Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a ieșit pe scenă să sancționeze neregulile semnalate constant de către consumatorii români de energie electrică. Calculul facturii lunare a rămas la voia sorții și a celor care legiferează (avalanșă de ordonanțe și informații contradictorii lansate în spațiul public) și a devenit, pentru consumatori, o sarcină de specialist în… actuariat. Orice factură primită este privită cu suspiciunea că o să vină o nouă și o nouă regularizare. Așadar, ei să așteaptă la o corecție pe “plus”. Furnizorii, la rândul lor, se apără, motivând că legislația în continuă schimbare îi forțează să actualizeze soft-ul de calcul și astfel întârzieri și corecții de facturare sunt… normale. Rezultatul? O acțiune legitimă, dar, oarecum de imagine a reglementatorului pe o piață considerată liberalizată. Furnizorii de energie electrică au fost amendați cu 380.000 de lei pentru emiterea cu întârziere a facturilor. O amendă care pare să aibă rol de avertisment modic într-o piață care nu are o legislație stabilă în domeniu, cu victime sigure tocmai consumatorii.
Iată cum a “rezolvat” ANRE situația. Cităm integral comunicatul “reglementatorului”: “Acțiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care, în perioada 01.04.2022 – 30.09.2022, furnizorii și-au respectat obligația de a emite facturi conform perioadei de facturare convenită cu clienții finali.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că furnizorii controlați nu și-au respectat obligațiile legale, respectiv au emis cu întârziere sau nu au emis facturi de energie electrică după fiecare perioadă de facturare, aceștia fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 380.000 lei, după cum urmează:
- ELECTRICA FURNIZARE 120.000 lei
- HIDROELECTRICA 70.000 lei
- CEZ VÂNZARE 60.000 lei
- E.ON ENERGIE ROMÂNIA 50.000 lei
- ENEL ENERGIE 50.000 lei
- ENEL ENERGIE MUNTENIA 30.000 lei
Vom continua să monitorizăm respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează consumatorii de energie electrică și gaze naturale.”
Speră cineva că, în actuala fluctuație legislativă, consumatorii vor ști exact că factura primită, chiar și cu mari întârzieri, este reală sau una… aproximativă? Aici decidenții politici trebuie să răspundă.
OK, au fost amendati, dar intrebarea este cea pusa si in articol: sunt reale valorile din facturi?