Al Florin Țene
Istoria jurnalismului din Vâlcea și din întregul spațiu oltenesc poate fi citită ca o adevărată istorie a conștiinței publice. Ziarul, revista, foaia culturală sau publicația politică nu au fost simple mijloace de transmitere a informației. Ele au reprezentat, de-a lungul timpului, locuri ale dezbaterii, instrumente ale educației și adevărate arhive ale vieții cotidiene.
O întoarcere în timp prin această istorie înseamnă, de fapt, reîntâlnirea cu oameni care au crezut în puterea cuvântului tipărit. În paginile gazetelor oltene se află ecoul marilor evenimente naționale, dar și viața mai discretă a orașelor și satelor: școli, instituții, spectacole, dispute politice, inițiative culturale, destine individuale și proiecte colective.
Înainte de apariția presei moderne, spațiul vâlcean avea deja o remarcabilă tradiție a cărții și tiparului. Râmnicul a fost unul dintre centrele importante ale culturii românești vechi. Activitatea tipografică și spirituală legată de episcopia Râmnicului, de Antim Ivireanul și de marii cărturari ai epocii a creat un climat favorabil circulației ideilor.
Nu putem vorbi, desigur, despre „jurnalism” în sensul modern al cuvântului pentru epoca veche, însă putem identifica aici una dintre rădăcinile sale: credința că textul tipărit are o misiune publică.
Colecțiile patrimoniale ale Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” păstrează mărturii ale acestei tradiții editoriale, inclusiv tipărituri vechi realizate la Râmnic.
În această perspectivă, jurnalismul vâlcean nu apare într-un vid cultural. El se dezvoltă pe un teren pregătit de carte, școală, biserică, tipografie și de dorința comunității de a participa la viața publică.
Un reper fundamental îl constituie anul 1876, când apare la Râmnicu-Vâlcea publicația „Vâlcea”, considerată primul ziar local al județului.
Acest moment marchează trecerea de la cultura predominant livrescă și instituțională la cultura modernă a informației periodice.
După acest început, presa vâlceană cunoaște o dezvoltare semnificativă. Apar, între altele: „Vâlcea” – 1876; „Gazeta Vâlcii” – 1882; „Vâlceanul” – 1896; „Adevărul Vâlcii” – 1897; „Râmnicul” – 1906.
Aceste publicații dovedesc că, într-un interval de numai câteva decenii, Vâlcea își construise deja un spațiu public local.
Ziaristul acelei epoci era, adesea, și profesor, avocat, om politic, scriitor sau funcționar. Profesionalizarea strictă a jurnalismului era încă în formare. Tocmai de aceea, gazetăria se intersecta permanent cu literatura și cu viața culturală.
Un nume esențial pentru recuperarea istoriei jurnalismului vâlcean este Horia Nestorescu-Bălcești.
Lucrarea sa, „Bibliografia presei vâlcene, 1875–1970”, publicată în Studii Vâlcene în 1971, reprezintă un instrument documentar fundamental. Autorul a urmărit identificarea și descrierea periodicelor apărute în județ, folosind fonduri ale Bibliotecii Academiei Române, Arhivelor Statului și Muzeului Județean Vâlcea.
Importanța acestei opere este mai mare decât pare la prima vedere. O bibliografie a presei nu este o simplă listă de titluri. Ea devine o hartă a conștiinței locale.
Prin aceste fișe bibliografice reapar nume de publicații dispărute, redactori uitați, colaboratori, inițiative politice și culturale. Într-un anumit sens, bibliograful devine și un istoric al societății.
Perioada interbelică a reprezentat una dintre cele mai fertile epoci pentru presa românească și, implicit, pentru presa regională.
În Vâlcea au apărut publicații cu orientări politice, sociale, culturale și profesionale. Un exemplu este revista „Naționalul Vâlcii”, din care Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” păstrează și prezintă colecții pentru anii 1934–1935.
O publicație precum „Adevăr și dreptate”, apărută la Râmnicu-Vâlcea în 1934, exprimă chiar prin titlul său idealurile fundamentale ale gazetăriei: căutarea adevărului și apărarea dreptății. Bibliografia realizată de Horia Nestorescu-Bălcești consemnează apariția sa în intervalul februarie–iulie 1934.
Presa interbelică oltenească era un teritoriu al disputelor. Ziarele apărau doctrine, grupări, oameni și idei. Tonul era adesea polemic, dar această diversitate reprezenta o expresie a pluralismului.
În Oltenia, Craiova devine unul dintre marile centre jurnalistice și culturale ale provinciei. Oraș universitar și comercial, Craiova dezvoltă o presă influentă, în care se intersectează politica, literatura și cultura.
Aici se afirmă o tradiție gazetărească din care fac parte mari personalități ale culturii românești, precum Alexandru Macedonski, originar din Oltenia, dar și numeroși scriitori care au practicat jurnalismul ca formă de intervenție publică.
