Zenovia Zamfir
Emoție și multă bucurie ne-a fost dat să trăim miercuri, 21 iunie 2023, la Muzeul Satului din Bujoreni .
Inviația doamnei profesoare Corina Mitu de a participa la o lansare de carte, prima, dar cu siguranță nu va fi ultima, a tinerei liceene Patritzia Ariana Brădeanu am primit-o cu mare bucurie. Este minunat să fi părtaș la ’’o clipă întru veșnicie ’’ a unei adolescente talentate, cum aveam să constat.În ciuda fragilității fizice, poeta noastră ne-a încântat cu versuri minunate, scrise din suflet, trăite, visate, imaginate. Patritzia Ariana te impresionează chiar de la prima vedere prin chipul ei senin, zâmbetul cuceritor, prin lumina ce o răspândește în jurul ei. Doamne ! Îmi aduce aminte de Ilorian Păunoiu – poetul iubirii și al pătimirii, un Om miinunat, un scriitor talentat. În Ariana îl văd pe părintele Iov Pătrașcu, monahul care scrie cu degetele de la picioare, în Ariana văd atâta iubire de Dumnezeu, de cuvânt, de oameni, de frumos ! Oamenii ca ei, au ceva magic, special, au o aură care te face să vibrezi din tot sufletul. Momentul prezentării cărții a fost înălțător ! Domnul prof.univ. dr. Ștefan Găitănaru a rostit cuvinte și îndemnuri frumoase pentru tânara autoare, vorbele mele au atins coarda sensibilă a poetei dar cred că și a prieteniloe ei veniți să-i fie alături la ceas de mare sărbătoare. Colegi, rude, cu toți ne-am bucurat de …Bucuria Patritziei Ariana. Prezentă la eveniment,ca reprezentanta Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea am transmis mesajul domnului conf. univ. dr. Remus Grigorescu, managerul instituției. Cartea ”Lumea mea…în cuvinte și rime”, este ilustrată de tânăra Saray Durlă Ruiz. Cuvinte frumoase și alese a rostit doamna profesoară Iuliana Mănescu. Felicitări și încurajări a primit și de la doamna profesoară Dana Stan. La evenimentul organizat de de Asociația ”Eduvital- Educația este vitală” și coordonată de doamna Corina Mitu, au participat erlevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială din Scundu coordonați de doamna director Marinela Dincă, elevii de la Liceul „George Țărnea” din Băbeni coordonați de doamna profesoară Elena Bădițoiu.
Cuvintele de mulțumire ale tinerei poete sunt revelatoare și tocmai de aceea am ales să le publicăm ….’’În opinia mea, consider că, fiecare om are colțul său de Rai, bucata sa de pământ, propia lui lume ân care se refugiază și se regăsește de fiecare dată atunci când simte că primejdiile din jur îl afundă într-un labirint de gânduri și griji fară scăpare.
Unii își găsesc refugiul în muzică, alții în dans, în gătit, în călătorii,și în tot felul de activități și tabieturi propii. Dar, de cele mai multe ori( ca și în cazul meu de altfel) , omul se poate refugia, poate transmite și se poate exprima , de cele mai multe ori, cel mai bine, cel mai profund, prin scris.
Scrisul este limbajul sufletului. Este instrumentul vital cu care sufletul își poate transpune în lumea umană toate emoțiile,trăirile si sentimentele.
Refugiul meu în scris a fost existent în viața mea dintotdeauna , de când mă știu. Mereu am avut pasiunea asta pentru scris și chemarea înrăită pentru tot ceea ce înseamnă literatură. Îmi plăcea foarte tare să mă scufund în cărtț și să mă transpun în pielea personajelor, iar apoi, să îmi dau cu părerea despre, să schimb finalurile poveștilor și, de ce nu, să imi creez propriile povești.
La început, toată lumea mea se ascundea în interiorul câtorva file din jurnalele pe care le dețineam în copilărie. Ulterior, crescând și călătorind mai mult prin lumea magică a cuvintelor , am descoperit rima, versul, si pe Mihai Eminescu! Iar de acolo, a luat naștere în al meu suflet o dragoste eternă pentru tot ceea ce înseamnă poezie.
Cu sinceritate vă împărtășesc, niciodată nu mi-am imaginat că toată această aventură duce undeva. Nu mi-am plănuit niciodată să împărtășesc cu alții ceea ce gândesc sau să admit că am un talent demn de prezentat în fața lumii.
