurilor agricole și numărul mare de mici fermieri, poate fi valabilă pentru investitorii interesați de achiziția unor suprafețe extinse, categorie deja bine reprezentată în agricultura românească. Din punctul vedere al investitorilor străini atrași de suprafețele mari agricole din România, este un punct slab. Întrebarea reală este alta: ne dorim comasare pentru a facilita vânzarea către aceste grupuri sau vrem să consolidăm și să sprijinim micii fermieri autohtoni, care mențin diversitatea și reziliența sectorului? Fragmentarea nu este doar o problemă de teren, ci de capacitate de abordare strategică la nivel național.
Ca reprezentant al micilor fermieri din domeniul agriculturii ecologice voi reveni asupra riscului comasării forțate pentru interesele marilor investitori de a prelua materii prime din România. Deși comasarea terenurilor facilitează agricultura de mare precizie și atrage capital străin, aceasta vine cu dezavantaje structurale precum declinul comunităților, deteriorarea solurilor și a peisajului rural sau monocultura, investitorii mari tinzând spre investiții în culturi de câmp (grâu, porumb, floarea-soarelui) destinate exportului de materie primă. Este evident că acest scenariu, deja manifestat plenar, vulnerabilizează România la fluctuațiile prețurilor globale și îi afectează competitivitatea. Pe lângă asta, se va pierde în continuare biodiversitatea: exploatarea intensivă pe suprafețe imense afectează ecosistemele locale, spre deosebire de mozaicul agricol creat de micii fermieri.
Care este alternativa? Creșterea capacității de asociere a micilor fermieri, adică puterea prin asociere. Răspunsul nu este neapărat mărirea proprietății individuale, ci asocierea în cooperative și clustere. Se poate atinge astfel eficiență fără înstrăinare pentru micii fermieri care pot achiziționa inputuri mai ieftine și pot negocia prețuri mai bune de vânzare, păstrând în același timp proprietatea asupra pământului. Mai mult, se asigură acces la lanțul de valoare: un mic fermier singur nu poate livra către supermarketuri sau la export. Asociat, el devine parte dintr-un flux stabil de aprovizionare.In plus, fermele mici se pot adapta mai rapid la cerințele pieței pentru produse bio, artizanale sau de nișă (ex. plante medicinale, fructe de pădure), care au o valoare adăugată mult mai mare decât cerealele vrac, iar micii fermieri sunt actori centrali în bioeconomia locală, unde deșeurile de la o fermă devin resurse pentru alta, menținând capitalul în interiorul comunității.
Dacă studiile SWOT indică fragmentarea ca punct slab, ceea ce este o exprimare incorectă, soluția strategică nu ar trebui să fie eliminarea micilor fermieri, ci modernizarea organizării lor. Investițiile străine „sănătoase” în anii următori ar trebui să fie dirijate de către autorități, nu spre achiziția de pământ, ci spre unități de procesare locală care să colecteze de la micii producători, infrastructură logistică și de depozitare (centre de colectare) sau tehnologii de transformare digitală, inclusiv de certificare și trasabilitate pentru produsele românești, în special bio.Sprijinirea micilor fermieri autohtoni nu este un act de caritate, ci o strategie economică pragmatică pentru a evita transformarea agriculturii românești într-o simplă anexă extractivă a piețelor globale.
Tensiuni între marea exploatație și ferma mică există peste tot in lume, chiar dacă cea din urmă este recunoscută ca esențială pentru siguranța alimentară locală și biodiversitate. Deși în anul 2025, s-au adoptat măsuri de sprijin direct, implementarea lor are multe necunoscute. Plățile redistributive prin care fermele mici primesc un sprijin financiar anual crescut (până la 3.000 euro conform noilor norme PAC din decembrie 2025) pentru a rămâne viabile în fața presiunii marilor jucători, pot asigura integrarea în lanțuri scurte. Plata redistributivă de până la 3.000 euro anual poate acționa ca o plasă de siguranță, reducând riscul de abandon al terenurilor și ajutând fermele mici să acopere creșterile de costuri la inputuri..
