«Este o adevărată nebunie!», recunoaște Rory Stewart, secretar de stat pentru Dezvoltarea internațională în guvernul doamnei Theresa May.
Cele două tabere, conservatorii și laburiștii, au recunoscut marți, după o nouă rundă de negocieri vizând conceperea unui acord Brexit acceptabil parlamentului britanic, că sunt «încă departe de a găsi un teren de înțelegere», semnalează corespondentul la Londra al ziarului «Les Echos». David Lidington, brațul drept al Theresei May, a avertizat că programul după care se conduce guvernul în aceste discuții ar putea fi prelungit cu mai multe săptămâni.
Da, spune Rory Stewart într-un interviu pentru presă, Brexit va avea loc, dar marea problemă este de a decide dacă dorim un Brexit pragmatic, ordonat, printr-un acord, sau ne vom asuma riscul unui Brexit fără acord, idee din ce în ce mai populară în rândul membrilor Partidului conservator. Potrivit lui Stewart, această idee ar avea sprijinul a circa 40% dintre britanici, nerăbdători, dar și opuși oricărui compromis. Întrebat cum își explică tot acest haos existent în legătură cu Brexitul, oficialul guvernamental britanic consideră că el nu poate fi imputat dnei May. El este urmarea unui rezultat foarte strâns la referendumul din iunie 2016, când pentru Brexit s-au pronunțat 51,9% din alegători. O mare responsabilitate revine, potrivit lui Stewart, și conflictului între două tradiții democratice existente în Regatul Unit, respectiv între referendum și vocea parlamentului. Referendumul a dat instrucțiuni parlamentului, dar acesta nu are obiceiul de a se supune. În același timp, primul ministru, respectiv Theresa May, a primit şi el instrucțiunile referendumului, dar nu are altă cale decât să se adreseze tot parlamentului.
Există riscul desprinderii Scoției de Regatul Unit?
Rory Stewart, membru de origine scoțiană în guvernul May, spune că el «s-a temut întotdeuna» de o asemenea decizie, iar acest risc există în cazul unui Brexit fără acord sau în cazul unui al doilea referendum. Este la fel de adevărat faptul că un al doilea referendum s-ar sfârși cu un rezultat foarte strâns și ar lăsa societatea foarte divizată.
Organizarea alegerilor europene în Regatul Unit este, într-adevăr, o nebunie?
«Da, este o nebunie, spune Rory Stewart, membru în guvernul britanic. Am fi preferat să nu votăm, dar suntem constrânși de legislația internațională. În ce mă privește, spune Stewart, va trebui să sprijin partidul meu, al conservatorilor, dar îmi va fi foarte greu să le motivez alegătorilor necesitatea acestor alegeri…».
May și Corbyn continuă negocierile pentru conceperea unui acord Brexit acceptabil parlamentului britanic
Cele două tabere, conservatorii și laburiștii, au recunoscut marți, după o nouă rundă de negocieri, că sunt «încă departe de a găsi un teren de înțelegere», semnalează corespondentul la Londra al ziarului «Les Echos».David Lidington, brațul drept al Theresei May, a avertizat că programul după care se conduce guvernul în aceste discuții ar putea fi prelungit cu mai multe săptămâni. Premierul Theresa May a făcut, într-adevăr, un gest acceptând, așa cum vor laburiștii, menținerea Regatului Unit într-o Uniune vamală cu UE, cu scopul de a minimiza pagubele colaterale ale unui Brexit fără acord asupra economiei britanice, dar acest lucru nu poate fi posibil decât până la alegerile legislative din 2022. Cei care au sperat ajungerea la un acord rapid între guvernul conservator și opoziția laburistă privind modalitățile realizării Brexitului au avut o opinie proprie. La o lună de la începerea discuțiilor, cele două părți au ajuns, marți, la a mărturisi că sunt încă departe de a găsi un teren de înțelegere, motiv pentru care calendarul guvernului la aceste negocieri va fi prelungit cu mai multe săptămâni. Nu numai că guvernul a anunțat marți că este deja târziu pentru a se evita organizarea alegerilor europene, un scrutin pe care Theresa May speră să-l anuleze până la alegrile din UE, relevă corespondentul «Les Echos», dar a lăsat a se înțelege că un acord asupra modalităților de ieșire din UE riscă să intervină prea târziu pentru a evita venirea în Parlamentul Europen, la 2 iulie, a eurodeputaților britanici, așa cum dorea guvernul doamnei May. Dat fiind și calendarul activităților Camerei Comunelor, dosarul Brexit nu are deci șanse să fie din nou abordat decât în toamnă.