Și uite așa am pornit la drum. Când am descoperit că pot jongla cu rimele după bunul plac atâta timp cât cuvintele stau la locul potrivit având sens și logică , fără a prezenta o urmă de îndoială a ceea ce vreau să transmit, am început să îmi creez propriile poezii pentru serbările școlare. Întotdeauna reușeam să mă conformez cerințelor (tematicii, decorului etc.) Nu că nu aș fi primit vreun rol , ci pentru că voiam să încerc lucruri noi și să ies din zona mea de confort la momentul acela( recunosc că acum, sunt tare liniștită și relaxată aici unde mă aflu).
Timpul trecea, eu creșteam, și simțeam că pot trece la etapa următoare. Am devenit adolescentă, perioada neînțelegerilor (a lumii, a propriei persoane) a apărut. Atât ea, cât și perioada întrebărilor fără răspuns. Iar singurul remediu ce m-a înzestrat cu răbdare, liniște, și putere pentru a continua, era însăși poezia. Și uite cum poeziile mele nu mai aveau ca și conținut doar floricele, copăcei și albinuțe. Aveau termeni și vibrații noi cum ar fi: frustrarea, nemulțumirea, confuzia, frica, teama.. totul căpătase și tente de gri.. nu doar de roz, galben , verde și albastru minunat al cerului.
Evoluând pe ale vietii drumuri, am învățat că trebuie să vedem partea plină a paharului, partea bună a lucrurilor, bunătatea din fiecare om. Însă, pentru a face față noilor vremuri, poezia îmi rămăsese singura armă secretă cu care puteam picta lumea gri în culori vii.
Datorită ei puteam înțelege și descoperi oameni, puteam oferi speranță, empatie, curaj , lecții de viață, și inclusiv puteam să mă transpun și în pielea altora , nu întotdeauna scriam din perspectiva mea. Într-adevăr, scriam și pentru mine , despre mine, despre alții. Însă, am aprofundat treaba și scriam și pentru altii , despre alții. Ajutam sufletele să îsi hrănească sufletele. Și totodată fericirea lor era și fericirea mea. Empatizam și încă empatizez cu fiecare viețuitoare.
Dar,după cum spuneam,deși mă relaxam făcând asta, deși îmi delectam prietenii și familia cu 2-3 versuri pentru ei la insistentele acestora( pentru că nu mulți știau de plăcerea aceasta a mea nevinovată), nu visam și nu aveam plănuit să mă extind în domeniul acesta serios. Era doar un simplu hobby, un tabiet secret de-al meu.
Dar asta nu a durat mult, până când am ajuns la liceu și am cunoscut-o pe doamna Iuliana Mănescu, profesoara mea de limba și literatura română.
A fost totul ca un sclipici. Ne-am înțeles din prima, am empatizat din prima,și am creat o conexiune de nedescris. Încep să cred că într-o altă viață am fost prietene ,sau de ce nu, surori. A fost și este un om care a crezut în mine, în potențialul meu, un om care a privit dincolo de aparențe și a oferit unui copil șansa pe care nu mulți au noroc să o primească și nici mulți nu își imaginează că pot avea parte de ea. Sunt profund recunoscătoarea lui Dumnezeu, ca a așezat lucrurile astfel.
Și iată-ne aici, 9 luni mai tîrziu, luând parte la îndeplinirea unui vis. Mulțumesc pe această cale pentru toate eforturile depuse de dânsa și totodată asociației Eduvital pentru sprijin și încredere.
Dar nu doar aceștia merită lăudați. Ci și familia mea, care m-a susținut mereu și niciodată nu m-a lăsat să renunț. Mai ales mama mea, eroina sufletului meu, fără de care, nu aș fi ajuns aici, nici măcar nu aș fi existat. Mătușii si unchiului meu, oamenii mei de bază, plini de speranță, încrezători , doar cuvinte de laudă la adresa lor. Și celei de a doua mătușă, mulțumiri pentru energia și inspirația cu care mă încântă de fiecare dată.
Și nu în ultimul rând, vreau sa le mulțumesc prietenilor mei, care au fost mereu lângă mine, care m-au susținut, m-au iubit, și m-au luat sub aripa lor ca fiind parte din familiile lor.
Un lucru sper să rețineți din tot monologul acesta, poeziile nu sunt doar ale mele, doar creația mea , sunt ale tuturor deoarece, fiecare dintre ele, constituie căte o bucățică din voi înșivă. Sunt despre mine, despre voi, despre toată lumea mea. Vă mulțumesc!’’
Felicitări Patritzia Ariana Brădeanu ! Domnul și Maica Domnului șă te binecuvânteze, să te ocrotească și să te mântuiască, acum și pururea și în veci vecilor – Amin !. …rugăciunea Părintelui Iov Pătrașcu pe care o primesc în fiecare dimineață.
