Preţurile mari ale biletelor şi infrastructura de profil puţină afectează în cea mai mare măsură participarea populaţiei la manifestări culturale – acesta este unul dintre aspectele care apropie între ele economicul şi culturalul, aşa cum reiese din „Barometrul de consum cultural 2018. Dinamica sectorului cultural în Anul Centenarului marii uniri”, lucrare de analiză elaborată de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), autori conf. univ. dr. Carmen Croitoru (coordonator), dr. Anda Becuț Marinescu (coordonator), prof. univ. dr. Dumitru Borțun, Ioana Ceobanu, George Dinu, Veronica Hampu, drd. Iulian Oană, dr. Ștefania Matei, drd. George Matu.
Lumea ar merge la teatru, numai că biletele sunt prea scumpe. Prețul ridicat al biletelor esteprincipalul motiv pentru care subiecţii barometrului nu au mers la spectacole în ultimul an (19%), practic, în aceeaşi măsură în care nu au fost la spectacole din cauză că nu există o instituție/ un spațiu pentru această activitate în localităţile lor (18%). Al treilea motiv de absenţă, ca frecvenţă a invocării, existenţa unei probleme de sănătate sau a unei dizabilităţi (12%), ţine în fond tot de infrastructură, şi anume de calitatea şi dotările acesteia.
Barometrul de consum cultural semnalează că în perioada 2014-2017 „prețul biletelor nu mai reprezenta prima motivație pentru frecvența redusă la spectacole”. Sub aspect economic, din perspectiva cercetării culturale, „o posibilă explicație ar fi politicile de preț diferențiate pentru anumite spectacole sau pentru anumite zile. Unii manageri se simt încurajați să aplice prețuri ridicate pentru anumite spectacole la care cererea pare suficient de mare, încurajați și de faptul că instituțiile publice se află sub presiunea generată de ideea creșterii constante a veniturilor proprii din activitatea de bază, măsură impusă de guvern, care se regăsește în contractele majorității managerilor acestor instituții”. Aprecierea cercetătorilor este că la noi nu există o piață „care să regleze sau
măcar să justifice prețurile spectacolelor”, referirea fiind la spectacolele de teatru. În aceste condiţii, a apărut o formă de manifestare artificială, creată „prin comparație cu alte tipuri de spectacole organizate în sistem privat (mari spectacole de muzică sau cinema la mall). La rândul lor, organizațiile private care organizează și prezintă spectacole s-au simțit îndreptățite să avanseze prețuri care devin aproape prohibitive pentru însăși o parte din targetul lor principal (tineri, studenți, intelectuali), deoarece pare că există
o cerere constantă”. Deficitul de iniţiere (dacă nu de cultură) economică al „gestionarilor” culturii determină observaţia că „variația mare de prețuri la biletul de acces la spectacol nu este rezultatul unor studii sau o preocupare de a genera o piață, iar continuarea acestor practici ar putea deveni o barieră serioasă care să pună în discuție chiar condiția și misiunea publică a multora dintre instituțiile de spectacol”.
Dacă prețul ridicat al biletelor este invocat drept motiv dominant pentru care nu merg la spectacole de către persoane din mediul rural și din orașe mari și medii, lipsa infrastructurii pentru spectacole se dovedeşte obstacol principal pentru locuitorii din orașe mici (24%) şi din comune mari (51%). Din punctul de vedere al investiţiei în infrastructura pentru spectacole, cercetarea subliniază că „cele mai afectate de lipsa spațiilor potrivite sunt teatrul și opera, niște forme spectaculare pretențioase care nu pot fi susținute decât prin intervenția publică și prin măsuri directe din partea autorităților. Cum însă în România nu s-a construit în ultimii treizeci de ani nicio operă sau teatru cu scenă clasică italiană, iar refacerile nu pot ține pasul cu ritmul în care acestea se degradează, este de așteptat ca în perioada lungă în care unii locuitori ai țării să nu fi avut niciodată contact cu un teatru sau o operă să dispară complet consumul acestor genuri”.
În sens integrator, Barometrul de consum cultural pune în legătură deficienţele de infrastructură specializată cu probleme largi devenite locuri comune în peisajul nostru economico-social, cum este „limitarea posibilităților de deplasare în interiorul țării (diminuarea infrastructurii feroviare, dispariția curselor între orașele mici și cele mari, prețul ridicat al biletelor de călătorie)”. Consecinţa este „o diminuare a calității ofertei de spectacol, pe principiul eronat că un spectacol nu foarte elevat va stimula măcar un consum cantitativ. Strategia este, în cele mai multe cazuri, eronată, întrucât scăderea calității ofertei produce o fractură de apetență pentru acest consum”.