În istoria Olteniei culturale, Alexandru Macedonski reprezintă una dintre personalitățile pentru care literatura și gazetăria au fost inseparabile.
Poet, prozator și teoretician al simbolismului, Macedonski a fost și un publicist combativ. Gazetăria i-a oferit posibilitatea de a polemiza, de a formula programe estetice și de a interveni în viața culturală.
În cazul său, jurnalismul nu este o activitate secundară. El reprezintă o altă formă a creației. Editorialul și articolul polemic devin extensii ale operei literare.
Această legătură dintre literatură și presă va caracteriza, de altfel, întreaga tradiție românească. Mulți dintre marii scriitori au fost și ziariști, iar în Oltenia această simbioză a avut o expresie deosebită.
O altă mare personalitate legată de spațiul oltenesc este Tudor Arghezi.
Originar din București, dar cu puternice rădăcini familiale și spirituale în Oltenia, Arghezi a practicat jurnalismul cu o forță extraordinară. Articolul său nu era simplă informație, ci construcție literară, pamflet, analiză socială și act de conștiință.
În publicistica argheziană se întâlnesc: ironia; revolta; precizia expresiei; observația socială; curajul polemic.
Pentru Arghezi, gazetarul trebuia să fie un om liber. Cuvântul putea deveni, în mâna sa, atât instrument de apărare, cât și sabie polemică.
Această lecție va fi importantă pentru numeroși ziariști olteni: jurnalismul nu înseamnă doar relatarea faptelor, ci și responsabilitatea față de adevăr.
O altă direcție importantă în evoluția jurnalismului românesc, cu legături culturale și tematice cu lumea provinciei românești, este reprezentată de jurnalismul literar și de reportaj.
În secolul al XX-lea, granița dintre reportaj și literatură devine tot mai permeabilă. Ziaristul observă lumea, dar începe să o interpreteze artistic.
Această direcție va influența și presa oltenească, unde numeroși scriitori au colaborat la ziare și reviste locale, transformând articolul de presă într-o specie literară.
După instaurarea regimului comunist, presa românească trece printr-o schimbare radicală.
Pluralismul interbelic este înlocuit de controlul politic și ideologic. Publicațiile locale devin, în mare măsură, instrumente ale administrației și partidului.
Aceasta nu înseamnă însă că jurnalismul dispare. El supraviețuiește în condiții dificile, iar numeroși ziariști și scriitori caută modalități de a păstra o dimensiune culturală a presei.
În Vâlcea, dezvoltarea industrială a Râmnicului și apariția noilor centre muncitorești determină și dezvoltarea unei prese legate de viața economică, socială și culturală a județului.
Pentru cercetătorul actual, presa acestei perioade trebuie citită cu atenție: atât pentru ceea ce spune, cât și pentru ceea ce este obligată să nu spună.
O contribuție importantă la cercetarea presei locale aparține lui Petre Petria, autorul volumului:
„Pagini din istoria presei scrise vâlcene. Bibliografie selectivă”, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2001.
Volumul, realizat în legătură cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, reprezintă un alt instrument de bază pentru cercetarea jurnalismului vâlcean.
Prin asemenea lucrări, presa încetează să fie doar actualitate. Ea devine document istoric.
Ceea ce pentru contemporan a fost știre de o zi, pentru istoricul de peste cincizeci sau o sută de ani poate deveni o mărturie fundamentală despre o epocă.
În timpul comunismului stațiile de radioficare au avut un rol important în difuzarea știrilor locale, și naționale.În orașul Drăgășani au ezistat 4000 de difuzare și redactorul stației de radioficare am fost eu, Al.FlorinȚene.Reportajele și medalioanele literare care le trasmiteam în fiecare seară au fost apreciate de ascultători.Emisiunile nu au fost cenzurate de către secretarul cu propaganda al municipiului de partid, dar m-am autocenzurat, să nu încalc doctrina comunistă.Cu toate că în poeziile pe care le difuzam erau idei ce contraveneau ideologiei partidului.
Revoluția din decembrie 1989 deschide o nouă epocă. La Râmnicu-Vâlcea apare, la 23 decembrie 1989, „Orizonturi noi”, gazeta democrației vâlcene, care ulterior își schimbă numele în „Evenimentul”. În colectivul redacțional se regăsesc nume precum Ioan Barbu, Doru Moțoc, Marin Bulugea, Dorel Constantinescu, Florea Ciobanu, Iulian Popescu, Gheorghe Smeoreanu, Gheorghe Stanciu, Lucian Pavel și Gheorghe Stamate.
Aceste nume aparțin unei generații care a trăit trecerea de la presa controlată la presa pluralistă.
Tot în contextul sfârșitului anului 1989 apare „Adevărul literar”, revistă lunară a Societății Literare „Anton Pann”.
Este un moment simbolic: după decenii în care cuvântul public fusese controlat, apariția unor noi ziare și reviste devine expresia unei dorințe colective de libertate.
