De ce abordarea accidentală și de conjunctură a susținerii exporturilor în plină criză politică și la marginea prăpastiei ne condamnă la curbe de sacrificiu permanente și sărăcie structurală
Articol de Opinie – ACEX (Asociația Centrelor de Afaceri de Export)
Conf.univ.dr. Costin Lianu, președinte ACEX
Într-o Românie măcinată de o criză politică cronică, unde formarea unui guvern stabil pare un exercițiu utopic, agenda publică este pe deplin confiscată de urgențele imediate. Cetățenii sunt pe bună dreptate nemulțumiți și copleșiți de probleme concrete: creșterea galopantă a prețurilor, deprecierea cursului valutar, explozia costului vieții și spectrul sumbru al înghețării salariilor și pensiilor. În acest peisaj de avarie, semnalul de alarmă tras de ACEX privind eșecul structural al sistemului de susținere a exportului sau absența unei Strategii Naționale de Export (SNE) post-2020 ar putea părea unora un lux teoretic. O temă abstractă, incapabilă să concureze cu facturile care bat la ușă.
Dar realitatea macroeconomică este necruțătoare: această paralizie prelungită a motoarelor de export reprezintă tocmai motivul de fond pentru care societatea românească ajunge, în mod ciclic, să plătească curbe de sacrificiu. Când o economie încetează să mai genereze valoare adăugată internă și nu mai exportă produse competitive de acest gen, ea devine toxic dependentă de împrumuturi externe masive pentru a finanța un consum bazat pe importuri. Nota de plată a acestor deficite structurale se întoarce întotdeauna împotriva cetățenilor, sub formă de austeritate, taxe majorate și declin al puterii de cumpărare.
Ca fost coordonator al Strategiei Naționale de Export 2005-2015, datoria mea este să fiu onest cu publicul: pe termen scurt, în haosul și blocajul politic de astăzi, nu se mai poate face mare lucru. Nicio reformă magică nu va opri inflația de mâine și niciun comitet de urgență nu va reechilibra balanța comercială în următoarele săptămâni. Însă, dacă refuzăm să privim dincolo de stingerea incendiilor cotidiene, dacă nu investim masiv și strategic în export, vom rămâne definitiv blocați în această stare îndatorată a economiei. Vom fi, în propria noastră țară, din ce în ce mai săraci, mai vulnerabili în fața șocurilor externe și profund nemulțumiți.
Sindromul foii albe și amnezia cronică a statului român
Noua inițiativă guvernamentală de modificare a cadrului normativ al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) reprezintă o ilustrare perfectă a ceea ce numim „sindromul foii albe” – o propensiune cronică a administrației centrale de a șterge memoria instituțională și de a ignora bunele practici validate în trecut, vrând mereu să o ia de la capăt fără să se uite înapoi.
În perioada 2005-2019, România a demonstrat că deține modele interne funcționale. Prin intermediul Strategiei Naționale de Export, au fost dezvoltate multe obiective strategice însă, deși scrise și perfect realizabile, nu au fost implementate. Să dăm câteva exemple:
- Centrele Regionale de Export: Construcția unei rețele teritoriale solide, prin înființarea Centrelor Regionale de Export (precum nucleele pilot de la Ploiești și Bacău), care ofereau audit structural direct, mentorat și consultanță la firul ierbii pentru companii.
- Personal extern și angajați locali: Consolidarea corpului extern prin întărirea rețelei de reprezentare în piețele terțe și cooptarea de angajați locali – experți nativi capabili să deschidă uși comerciale și să identifice distribuitori în timp real.
- Programul Passport to Export: Implementarea unor programe pilot de succes, cum a fost programul româno-elvețian Passport to Export, un adevărat accelerator care selecta IMM-urile cu potențial și le asigura un pașaport real de conformitate și branding pentru piețele internaționale.
- Dezvoltarea portalului de comerț exterior care practic a fost lăsat în paragină.
- Dezvoltarea de instrumente de susținere în țară a exporturilor.
Metodologia din spatele SNE: Planificare participativă și adaptare la context
Această memorie instituțională nu se rezumă doar la proiecte punctuale, ci vizează însuși modelul democratic și riguros prin care se construia o strategie solidă. Elaborarea SNE nu a fost niciodată un act birocratic izolat, realizat în spatele ușilor închise, ci s-a bazat pe un mecanism consultativ extins, prin grupuri de lucru interinstituționale și intersectoriale care aduceau la aceeași masă ministere, patronate, asociații sectoriale și mediul academic. Chiar dacă condițiile macroeconomice și geopolitice globale s-au schimbat radical, acest mod participativ de lucru rămâne singurul instrument valid pentru a genera politici publice legitime și eficiente.
