În vara anului 1976 – aflându-mă la Moscova la o reuniune a Uniunii Internaţionale a Studenţilor al cărei Secretareram – am vizitat locul de veci al marelui scriitor rus Nikolai Vasilievici Gogol din Cimitirul Novodevicii. Până la acel moment citisem piesa de teatru Revizorul şi romanul Suflete moarte,ambele traduse în româneşte şi fiecare scriere mi-a plăcut datorită coordonatelor sale esenţiale: realismul şi hazul. Ulterior am adăugat lecturilor mele piesele Căsătoria, Jucătorii de cărţi şi nuvela Mantaua, iar în curând voi parcurge filele romanului Taras Bulba.
Gogol s-a născut la 20 martie 1809 în localitatea Sorocinţî din Gubernia Poltava/Imperiul Ţarist. După ce s-a pregătit cu un profesor de limba latină de la gimnaziul din oraşul natal el a ajuns la Gimnaziul de Ştiinţe Superioare din Nejin pe care l-a absolvit în 1828 plecând apoi la Sankt Petersburg şi completându-şi acolo orizontul cultural ca un pasionat autodidact. În postura respectivă Gogol a ajuns în 1834 profesor de istorie medievală la Universitatea din Sankt Petersburg, o aventură academică la care a renunţat repede şi, mai mult decât atât, a criticat-o ulterior într-una din creaţiile satirice. Începe să scrie şi să traducă diverse lucrări care, însă, nu au parte de recenzii favorabile în publicaţiile epocii printre care se afla revista Telegraful Moscovei.
În cursul anului 1831 Gogol îl cunoaşte la o serată pe poetul Aleksandr Puşkin cu care continuă să se întâlnească şi să discute diverse teme de literatură şi jurnalistică. În martie 1836 cenzura aprobă apariţia primului număr al revistei Contemporanul/Sovremenik fondate de marele poet rus unde Gogol publică nuvela Caleaşca şi scrierea dramatică Dimineaţa unui funcţionar. Piesa creată în 1836 s-a bucurat de un imens succes devenind o capodoperă a dramaturgiei. Mai trebuie menţionat impactul deosebit al culturii şi istoriei Ucrainei asupra creaţiei şi mentalităţii gogoliene, un element definitoriu al biografiei sale care se regăseşte plenar în romanul Taras Bulba.
Voi prezenta succint câteva opere gogoliene invitând pe cititorii mei să le citească:
i) Revizorul
Într-un orăşel de provincie funcţionarii corupţi în frunte cu primarul sunt îngroziţi de vestea sosirii neanunţate a unui revizor spre a investiga faptele ilegale ale acestora. În timp ce toţi se străduiesc din răsputeri să acopere activităţile efectuate circulă prin oraş ştirea că la han ar fi sosit o persoană suspectă pe nume Hlestakov care nu era decât un funcţionar public de rang inferior de la Petersburg, un aventurier îngâmfat şi dotat cu o imaginaţie extraordinară care reuşise să îi deruteze pe cetăţenii obligaţi să îi asigure protocolul ce se cuvenea unui mare demnitar.
ii) Suflete moarte
Sosit într-o gubernie, Cicikov câştigă simpatia şi prietenia demnitarilor din oraşul de reşedinţă numit enigmatic N.N. şi pe acest fond el îşi manifestă interesul faţă de ţăranii decedaţi. În mod concret îi asigură pe moşieri că doreşte să îi transfere pe toţi răposaţii în posesia sa printr-un act de vânzare/cumpărare ca un gest nobil şi salvator care îi scutea pe proprietarii de iobagi de toate obligaţiile financiare suplimentare faţă de stat. În final planul lui Cicikov este sortit eşecului, iar acest escroc este întemniţat.
iii) Mantaua
Unui funcţionar modest, dar foarte conştiincios care se afla în pragul pensionării, Akaki Akakievici i se tocise mantaua de atâta purtare încât decide să îşi procure alta nouă şi reuşeşte după o îndelungată economisire a puţinelor venituri financiare. Noua lui înfăţişare este generatoare de respect din partea colegilor de serviciu, fiind invitat chiar la o serată. Din păcate, însă, după acele ore agreabile el este prins de un grup de hoţi şi rămâne fără mantaua cea nouă. Încearcă în zadar să o recupereze, se îmbolnăveşte de necaz şi moare. Sufletul lui Akaki se transformă într-o stafie umblând câteva zile pe pământ şi deranjându-l pe funcţionarul care refuzase să îl ajute după pierderea mantalei cumpărate cu mari eforturi.
