Asociația Security Studies and World Politics (SSWP), în parteneriat cu Opera Națională București, a organizat luni, 5 octombrie 2026, Gala Diplomației Române. Sub deviza „Celebrating Those Who Advance Romania”, evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și ai comunității academice și culturale, alături de tineri profesioniști și studenți.
Gala a pus în prim-plan contribuțiile celor care reprezintă România prin activitatea diplomatică, inițiative antreprenoriale și creație artistică. Evenimentul a oferit un cadru de dialog între generații, reunind mediul instituțional, comunitatea diplomatică și sectorul de afaceri, în spiritul misiunii SSWP de a apropia tinerii de relațiile internaționale și de viața publică. Totodată, Gala a propus o perspectivă contemporană asupra reprezentării României și asupra modului în care este construit prestigiul internațional, evidențiind contribuția complementară a instituțiilor, artiștilor și antreprenorilor la dezvoltarea societății.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile la: https://sswp.ro/sswp-gala-diplomatiei/
În cadrul evenimentului, reprezentanții organizatorilor au transmis următoarele mesaje:
Daniel Jinga, director al Operei Naționale București a transmis în deschidere: „Găzduim Gala Diplomației Române și practicăm de foarte mult timp diplomația culturală. Dar cred că lucrul care contează cel mai mult în această seară este tinerețea. Faptul că sunt preocupați de dialog, de normalitate și au preocupări culturale reprezintă, pentru mine, cel mai bun și cel mai frumos lucru.”
Victoria-Miruna Ghițulete, Preşedinte fondator al Asociației Security Studies and World Politics, a continuat cu un mesaj despre coeziunea socială, încrederea reciprocă și efortul comun pentru dezvoltarea societății românești. „Am observat adesea că este mai ușor să descurajezi decât să încurajezi, și mai ușor să distrugi decât să construiești. Îmi doresc să contribuim, pas cu pas, la o schimbare de mentalitate: să avem mai multă încredere unii în ceilalți, să ne susținem reciproc și să aspirăm la excelență, atât în plan personal, cât și la nivelul comunității noastre românești”, a declarat aceasta. Prin această inițiativă, Asociația Security Studies and World Politics își propune să promoveze dialogul intergenerațional și să încurajeze tinerii să urmărească excelența în domeniile lor de activitate.
Alessia Olaru, Director Relații Externe în cadrul Asociației Security Studies and World Politics evidențiază rolul diplomației culturale în societate, și declarǎ cǎ: „Diplomația culturală nu este o vitrină în care ne expunem valorile, ci o conversație: spunem cine suntem și suntem gata să-l ascultăm pe celălalt.”
Gabriel-Nicolae Andrei, vicepreședinte pentru Relații Externe al Asociației Security Studies and World Politics, a evidențiat rolul Galei în promovarea unor repere de performanță, integritate și responsabilitate publică pentru noua generație. „Gala Diplomației Române aduce în fața noii generații exemple de performanță, integritate și responsabilitate publică. Excelența nu este un ideal abstract, ci se construiește prin muncă susținută, standarde înalte și asumare. Cred că aceste valori trebuie nu doar recunoscute, ci și duse mai departe”, a declarat acesta.
Ana-Sabrina Bularca, director de Cercetare al Asociației Security Studies and World Politics, a subliniat importanța recunoașterii celor care contribuie, prin activitatea lor, la consolidarea credibilității și prestigiului României. „Gala Diplomației Române este despre oamenii care, prin munca lor, dau României credibilitate și valoare. Într-un moment în care avem nevoie de încredere în instituții și în cei care le reprezintă, cred că este important să punem în lumină performanța și să arătăm că ea merită recunoscută”, a declarat aceasta.
Ștefan Daniel Țuțuianu, Vicepreşedinte general în cadrul Asociației Security Studies and World Politics, a transmis în discursul său:„Clepsidra celor peste trei decenii de tranziție s-a golit. Epoca ambiguității și a improvizației istorice s-a încheiat. O generație întreagă a purtat pe umeri povara reconstrucției dintr-o ruină postcomunistă, dar astăzi ucenicia noastră istorică a luat sfârșit. Am lăsat în urmă complexele de inferioritate, privirile plecate și nostalgia paralizantă. Este o clipă de maturitate deplină a statului român, un moment în care trecutul își cere iertare, iar viitorul își cere drepturile. Acest viitor nu se mai scrie cu ezitări, ci cu rigoarea unei generații care știe exact cine este, unde se află și ce are de apărat: democrația.”
