Generația Z: 30% dintre ei vor să lucreze în domenii tehnice. Vezi care sunt așteptările lor de la piața muncii

Studiu național: Conform studiului recent “Insights PulseZ”, 30% din reprezentanții generației Z care vor să se angajeze în România își doresc să lucreze în domenii tehnice precum: IT, software, hardware, inteligență artificială, gaming, inginerie, electronică sau telecomunicații. Studiul a fost efectuat în rândul unui eșantion reprezentativ național din mediul urban și rural, cu 1200 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani.

Generația Z: cine sunt cei născuți în era Internetului?

S-au născut după 1995 și au energie pentru a învăța. Sunt inteligenți, motivați să facă o schimbare în lume, inovatori, responsabili și înțelegători. Numiți și „nativi digitali” sau „generația rețelei”, aceștia au crescut într-o lume modelată de internet. Sunt practici, inteligenți și le place să preia conducerea, deoarece sunt curajoși. Sunt mai nerăbdători și mai agili decât predecesorii lor din generația Millennials și caută noi provocări și impulsuri continuu.

Planuri de viitor ale Generației Z: educație și jobul dorit

Unul din trei tineri plănuiește să se angajeze în România, în timp ce 21% vor să își continue studiile tot în țară. Sunt 12% care vor să lucreze în străinătate și tot atâți cei care vor să-și deschidă o afacere. 

Studii științifice anterioare demonstrează că această generație își alege cariera într-un mod diferit față  de alte generații, deoarece o privesc ca pasiune, nu ca pe o simplă meserie. Acest lucru explică de ce, atunci când își aleg angajatorul, pentru ei contează cel mai mult să le placă ceea ce fac (82%), echipa și atmosfera de lucru au de asemenea o importanță semnificativă (63%), iar abia apoi urmează pachetul salarial și flexibilitatea programului (60%). 

Domeniul de activitate preferat s-a schimbat semnificativ față de anul trecut. Dacă în 2020, unul din doi tineri își dorea să fie antreprenor sau manager, în 2021, pe lângă domeniile tehnice care cumulează opțiunile a 30% dintre respondenți, domeniile umaniste precum psihologie, resurse umane, sunt alese de 1 din 4 dintre respondenți. Următoarele opțiuni profesionale vizează medicină/wellbeing (17%) și educație/training (15%).

Cine sunt cei care doresc să lucreze în domenii tehnice?

70% dintre doritorii de domenii tehnice sunt băieți, iar 59% dintre ei spun că își doresc să învețe mai multe lucruri ce țin de domeniul tehnologiei (programare, robotică) pentru a se dezvolta (față de 37% la nivelul general al eșantionului). O altă competență ce se dorește a fi dobândită de 39% dintre reprezentanții acestui segment este munca în echipă, semnificativ mai mult față de procentul de 26% la nivel de eșantion. Interesant este și faptul că 44% dintre cei care doresc să lucreze în domenii tehnice vor să se angajeze în România, mult mai mulți față de nivelul eșantionului total (30%). Pentru ei, să le placă ceea ce fac este cel mai important (76%), alături de împlinirea personală (52%). Viitorii ingineri și IT-ști studiază la un profil real în prezent (91%) și majoritatea dintre ei stau cei mai mult pe Instagram (27%).

Nu-și doresc o carieră, ci să fie împliniți personal

Când vine vorba de ce îi motivează pe tineri în viață, lucrurile stau în felul următor: pe primul loc se află împlinirea personală (55%), urmată de independența financiară (50%) și de sănătate (43%). Crește nevoia de dezvoltare psihică și emoțională (36% față de 31% în 2020) și scade ca număr de mențiuni ideea de a avea o carieră de succes (31% față de 36% în 2020).

Dornici să învețe pentru a se dezvolta, deși întâmpină piedici

Puțini dintre cei ce fac parte din Gen Z sunt activi pe piața muncii, însă acest lucru nu este un factor care să-i descurajeze din dorința de a învăța abilități precum organizarea personală ce privește gestionarea timpului și productivitatea (60%), educația financiară/investiții (60%, în creștere cu 9% față de anul precedent) sau dezvoltarea abilităților sociale de tip comunicare,  empatie și leadership (54%). 

Cu toate acestea, în 2021 tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea românească față de acum un an. Cele mai importante lipsuri percepute în ceea ce privește dorința de educație sunt resursele financiare (77%) urmate la o distanță considerabilă de lipsa consilierii în carieră (59%) și de problema birocrației și lipsa digitalizării (55%). 

Unde îi găsim în online pe tinerii Generației Z

Angajatorii ce doresc să se apropie și să interacționeze cu potențialii lor tineri angajați, ar trebui să-i abordeze pe rețelele sociale unde acestora le place să-și petreacă timpul. Conform studiului, pe primul loc în topul platformelor social media utilizate de tinerii între 16-21 de ani este Instagram (38%), urmat de Facebook (19%) și Youtube (15%). Popularitatea se schimbă însă pentru cei cu vârsta între 22-24 de ani, primul loc fiind ocupat de Facebook (28%), Youtube (23%) și Instagram (18%). 

“Generația Z este considerată prima generație născută într-o perioadă în care internetul și noile tehnologii sunt disponibile la scară largă, acești tineri fiind extrem de conectați la mediul digital și consumatori avizi de social media. Companiile, organizațiile, dar și autoritățile se raportează la preferințele lor în construirea strategiilor de business, dar și de recrutare.” – Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights PulseZ.

Schimbările pentru care ar trebui să se pregătească angajatorii

Generația Z are oportunitatea de a schimba „echilibrul de putere” dintre angajator și angajat la un model în care, în loc ca angajații să încerce să se încadreze într-o cutie numită „fișa postului”, organizațiile vor trebui să adapteze munca în funcție de setul de abilități ale angajatului. Generația Z va avea capacitatea de a cere o personalizare mai mare a ceea ce fac la muncă pentru a-și putea crea un job care să-i satisfacă și care să se alinieze cu dorințele lor.

Pentru ca angajatorii să atragă și să-i rețină pe cei mai buni și mai străluciți din această generație, va fi nevoie de o gândire diferită. Angajatorii vor trebui să înțeleagă comportamentele și tendințele unei generații care se așteaptă la mult mai multă personalizare în ceea ce privește modul în care doresc să fie tratați de către angajatorul lor și care caută mai mult decât să se potrivească într-o formă deja decupată.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW