Autor: Al Florin Țene
Îmi vorbeşti despre istorie cu ochii până la urechi
căruţa urcă obosită, trăgânduşi roţile
printre vorbele noastre aruncate perechi
în faţa obiectivului unde stăm ca la fotograf
să imortalizăm, trecător,
din vaţa noastră un paragraph.
Vorbim cu ţăranul ce sprijină boii,
umărul său urcă dealul plin de cuvinte
şi nu avem de unde să ştim că bănuţii ploii
îi alunecă în sâni şi ne minte
pădurea cu atâtea morminte.
Infinitul ne salvează
În vremuri ancestrale pe umerii lui
s-a urcat un altul,
pe următorul alcineva
spre înaltul
în alt veac când au descoperit fierul
şi aşa până ce au crezul că au cucerit cerul.
Când şi-au dat seama că nu înţeleg
universal cel mare
au inventat zeii
motiv de disperare…
Apoi au coborât de pe umeri
fiecare
până când au intrat
în pământ
-fiindcă ne naştem la întâmplare
şi murim pe rând.
Nemulţumiţi l-au inventat pe Dumnezeu
Fiinţa
prin CUVÂNT
care era de mult acolo Sus.
…şi aşa până când infinitul din apus
ne salvează neputinţa.
