Înmormântările în ziua de azi: Obligație sau formă de respect și solidaritate?

Dacă ai trecut vreodată prin sentimentul cumplit de a încerca să te obișnuiești cu decesul cuiva drag, înțelegi foarte bine cât de rău este să te simți neputincios în fața oricărei păreri de rău. Acceptarea este o emoție extrem de dificil de înțeles, mai ales atunci când ajungi să fii conștient că toate imaginile pe care le ai în minte cu acea persoană, trebuie să devină doar o amintire. 

Cu toate acestea, obiceiurile pe care oamenii încearcă din răsputeri să le păstreze pentru a menține un contact cu sufletul celui drag, se află în mare contradicție cu raționamentul practicat în ziua de azi, mai ales odată ce pe lângă aspectele sanitare, trebuie de luat în considerare atât partea financiară cât și sentimentele copleșitoare.

În România la fel ca și oriunde în lume, răspunsul la această dilemă se află în educație

Obiceiurile pe care oamenii le practică nu sunt nici de cum reguli sau legi, mai ales luând în considerare faptul că practicarea acestora este atât de dependentă de cultură și credințe. În România, unde peste 80% din populație se declară ca fiind ortodocși, practicile funerare nu sunt doar o formă de a conduce pe cel drag pe ultimul drum, ci mai degrabă o datorie față de dumnezeu și față de cele sfinte, altfel, este considerat că sufletul nu va avea parte de odihnă. 

De cealaltă parte, uite-te, de exemplu, în țările extrem de dezvoltate, unde cetățenii au înțeles că moartea este doar atât, moarte, nimic mai mult. Astfel, în contextul în care resursele sunt extrem de limitate iar spațiul tot mai puțin disponibil, proceduri precum incinerarea și funeraliile extrem de restrânse sunt o normalitate. Chiar și în România, în București spre exemplu, la nivelul celor 6 sectoare, există totuși diferențe în ceea ce privește aceste obiceiuri. 

Astfel, se poate observa cum oamenii care apelează la servicii funerare în sectorul 1, tind spre a exclude vechile tradiții în favoarea unor proceduri mult mai civilizate. Spre deosebire de cartierele sudice, unde din lipsă de posibilități, cât și din pricina costurilor, proceduri precum ținerea mortului în casă la priveghi, transportul ilegal al sicriului, până la îmbălsămarea amatoricească, reprezintă doar câteva dintre practicile care suferă din cauza posibilităților de infrastructură inadecvate actualelor legi. Iar din păcate, acest lucru este relevant și valabil pentru întreaga țară, fapt care ne duce la următoarea problemă:

Parastasul, seria de evenimente care ne aduce aminte să nu lăsăm uitării pe cel adormit

Dintre toate obiceiurile funerare practicate în ziua de astăzi, parastasul sau pomenirea celui adormit este unul dintre cele mai spirituale. Fiind deja destul de bine reglementat de către religia creștină, există un anumit interval de timp sau soroc, care îi amintește creștinului să onoreze sufletul și memoria celui drag, care a plecat dintre cei vii. Citește articolul următor, ca să aflii mai exact care sunt acele soroace și ce reprezintă acestea din punct de vedere creștin cât și la nivel civic. Prin urmare, însăși faptul că aceste obiceiuri sunt adânc înrădăcinate în cultura oricărui popor, acestea ne arată că parastasul sau comemorarea morților este o datorie morală, și oarecum o obligație care trebuie respectată fără nici o remușcare. 

Ceea ce însă devine problematic este faptul că oportunitățile de exploatare a acestei obligații morale, fac dintr-un eveniment extrem de restrâns, unde sunt invitați doar cei dragi împreună cu familia, să devină doar o altă formă prin care este încurajată monetizarea momentelor fericite cât și tragediile unui om în viață. Astfel, cât timp trăiești, fie că ești fericit cu un inel de logodnă pe deget sau că îți plângi suferința la un mormânt, mereu vor exista obligații sociale, taxe, oameni răuvoitori și o frică inexplicabilă de „gura lumii”.