Dominic Raab, ministrul britanic pentru Brexit, și-a anunțat joi dimineață demisia din guvern, motivând-o prin opoziția sa față de proiectul de acord privind plecarea Regatului Unit din UE încheiat sub egida dnei May cu Bruxellesul.
Plecarea lui Raab din guvern, scrie Reuters, este o lovitură dură dată dnei premier Theresa May, după ce aceasta s-a luptat vreme de mai multe ore, miercuri, pentru a obține sprijinul guvernului pentru textul acordului realizat sub conducerea sa la negocierile cu europenii. Mai mult, Dominic Raab părăsește echipa guvernamentală exact în ziua în care dna May urmează să convingă și Parlamentul britanic să accepte acordul respectiv. Raab reproșează dnei premier că a acceptat compromisuri prea mari în problemele care până acum blocaseră negocierile. «Eu nu pot susține acest acord, scrie Raab în scrisoarea de demisie, din două motive, legate în special de statutul Irlandei de Nord după Brexit. Punctul cel mai controversat al proiectului de acord, spune în context Raab, se referă la dispozițiile ce vizează împiedicarea revenirii la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, membră a UE. Potrivit lui Dominic Raab, reglementările propuse pentru Irlanda de Nord «prezintă un pericol foarte real pentru integritatea Regatului Unit», mai ales din cauza faptului că, pentru sistemul de securitate prevăzut în locul unei frontiere fizice irlandeze, nu este prevăzut un termen bine definit de funcționare. «Nicio națiune democratică nu a consimțit vreodată să fie legată de un regim atât de extensiv, impus din exterior, fără vreun control democratic asupra legilor ce-i sunt aplicate», a subliniat în scrisoarea sa de demisie Dominic Raab. Puţin înaintea lui Raab, secretarul de stat însărcinat cu problemele privind Irlanda de Nord, Shailesh Vara, și-a anunțat de asemenea demisia, motivând-o prin dezacordul cu proiectul de acord Brexit aprobat miercuri în guvern.
Guvernul britanic «se destramă»
Guvernul britanic este pe cale să se destrame, scrie publicația «Challange’s» citând corespondențe ale France Presse și Reuters, referitoare la demisia ministrului britanic pentru Brexit, Dominic Raab. Theresa May, spunea joi liderul Partidului Laburist Jeremy Corbyn, «nu mai exercită vreo autoritate», în condițiile în care este pentru a doua oară când însuși negociatorul șef britanic pentru Brexit demisionează și nu sprijină planul de plecare din UE al primului ministru.