Impozitarea capitalului vs impozitarea muncii este un subiect pe care l-am mai tratat și în trecut, dar în contextul în care ne aflăm în prezent, necesitatea reducerii deficitului bugetar, o necesitate care a devenit stringentă, ne-am gândit că ar trebui reluată. Și trebuie reluată această temă pentru că se încearcă, cumva, ca să se pună în contrapondere cele 2 entități, din punct de vedere al impozitării: angajator și angajat. Întrebarea este: cine este mai impozitat dintre cele 2 entități? Sindicatele ne spun că angajatul plătește undeva la 40 – 41% impozite pe salariu, pe când angajatorul doar 26% (16% impozit pe profit + 10% impozit pe dividende), ca atare ar trebui ca angajatorul să plătească mai mult, nu angajatul. Oare așa să fie? Nu prea, iată și de ce:
1. – angajatul plătește ca impozite doar 6,5% impozit pe salariu (impozitul calculându-se la suma care rezultă după ce s-a scăzut din brut 35%, CAS și CASS), pentru CAS-ul de 25% va primi în contrapartidă o pensie la încheierea activității, iar pentru CASS-ul de 10% va primi o asigurare în sistemul de sănătate. Așadar, 35% sunt contribuții, nu impozite, ceea ce este altceva!
2. – angajatorul plătește 26%, neprimind nimic direct, în contrapartidă. De altfel aceasta este și diferența între contribuții sociale, respectiv CAS și CASS, pentru care primești o contraprestație, și impozite și taxe, pentru care nu primești în mod direct nimic, eventual indirect, prin construirea de infrastructură, printr-un sistem mai bun de educație și sănătate, prin ordine publică și securitate etc
Cu alte cuvinte vorbim de o plată mai mare a angajatorului, dacă vorbim de impozite pe capital vs impozite pe muncă, dar cu toate acestea asistăm la o răsturnare a imaginii, astfel că se induce ideea că situația ar fi exact inversă. În acest context, se anunță o creștere a impozitelor pe capital, atât pe capitalul persoanelor juridice, cât și pe cel al persoanelor fizice, astfel că prim-ministrul a anunțat deja ca fiind sigure creșteri ale impozitului pe dividende la 16%, deci o impozitare a capitalului care va ajunge la 32% (16% impozit pe profit + 16% impozite pe dividende) pentru persoane juridice, dar și o creștere a impozitului pe capitalul persoanelor fizice, repectiv pe clădiri și terenuri, care începând cu anul 2026 se vor impozita la valoarea de piață, nu la valoarea la care se calculează în prezent, o valoare statistică în funcție de suprafețe, locații etc. De altfel, pentru persoanele juridice această impozitare la valoarea de piață se aplică și în prezent, deci tot angajatorul plătește mai mult.
Toată această discuție în ceea ce privește cine plătește mai mult a început în 2017, moment în care s-a schimbat legislația, cu aplicare de la 01.01.2018, astfel că contribuțiile sociale plătite de angajator s-au transferat la angajat, angajatorul rămânând doar cu contribuția asiguratorie de muncă (CAM) de 2,25%. Începând de aici sindicatele au indus ideea că angajatul suportă povara cea mai mare, dar nu scoate o vorbă despre faptul că, tot prin legislație, angajatorul a fost obligat să majoreze salariile angajaților astfel încât acestora să nu le scadă cu nimic venitul net! Cu alte cuvinte, angajatorul plătește toată cheltuiala cu această mutare a contribuțiilor sociale de la angajat la angajator, deci este o falsă problemă că angajatul este dezavantajat. Mai mult decât atât, angajatul are de câștigat din această permutare: creșterea salariului brut duce la o contribuție individuală mai mare la pensie, ca atare și la o pensie mai mare. Pentru angajator nu se schimbă datele problemei, cheltuielile lui cu angajații rămân aproximativ aceleași, evident la fiecare moment analizat. În ceea ce privește impozitarea clădirilor și a terenurilor la valoarea de piață începând cu 2026, aceasta va fi o mare provocare, deoarece valoarea de piață este foarte diferită pentru aceleași imobile, din aceeași locație, dar care se află într-o stare de întreținere foarte diferită, iar acest lucru nu se poate ști din datele pe care le avem în prezent, registrele notarilor neputând surprinde, cel puțin în prezent, toate aspectele care dau valoarea reală de piață.
Concluzia finală ar fi aceea că pentru a ieși din situația complicată în care se află România din punct de vedere bugetar, ultimul lucru care ar trebui făcut este acela de a pune în conflict angajatorii și angajații, deoarece pentru a trece peste acest hop este nevoie de pace socială, nu de conflicte, indiferent de natura acestora.
