Verificarea regulată a potențialului de risc al partenerilor de business devine din ce în ce mai stringentă. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) aplică, deja de câțiva ani, principiul preluat din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care stabilește că, atunci când are loc o evaziune în domeniul TVA, părțile implicate în tranzacție „știau sau ar fi trebuit să știe“ că participă la evaziune fiscală.
Începând cu 1 ianuarie 2018, și Codul fiscal conferă în mod specific ANAF dreptul de a refuza deducerea TVA dacă aceasta demonstrează, dincolo de orice îndoială, că o companie știa sau ar fi trebuit să știe că achiziția efectuată era implicată într-o fraudă privind TVA, indiferent de etapa din lanțul de livrări/prestări în care a intervenit. Același principiu se aplică însă și pentru livrările intracomunitare, în special în cazul bunurilor care sunt transportate în afara României de către client. În acest caz, suspiciunile ce ar putea plana asupra unei persoane juridice în lipsa verificării clienților pot duce la anularea aplicării scutirii de TVA, în măsura în care clienții nu transportă bunurile respective în alt stat membru UE.
Astfel, devine absolut necesară verificarea regulată a potențialului de risc al partenerilor de business. Companiile sunt nevoite să demonstreze că au efectuat investigații rezonabile asupra partenerilor de afaceri, spre exemplu cu privire la statutul fiscal, reputația, istoricul procesual, datoriile, sediul, numărul de angajați. Toate aceste verificări ar trebui să evidențieze dacă pot exista suspiciuni de fraudă privind TVA la nivelul partenerilor de business.
Autoritățile consideră că acele societăți care nu au efectuat un demers de due diligence în relațiile lor de business sunt neglijente, neglijență ce le poate face suspecte. Dincolo de interpretarea legislației, care face obiectul multor contestații administrative și litigii cu autoritățile, se află dificultatea de a îndeplini cerința de a fi diligent în relațiile contractuale pentru a preveni potențiale dispute și riscuri.
Întrebarea “ce măsuri concrete poate lua o companie și ce criterii ar trebui să urmărească atunci când își verifică partenerii?” își găsește răspuns incomplet în legislația și practica fiscală din România.
Instrumentele puse la dispoziție de ANAF permit verificarea codurilor de TVA / informațiilor despre partenerii de business. Astfel, se pot face verificări în cele două registre existente la nivelul ANAF (Registrul contribuabililor inactivi sau reactivați, respectiv Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA) sau cu ajutorul altor surse de informații – obligații fiscale restante, lipsa angajaților, sediul social etc.
Totuși, chiar și aceste criterii sunt discutabile, pentru că nu relevă de fiecare dată situația reală a societății verificate, în practică existând cazuri în care informația nu este actualizată în timp real. Mai mult, implică o activitate detectivistică ce presupune alocarea de costuri și resurse umane. În final, acest efort ar putea să nu dea rezultate, iar un partener aparent corect să se dovedească, ulterior, fraudulos sau invers. Însă tot acest efort ajută companiile să poată argumenta că au făcut verificări rezonabile, iar informațiile disponibile au indicat un caracter corect al partenerului de business.
de Raluca Bâldea, Director Taxe Indirecte, Deloitte România
