
În fiecare zi, visurile noastre ne definesc. Ne ghidează pașii și ne oferă motivația necesară pentru a merge mai departe, chiar și atunci când viața pare să ne pună la grea încercare.
Pe 16 noiembrie, Asociația GO-AHEAD a început o călătorie specială, o călătorie în care împărtășește această filozofie și aduce speranță și inspirație în inimile tinerilor din România. Suntem bucuroși să vă prezentăm Caravana GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM.
Caravana va străbate țara, ajungând la peste 550 de elevi, profesori, parteneri publici și privați din 12 licee, reprezentând toate regiunile țării. „Scopul nostru este să stimulăm imaginația și să încurajăm visurile, pentru că știm că acestea pot deveni realitate atunci când le acordăm atenție și susținere. Priam etapă a caravanei are loc în perioada 16 octombrie – 26 octombrie și va ajunge în mai multe orașe, printre care București, Buftea, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Petroșani, Corbu (jud. Harghita), Luncăvița.”, afirmă Adeline Duca, Vicepreședinte Asociația GO-AHEAD
Unul dintre elementele cheie ale caravanei este workshop-ul Affirmative Art. Acest instrument îi ajută pe tineri în găsirea direcțiilor personale în viață, prin desen și exerciții ghidate. Activitățile se bazează pe o filozofie simplă pentru a transforma visurile în ceva tangibil. Pașii sunt: identificarea activităților ce îi atrag, a aspectelor pentru care sunt recunoscători, a trăsăturilor ce îi definesc și a susținătorilor, apoi transpunerea visului prin desen, alinierea la realitatea exterioară și realizarea visului. Desenul presupune exteriorizarea visurilor, afirmarea viziunilor personale și identificarea pașilor de urmat, dar și abilitățile și resursele de care tinerii dispun pentru a-și atinge visurile.

„În fiecare școală pe care o vizităm, vom ajuta elevii să-și descopere propriul vis pentru viitor prin intermediul artei. Credem că arta este un limbaj universal care poate exprima aspirațiile și sentimentele noastre într-un mod unic și personal. Prin desen, tinerii vor putea să-și pună în imagini aspirațiile lor și să le transforme în realitate. În cadrul workshop-urilor îl vom avea alături și pe Eirik Jarl Trondsen, Președintele Art For Change Foundation, partener al proiectului. Pe lângă workshop-uri, vom viziona și un film inspirațional, „Mai departe”, regizat de Tedy Necula. Acest film spune povestea lui George Baltă, un tânăr care a înfruntat provocări incredibile și a reușit să-și mențină motivația pentru a-și atinge visurile, chiar atunci când totul părea că se prăbușește în jurul lui. Este o poveste care ne amintește că indiferent de obstacolele pe care le întâlnim, putem merge „Mai departe.”, Adeline Duca, Vicepreședinte Asociația GO-AHEAD.
Un alt aspect important în cadrul caravanei este dezbaterea. Vor fi inițiate discuții despre rolul societății civile și al organizațiilor neguvernamentale în sprijinirea și dezvoltarea unor sectoare cruciale, precum educația, sănătatea, cultura, sportul și multe altele. Este o oportunitate de a ne gândi împreună la cum putem contribui la construirea unei Românii mai bune și a unei Europe verzi, competitive și incluzive.
„Suntem entuziasmați să începem această călătorie și să oferim inspirație tuturor pentru a-și urma propriile visuri. Împreună, putem să ne atingem viitorul de vis. Fie că visurile noastre sunt mari sau mici, ele ne definesc și ne motivează să mergem mai departe, indiferent de obstacole. În fiecare zi este o oportunitate de a ne apropia de visurile noastre. Așa că, vă îndemnăm să mergeți întotdeauna „Mai departe”, să credeți în voi înșivă și să faceți tot ce este necesar pentru a vă îndeplini visurile.”, Adeline Duca, Vicepreședinte Asociația GO-AHEAD.
Proiect derulat de Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Art for Change Foundation Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea imaginii și a percepției publice a societății civile în rândul a cel puțin 50.000 de persoane, creșterea gradului de vizibilitate, înțelegere și recunoaștere a impactului pozitiv pe care activitățile de consiliere și dezvoltare personală desfășurate de GO-AHEAD îl au asupra vieților tinerilor și a comunităților.

Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Asociația GO-AHEAD este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune este schimbarea la nivel educațional (șanse egale la educație, incluziune socială, creșterea calității actului educațional). Furnizor autorizat de formare, de informare și consiliere profesională, Asociația GO-AHEAD susține DEZVOLTAREA PERSONALĂ și propune un CONCEPT INOVATOR pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale, profesionale și personale.
Mai multe informatii despre proiectul GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM! poți să găsești accesând https://www.go-ahead.ro/ro/go-ahead-your-best-dream.