Asamblarea opțiunilor și a considerentelor strategice nu se făcea la întâmplare, ci prin corelarea directă a resurselor interne cu analiza profundă a contextului extern – de la evoluția cererii pe piețele țintă și barierele comerciale, până la tendințele globale de tehnologizare. În plus, arhitectura strategiei refuza abordarea uniformă, de tip „o singură măsură pentru toți”, care riscă să blocheze startup-urile. Sprijinul public era calibrat fin, prin instrumente de susținere diferențiate pe grupe specifice de exportatori:
- Potențiali exportatori: Companii locale cu produse competitive, dar fără experiență internațională, pentru care suportul se concentra pe audit structural, instruire de bază și evaluarea timpurie a pieței.
- Aspiranți la export: Firme aflate la primele tranzacții transfrontaliere, susținute masiv prin programe de certificare, adaptare a produsului (Product-Market Fit) și branding.
- Exportatori dezvoltați: Jucători maturi, capabili de volum, pentru care instrumentele statului vizau facilitarea accesului pe piețe terțe îndepărtate, diplomație comercială de nivel înalt și integrarea în lanțuri globale de valoare.
Ce face noul proiect de Hotărâre de Guvern? Ignoră complet aceste abordări strategice. În loc să capitalizeze pe marginea acestora, ARICE introduce filtre discutabile de volum (vechime istorică, cifre brute de afaceri, număr de angajați pentru cei care beneficiază de un tot mai subțire program de promovare prin târguri și expoziții internaționale). Statul român va finanța probabil standuri fizice grandioase, dar mult mai puține, ocupate în special de jucători care oricum scalează la export, condamnând start-up-urile tehnologice, producătorii de nișă sau micii producători cu potențial de export, la izolare. Cu alte cuvinte, sprijinim numai pentru cei dezvoltați? Cum rămâne cu baza mai largă de export a celor cu potențial? Pe ei cum îi sprijinim?
Capcana noilor criterii de selecție: Blocaj metodologic și birocrație
Pe lângă excluderea nedreaptă a firmelor mici, proiectul de HG propus de ARICE suferă de o deficiență tehnică majoră: introduce o serie de criterii noi de evaluare pentru admiterea exportatorilor la standurile naționale care sunt, în mod practic, extrem de greu de verificat. Noul cadru normativ instituie cerințe ce pretind un aparat metodologic complex, rigid și aproape imposibil de realizat în mod obiectiv de către funcționarii unei agenții centrale decuplate de realitățile din teren, a cărei incapacitate instituțională a fost precară și înainte de acest nou tip de selecție.
Pentru a debloca această fundătură administrativă, ARICE ar fi trebuit să apeleze la instrumente moderne validate la nivel internațional, cum sunt sistemele de tip Export Compass sau matricile standardizate de Export Readiness Assessment (Evaluarea Gradului de Pregătire pentru Export). Aceste instrumente digitale și agile permit scanarea rapidă a potențialului unei firme pe baza unor metrici clare și transparente. Însă, proiectarea, testarea și implementarea unui astfel de aparat metodologic inteligent și corect ar necesita timp – o resursă pe care ARICE a risipit-o preferând să legifereze „pe genunchi”. În lipsa unui astfel de sistem bine pus la punct, noile criterii vor genera fie un blocaj total în procesul de selecție, fie vor deschide ușa largă către decizii arbitrare și evaluări pur subiective.
Lecția de benchmarking care ar trebui revizitată
În timp ce conducerea ARICE încearcă să folosească aderarea la OCDE ca o justificare diplomatică – că tot se poartă modelul – pentru a-și argumenta reorganizarea și pentru a prelua Secretariatul Punctului Național de Contact (PNC) al OCDE, agenția ar face mult mai bine să lectureze cu atenție studiile oficiale de benchmarking publicate chiar de OCDE și International Trade Centre (ITC).
Dacă ar citi aceste analize realizate la nivelul rețelei globale de Investment Promotion Agencies (IPAs) și Trade Promotion Organizations (TPOs), oficialii români ar descoperi adevăruri științifice fundamentale:
- Efectul de sufocare prin mandate multiple: Studiile OCDE demonstrează că supraîncărcarea unei singure agenții cu mandate hibride divergente (promovare comercială amestecată cu funcții rigide de reglementare, control sau secretariat cvasijudiciar) generează o diluare severă a resurselor și o scădere medie de 22% a performanței comerciale reale. Doar 1 din 4 agenții hibride declară că dispune de capacitatea instituțională de a-și exercita sarcinile duale.
- Conflictul cultural major: Agențiile care performează la nivel mondial separă strict funcția de vânzări/promovare (ofensivă) de cea administrativă și de reglementare pentru care OCDE are mandat.