Prin stimularea consumului local intens susținută de Inter-Bio, comunitățile devin mai puțin dependente de importurile volatile. Consumatorii au acces la produse mai proaspete, cu o amprentă de carbon redusă, sprijinind totodată biodiversitatea prin menținerea soiurilor tradiționale specifice micilor exploatații. Profitul reinvestit local susține mici afaceri conexe (procesare artizanală, agroturism), contribuind la revitalizarea satelor și la menținerea tinerilor în zonele rurale.
Dar atenție, știm că există o capacitate scăzută de accesare a programelor de finanțare de către micii fermieri, în ciuda eforturilor de simplificare, iar birocrația rămâne o provocare majoră. In proiectele de investiții apar dificultățile majore. Potrivit unei analize din 2025, doar 30% dintre agricultori au reușit să obțină finanțare europeană sau națională, în timp ce 70% nu au accesat deloc aceste fonduri. Programele anterioare au fost criticate pentru că favorizau exploatațiile mai mari, necesitând un nivel ridicat de dezvoltare prealabilă pentru a fi accesate. Mai mult, sesiunile de depunere pentru noile măsuri de sprijin, inclusiv cele pentru tinerii fermieri (cu finanțare de până la 50.000 euro), au fost lansate abia spre finalul anului 2025, iar unele vor continua în 2026 și este prea devreme pentru a evalua rezultatele concrete ale acestor noi inițiative.
Percepția fermierilor
Fermierii se confruntă în continuare cu proceduri administrative complexe. Deși au fost aduse simplificări la nivelul Politicii Agricole Comune (PAC) sau Planului Național pentru Agricultură Ecologică (PNAE), implementarea națională și cerințele birocratice, pot crea rezistență și dificultăți, deoarece nu țin întotdeauna cont de cunoștințele practice ale fermierilor. Astfel, deși banii alocați prin plăți directe sunt absorbiți eficient de APIA, accesarea fondurilor pentru dezvoltare și investiții rămâne o provocare semnificativă pentru majoritatea fermierilor mici, din cauza barierelor birocratice cum se arată într-un studiu publicat de CECCAR (https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/doar-30-dintre-agricultori-au-reusit-sa-obtina-finantare-europeana-sau-nationala-in-2025)
Prin proiectele sale atât Asociația Inter-Bio, cât și Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX) și-au propus să scoată micii fermieri dintr-un „con de umbră” al unui model perdant. La nivelul Asociației Inter-Bio, dezvoltarea de ferme-pilot și rețele de consiliere, în special pe zona ecologică care să valideze modele de afaceri sustenabile pentru suprafețe mici, este ceea ce ne preocupă. Aceste ferme nu trebuie să facă agricultură de subzistență, ci agricultură ecologică și de înaltă valoare, unde prețul pe kilogram este mult mai mare, compensând lipsa suprafețelor mari. Prin intermediul ACEX (Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export), s-a promovat și pus în aplicare ideea că exportul trebuie să fie de produse cu valoare adăugată, nu de resurse brute. Micii fermieri pot accesa piețele externe doar dacă se unesc sub branduri regionale sau colective. Fără această comasare a „voinței comerciale” (nu neapărat a proprietății), mica fermă rămâne captivă pieței locale care nu oferă totdeauna prețuri corecte. România nu trebuie să aleagă între „ferme gigant” și „ferme mici sărace”. Singura cale este integrarea pe lanțuri valorice scurte și medii, unde micul producător este parte a unui sistem mai mare (cluster) care îi asigură procesarea și desfacerea, păstrându-i în același timp autonomia terenului. Iar investitorul străin ar trebui condiționat din start să intre în acest model, să producă și să proceseze în România, să se insereze pe lanțurile locale pentru consumatori naționali și internaționali.