În perioada 1836-1848 Gogol efectuează călătorii în unele ţări europene: Germania, Elveţia, Franţa (unde se întâlneşte cu mai mulţi exilaţi ruşi şi polonezi printre care poetul Adam Mickewicz), Italia. Starea sa de sănătate se agravează decedând în iarna anului 1852 după ce îşi exprimase dorinţa de a fi înmormântat în cimitirul unei Mănăstiri moscovite.
Nume de prestigiu au recunoscut influenţa covârşitoare a lui Gogol asupra literaturii ucrainene, ruse şi universale: Fiodor Dostoievski; Mihail Saltâkov-Şcedrin; Franz Kafka; Mihail Bulgakov; Vladimir Nabokov; Ryunosuke Akutagawa; Sholem Aleichem; Flannery O’Connor. Diplomatul şi criticul literar francez Eugène-Melchior de Vogüé (1848-1910) declarase cândva: “Noi toţi am ieşit de sub Mantaua lui Gogol.”.
Sper că vor fi interesante pentru cititorii acestei gazete următoarele cugetări şi mărturisiri ale scriitorului Nikolai Gogol:
*“Patimile omului sunt nenumărate ca nisipul mării; niciuna din ele nu seamănă cu alta şi toate, atât cele josnice, cât şi cele frumoase, la început supuse omului, ajung mai târziu să îl stăpânească. Fericit e acela care îşi alege patima cea mai frumoasă dintre toate.”; *“În Revizorul m-am hotărât să adun tot ceea ce am văzut în Rusia, toate nedreptăţile care se săvârşesc în locurile şi împrejurările unde se cere de la un om să facă dreptate şi să râd de toţi şi de toate.”; *“Pretutindeni, oriunde în viaţă, fie în pătura de jos aspră, zgrunţuroasă, săracă, mucegăită de murdărie, fie în casele sus-puse, monotone, reci, dichisite şi plicticoase se iveşte măcar o dată ceva ce nu seamănă cu nimic din câte a văzut omul până atunci şi care îi stârneşte un simţământ deosebit de cele pe care le încearcă în decursul întregii sale vieţi.”; *“Am reuşit numai acolo unde m-am inspirat din realitate… Fantezia nu mi-a dezvăluit până astăzi niciun caracter remarcabil, nimic din ceea ce ochii mei să nu fi observat mai întâi în natură.”; *“Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci pe drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat atunci totul se clatină în el şi este zguduit.”; *“Există un râs care aparţine celor mai profunde emoţii şi care nu se confundă cu tremurul sarcastic al unui petrecăreţ notoriu.”; *“Ce este viaţa noastră? O vale în care s-au cuibărit amărăciunile. Ce este lumea? O mulţime de oameni fără simţăminte.”; *“Lumea e orânduită ciudat: dacă stărui prea mult asupra lui, un lucru vesel se preface numaidecât într-unul trist şi atunci cine ştie ce îţi mai trece prin cap. S-ar putea întâmpla să începi chiar să cugeţi: «mai dă-le-ncolo!».”; *“Omul împarte cu dărnicie cuvântul «prost» şi este gata să-şi cinstească aproapele de douăzeci de ori pe zi cu el.”; *“Când porniţi pe drumul anevoios al maturităţii luaţi-vă ca sprijin primele voastre impulsuri de umanitate; altfel n-o să le regăsiţi.”; *“Înţelept este acela care nu respinge niciun fel de fire, ci, ţintuind-o cu o privire iscoditoare, caută să o cunoască în adâncul ei.”.
Nikolai Gogol şi-a găsit un loc binemeritat în volumele mele Gânduri printre cuvinte/2016 şi Alte gânduri printre aceleaşi cuvinte/2017: “Mantaua lui Gogol nu se află în garderobe; căutaţi-o în librăriile şi bibliotecile lumii!”; “Scriitorul Gogol «a dat de gol» multe caractere negative din vremea sa.”; “În piesa cu pricina Revizorul s-a dat de gol; pardon, Revizorul a dat de Gogol.”.
Marele scriitor a părăsit viaţa prea devreme: în 1852 când avea 42 de ani. Mă refer atât la vârsta sa aflată în apogeul gloriei literare, cât mai ales la faptul că actuala societate rusă, croită după planurile Kremlinului ar fi constituit o sursă de noi subiecte, noi intrigi şi noi personaje ce puteau fi tratate în nota ironiei fine şi a unui sarcasm inegalabil.