- Necesitatea specializării și a instrumentelor moderne: TPO-urile europene de succes funcționează pe baza unui sistem profund diversificat și flexibil de instrumente: vouchere de internaționalizare avansate (finanțare pentru branding, avocați locali, conformitate legală, studii de piață, promovare la târguri interne și platforme inteligente bazate pe AI pentru matchmaking ghidat de date).
Modelele regionale de excelență: Cum se luptă vecinii noștri
Nu trebuie să privim spre marile economii vestice pentru a găsi modele de bune practici. Este suficient să analizăm cum funcționează organizațiile din regiunea noastră:
- Polonia (PAIH): Polonia operează peste 50 de Trade Offices globale, încadrate cu experți de piață care vânează zilnic contracte pentru companiile poloneze. Ei nu organizează doar deplasări sezoniere, ci asigură o penetrare comercială permanentă. În plus, modelul polonez a separat strict funcțiile diplomatice de cele de business.
- Cehia (CzechTrade): Prin rețeaua regională și programele de tip Export Academy, CzechTrade ia IMM-urile mici de mână, le auditează potențialul tehnic de viitor pe o piață țintă (măsurând indicatori calitativi precum Product-Market Fit) și le aduce la nivelul de competitivitate cerut prin mentorat public subvenționat.
Ce se poate face
Nu investești în export, nu ai cum să obții o creștere economică sănătoasă, nu ai cum să menții echilibrul balanțelor și, în final, nu ai cum să aduci prosperitate în casele oamenilor. Este o axiomă economică elementară. Pentru a rupe acest cerc vicios al austerității provocate de impotență strategică, ACEX consideră esențială reluarea ciclurilor strategice întrerupte de la data când s-a elaborat ultima SNE în parteneriat public-privat în anul 2015. Reforme fără o abordare strategică, consultativă pe o perioadă de câteva luni este obligatorie, iar consultările pe picior în cadrul Consiliului de Export nu pot ține locul ei.
De asemenea, considerăm că este importantă decuplarea atribuțiilor OCDE de structura ARICE. Secretariatul PNC al OCDE trebuie alocat către o structură neutră, administrativă sau financiară (cum ar fi Secretariatul General al Guvernului sau Ministerul Finanțelor), redând ARICE statutul și libertatea de a funcționa ca o agenție comercială pură, agilă, dedicată exclusiv generării de profit pentru economia națională.
Ar fi necesară și abandonarea filtrelor administrative restrictive de volum. Înlocuirea barierelor reci bazate pe cifre istorice cu indicatori tehnici moderni de evaluare a potențialului (Product Complexity Score, Product-Market Fit Index), permițând start-up-urilor din tehnologie, IT, agricultură bio sau design industrial (dar și altele) să acceadă pe piețele externe.
Nu în ultimul rând, este necesară restabilirea și diversificarea sistemului de vouchere logistice și de internaționalizare. Statul trebuie să folosească banul public prin mecanisme flexibile de cofinanțare și vouchere regionale, asigurându-se că IMM-urile cu bugete restrânse, dar cu produse cu valoare adăugată mare, pot urca pe puntea competiției internaționale. Dar și aici, cine și cum gestionează modul de acces la vouchere? Transparența totală și digitalizarea selecției, prin parteneriate cu asociațiile de profil, reprezintă singura barieră eficientă în fața favoritismului politic.
Concluzie: Dincolo de iluzia reformelor administrative
România se află într-un punct de inflexiune economică în care nu își mai permite luxul de a confunda reorganizările de fațadă cu reformele structurale autentice deși a repetat mereu acest model. Modificarea normativă propusă pentru ARICE nu reprezintă un pas înainte, ci o noua “coafură” ce riscă să decupleze definitiv sistemul de susținere și competitivitate la export de baza dinamică a economiei reale: întreprinderile mici și mijlocii cu potențial ridicat de inovare. Păstrarea actualei direcții va menține perpetuarea unui model economic necompetitiv bazat pe datorie și hiper consum din import.
Salvarea balanței comerciale nu va veni din standuri grandioase plătite pentru corporații care nu au nevoie de subvenții, ci din reconstrucția unui ecosistem strategic bazat pe dialog, digitalizare și sprijin diferențiat. Este imperativ ca decidenții politici să abandoneze „sindromul foii albe”, să asculte vocea comunității de afaceri reunită sub egida ACEX și să înțeleagă că o economie puternică se construiește pe terenul ferm al competitivității internaționale, nu pe genunchii unei administrații sufocate de propriile contradicții.
Notă: Prezenta analiză și solicitările aferente sunt formulate sub egida ACEX, valorificând memoria instituțională a colectivelor care au elaborat Strategiei Naționale de Export (SNE) in perioada 2005-2015