Evenimentul a fost onorat de prezența, în public, a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, care a conferit acestei ediții o semnificație aparte.
În cadrul evenimentului au fost transmise mesaje instituționale de către:
Alteța Sa Regală Principele Radu al României a evidențiat curajul generației tinere de a aduce în spațiul public teme esențiale pentru viitorul țării: securitatea, relațiile internaționale și diplomația. „Este admirabil faptul că o parte atât de tânără a societății noastre are curajul de a pune public aceste întrebări și de a găsi răspunsuri”, a declarat acesta.
Mihai Coteț, vicepreședintele Senatului, a transmis mesajul președintelui Mircea Abrudean privind importanța cooperării instituționale și a dialogului intergenerațional.
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a subliniat contribuția întregii societăți la prestigiul internațional al României și responsabilitatea pe care o are fiecare cetățean în acest sens.
La rândul său, ministrul interimar al Culturii, Andras Demeter, a pledat pentru integrarea diplomației culturale ca „o componentă coerentă a prezenței externe a României”, prin parteneriate internaționale și prin sprijinirea mobilității creatorilor.
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, i-a încurajat pe tineri să investească în educație: „Nu ezitați niciodată să învățați cât de mult se poate.” Acesta a evidențiat cunoașterea ca fundament al progresului personal.
Sorin Costreie, profesor și consilier prezidențial, a apreciat inițiativa studenților organizatori și capacitatea acestora de a realiza, într-un timp scurt, un eveniment de amploare.
Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova, și-a exprimat optimismul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Ceremonia de premiere
Ceremonia a recunoscut meritele unor personalități a căror activitate contribuie la reprezentarea României, la dezvoltarea mediului de afaceri și la promovarea culturii. Cele patru premii ale ediției 2026 au fost acordate următorilor laureați:
Diplomație — Emil Hurezeanu, ambasador emerit și fost ministru al Afacerilor Externe, personalitate cu o vastă experiență în diplomație, jurnalism și dezbaterea publică.
Afaceri — Mihai Raneti, fondatorul CyberSwarm, companie care dezvoltă tehnologii pentru inteligența artificială inspirate de funcționarea creierului uman; https://www.cyber-swarm.net/
Cultură — Răzvan Stoica, violonist cu o carieră internațională, apreciat pentru virtuozitatea și expresivitatea interpretărilor sale; https://www.razvanstoica.com/
Premiul Publicului pentru impact pozitiv în societate — Mihail Robu, fondatorul Festivalului Trufelor din România și al International Truffle Festivals Association, promotor al gastronomiei locale și al culturii românești în context internațional; https://festivalultrufelor.ro/
O distincție onorifică pentru diplomație culturală i-a fost acordată maestrului Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București.
Distincțiile au constat în diplome și lucrări de artă realizate de Lisandru Neamțu, profesor UNARTE și artist contemporan ale cărui creații au fost prezentate în numeroase expoziții ale WIN Gallery. Prin alegerea acestor premii, organizatorii și sponsorii premiilor, WIN Alliance, au reiterat rolul artei ca limbaj universal.
Alegerea lucrărilor artistului Lisandru Neamțu pentru distincțiile acordate laureaților Galei a adus arta în centrul unei seri dedicate diplomației. Gestul are o semnificație aparte: într-o lume în care imaginea unei țări se construiește nu doar prin discursuri oficiale, ci și prin cultură, creativitate și capacitatea de a genera dialog, opera de artă devine ea însăși o formă de reprezentare. „Arta și, prin extrapolare, cultura depășesc granițe, timp și preconcepții. Reprezintă o forță, un element incredibil la dispoziția noastră”, a spus Irina Stoenescu, Vicepreședinte WIN Alliance și Președinte Win Gallery.
Seara s-a încheiat cu un concert susținut de Orchestra Operei Naționale București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, alături de soprana Daniela Cârstea, mezzosoprana Adelina Copcioban, baritonul Iordache Basalic și tenorul Andrei Petre. Programul a reflectat spiritul multicultural al Galei și a reunit lucrări precum „Nessun dorma” de Giacomo Puccini, „La donna è mobile” de Giuseppe Verdi, „Chanson bohème” de Georges Bizet, „Balada” de Ciprian Porumbescu și „Rapsodia Română nr. 1” de George Enescu.