Constantin si Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin
Dar cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, în anul 280 la Naissus, cunoscut azi sub numele de Nis, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus.
In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune „Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila.
Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian.
Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor?
Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta „profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai.
Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului.
Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.
Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupa moartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul.
Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ce occidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orient straluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma. Cat de mult a contribuit dacismul lui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn al dainuirii spiritului dac peste timp.
Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foarte modesta. A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-a nascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun ca Elena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturi pe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul Vatican, in sala numita „Crucea greceasca”. Este ornamentat, in mod destul de bizar, cu scene de lupta. Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de Biserica Ortodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.
Istoricul latin Ammianus Marcellinus(330-395) în lucrarea Res Gestae la XVl, 10, 7 scrie privitor la intrarea lui Constantius în anul 353 în Roma după ce l-a învins pe Magnentius: ,, acoperiţi de mantale purpurii s-au strîns în jurul draconilor, legaţi de vîrfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vînt mare, şi astfel şuierînd ca şi stîrniţi de mînie, lăsînd să fluture în vînt cozile ample”,
Textul descrie armatele de Daci cu stindardele lor de balauri şuierînd şi nu acvilele oştirilor lui Traian care i-au învins pe strămoşii acestora!
Istoricul latin Sextus Aurelius Victor care a trăit în secolul lV şi a fost guvernator al Panoniei Secunda în anul 361 şi prefect al oraşului Roma în anul 389, a scris lucrările Caesares şi Historia Augusta. A doua scriere cuprinde domniile împăraţilor ce au condus imperiul roman de la Augustus pînă la Constantius ll în anul 361 căruia îi şi dedică lucrarea.
La paragraful XXXV, autorul scrie despre strămoşii Daci ai lui Constantius ll-lea astfel: ,,Voi vorbi, de asemenea, în mod deschis despre Aurelianus şi despre Claudius, podoaba tuturor acestora şi întemeietorul neamului tău. Despre cel din urmă, mă tem că, scriind către Clemenţa Ta (Constantius) adevărul, o să par în faţa răuvoitorilor linguşitor. Dar voi fi la adăpost de pizma clevetitorilor, căci aceleaşi adevăruri ei le vor găsi spuse limpede şi de alţi scriitori. La aceşti împăraţi vor fi adăugaţi Diocletianus, părinte al vîrstei de aur, Maximianus care este numit îndeobşte , părinte al vîrstei de fier, precum şi pe ceilalţi demni de preţuirea ta”.
Aceeaşi informaţie o găsim şi în scrierea Cezarii la pagina 38 a lui Iulian Apostatul (361-363), nepotul lui Constantin cel Mare.
Constantius Flavius Iulius s-a născut în anul 317 fiind fiul lui Constantin cel Mare , în anul 337 .
La moartea tatălui, împreună cu cei doi fraţi Constans şi Constantin ei sînt proclamaţi auguşti, încredinţîndu-i-se provinciile Orientul, Egiptul şi Tracia.
Constantius Flavius Iulius primeşte spre cîrmuire Italia, Illyricum şi Africa.
Încercarea de al tutela de către fratele său Constantin ll (care guverna Galia, Spania şi Britania) şi invadarea Italiei de către armatele acestuia, declanşează un război care se va sfîrşi la Aquileia în aprilie 340 prin înfrîngerea şi moartea invadatorului.
El mută capitala imperiului în anul 351 de la Constantinopol la Sirmium în ţinutul Dacilor ausoni.
Pentru a dovedi identitatea Dacă a imperiului roman amintesc faptul că pe arcul de triumf ridicat de Constantin cel Mare la Roma între anii 312-313,spre a le arăta acestora cine erau stăpînii lumii, pune în partea superioară a acestuia la colţuri sunt opt statui de Daci înalte de 3 metri,demni şi mîndri scrutînd zarile.
Nu se putea o sfidare mai mare a fostei glorii romane. Traian după ce i-a învins pe Daci şi-a înălţat o coloană pentru mărirea faptei iar în vîrful ei si-a pus propria statuie ( mai târziu inlocuita de judeo-crestini cu statuia lui Sf.Petru). Romanii nu s-au gîndit niciodată că şi roata istoriei poate fi rotundă iar orice băţ cu care loveşti are două capete care se pot întoarce împotriva ta. Pe arcul de triumf construit la Constantinopol de către împăratul Constantin, au pus deasupra carul solar tras de patru bidivii focoşi, imagine identică cu cele de pe iconiţele Dacilor.
În scrierile creştinismului Dac, fiul luminii Mitra aleargă pe cer într-un car tras de patru cai puternici. În săpăturile arheologice din perimetrul Romei s-au descoperit pînă în prezent 137 de statui de Daci, cel mai mare număr după cele închinate romanilor, ori acestea se comandau de către stat sau particulari cu funcţii publice şi se plăteau cu bani mulţi.
Datorită politicii fiscale aspre, armata îl proclamă împărat pe Magnentius. Încearcă să fugă în Spania dar este ajuns de trupele uzurpatorului şi ucis în apropiere de Pirinei în anul 350 .
Iulian Apostatul s-a născut în anul 331 la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantius, fratele vitreg al Dacului Constantin cel Mare. La 6 noiembrie 355 este desemnat cezar de către împăratul Constantius ll pentru a administra provinciile Occidentului. În februarie 360 trupele îl proclamă împărat la Lutetia – Paris. După moartea lui Constantius ll survenită la Tarsus la 3 noiembrie 361 în drum spre Occident spre a-i cere socoteală pentru răzmeriţă, Iulian rămîne singur împărat. Rănit în lupta de la Maranga în războiul cu sasanizii, de pe fluviul Tigru, Iulian moare cîteva zile mai tîrziu la 26 iunie 363.
Iovian, rudă cu Iulian s-a născut în anul 331 la Singidunum în Moesia/Dacia Pontica şi ajunge împărat la moartea acestuia la 27 iunie 363 şi după ce încheie pacea cu sasanizii, moarte în drum spre Constantinopol la 17 februarie 364.
Si pentru a va arata Cine au fost Dacii pentru Imperiul Roman, voi incerca sa va mai aduc c^tiva Daci care au controlat/condus acest imperiu.
Valetinianus l sau Valentinian, născut la Cibalae în, Dacia Panonica in anul 324, într-o familie modestă a unui ofiţer Dac. Proclamat împărat de către trupele de la Dunăre după moartea lui Iovian în anul 364, acesta îşi numeşte fratele Valens co-împărat căruia îi încredinţează guvernarea Orientului. Din Trier el va guverna Occidentul care cuprinde şi teritoriile dunărene.
Duce o politică aspră împotriva oligarhiei greceşti şi a clerului iudeo-creştin ce urmărea tot mai vizibil să pună mîna pe putere în imperiu şi să-l confişte. Reprimă uzurparea lui Procopius din anii 365-366 sprijinită de gruparea grecofila din Constantinopol.
A fost constant preocupat de creşterea eficienţei administraţiei şi întărirea puterii de apărare a armatei şi moare în anul 375 în localitatea unde s-a născut ,la Cibalae în Dacia Panonica.
În anul 376, hunii atacă imperiul amalilor. Athanaric construieşte un val de pământ la est pentru a-i opri pe migratori şi pentru că nu reuşeşte se refugiază în ţinutul Carpaţilor – Caucaland.
Fritigern cu o parte din goţi se refugiază în Scythia Minor. Împăratul Valens îi primeşte bine pe goţi şi acceptă stabilirea acestora la sud de Dunăre, împinşi de hoardele hunilor şi a celorlalte neamuri aduse de ei. Jaful la care sînt supuşi de către autorităţile imperiale determină revolta goţilor care va duce la bătălia de la Adrianopol din 9 august 378 unde armatele conduse de Valens sînt înfrînte iar el va rămîne mort pe cîmpul de luptă.
Acesta este momentul critic cînd Ambrosie şi grupul sau au hotărît să pună mîna pe imperiul roman; Dacii nu mai aveau un împărat al lor în fruntea imperiului pentru că Graţian era un copil controlat complet de clica conspiratorilor de la Roma iar ţara lor, Dacia şi Dacia Panonica ca principal rezervor de soldaţi, era ocupată de hoardele hunilor
Ammianus Marcellinus în Res Gestae la 30,10,2 scrie că în anul 378 podul de peste Istru construit de Constantin cel Mare, la Sucidava, a fost distrus la moartea lui Valens, de romani de teama Dacilor şi a altor nepoftiţi dornici de putere şi avere. Dacii sînt scoşi de la conducerea imperiului şi izolaţi dincolo de Istru.