În ultimele decenii, jurnalismul vâlcean nu s-a limitat la presa cotidiană. Un rol important îl au revistele culturale.
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” păstrează și promovează publicații precum: „Casa Cărții”, cu apariții documentate începând din 2003; „Vitralii Culturale”, revistă ale cărei numere sunt disponibile pentru mai mulți ani, inclusiv 2016–2024. Aceste publicații demonstrează continuitatea unei tradiții culturale locale.
Jurnalismul cultural este, poate, forma cea mai apropiată de memorie. El nu urmărește doar senzaționalul zilei, ci păstrează pentru viitor numele oamenilor, cărțile, evenimentele și ideile.
Privită în ansamblu, Oltenia a fost una dintre regiunile românești cu o puternică tradiție publicistică. Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Slatina, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin și celelalte centre urbane au dezvoltat, fiecare în felul său, publicații politice, culturale și sociale.
În acest spațiu s-au afirmat ziariști care au fost, în același timp: scriitori; profesori; istorici; oameni politici; editori; critici literari.
Această caracteristică explică una dintre particularitățile jurnalismului oltenesc: gazetarul a fost adesea și un om de cultură.
De aceea, istoria presei din această zonă nu poate fi separată de istoria literaturii și de istoria instituțiilor culturale.
Există o relație profundă între gazetărie și literatură. Ziaristul învață să observe repede, să aleagă esențialul, să construiască o frază clară și să înțeleagă oamenii. Scriitorul, la rândul său, aduce în presă sensibilitate, expresivitate și capacitatea de interpretare.
În spațiul Vâlcea–Oltenia, această relație este vizibilă de la primele publicații locale până în prezent. Gazeta a fost o adevărată școală a scrisului.
Mulți autori și-au publicat primele texte în reviste. Mulți ziariști au devenit scriitori. Iar unii scriitori au considerat presa drept cea mai directă modalitate de dialog cu societatea.
Întoarcerea în timp prin istoria jurnalismului din Vâlcea și Oltenia este o călătorie prin istoria oamenilor care au refuzat tăcerea.
De la „Vâlcea”, primul ziar local apărut în 1876, la „Gazeta Vâlcii”, „Vâlceanul”, „Adevărul Vâlcii”, „Râmnicul”, de la publicațiile interbelice la presa perioadei comuniste și până la explozia editorială de după 1989, se conturează o istorie de peste un secol și jumătate.
În această istorie întâlnim nu numai titluri de publicații, ci destine. Întâlnim gazetari care au apărat idei, scriitori care au făcut presă, profesori care au condus reviste și oameni de cultură care au înțeles că o comunitate fără memorie este o comunitate vulnerabilă.
Jurnalismul din Vâlcea și Oltenia trebuie privit, așadar, nu ca o simplă succesiune de ziare și reviste, ci ca o cronică vie a provinciei românești.
Fiecare colecție de ziare este o arhivă a timpului. Fiecare articol salvat de la dispariție poate deveni o pagină de istorie.
Și poate că adevărata întoarcere în timp nu înseamnă să ne întoarcem pentru a trăi din nou trecutul, ci pentru a-l înțelege. În paginile îngălbenite ale gazetelor vâlcene și oltenești găsim nu numai știrile unei zile demult apuse, ci și chipul unei societăți care, asemenea noastră, a sperat, a greșit, a luptat și a încercat să-și spună povestea.
Repere cronologice
| An / perioadă | Publicație sau reper | Semnificație |
| Sec. XVII–XVIII | Tipăriturile de la Râmnic | Tradiție a culturii scrise și a tiparului |
| 1876 | „Vâlcea” | Primul ziar local vâlcean |
| 1882 | „Gazeta Vâlcii” | Dezvoltarea presei locale |
| 1896 | „Vâlceanul” | Consolidarea spațiului public local |
| 1897 | „Adevărul Vâlcii” | Presă de opinie și informare |
| 1906 | „Râmnicul” | Expresie a vieții urbane vâlcene |
| 1934–1935 | „Naționalul Vâlcii” | Reper al presei interbelice |
| 1934 | „Adevăr și dreptate” | Publicație cu orientare civică |
| 1948–1989 | Presa controlată ideologic | Subordonarea presei regimului comunist |
| 23 decembrie 1989 | „Orizonturi noi” | Începutul presei libere postcomuniste |
| 1990 | „Evenimentul” | Continuarea publicației „Orizonturi noi” |
| după 2000 | „Casa Cărții”, „Vitralii Culturale” | Continuitatea jurnalismului cultural |
| Al.Florin Țene | ||
Bibliografie selectivă
Nestorescu-Bălcești, Horia, Bibliografia presei vâlcene, 1875–1970, în „Studii Vâlcene”, 1971. Lucrarea reprezintă una dintre sursele fundamentale pentru identificarea și descrierea periodicelor vâlcene.
Petria, Petre, Pagini din istoria presei scrise vâlcene. Bibliografie selectivă, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2001.
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, colecții de periodice și fond patrimonial. Instituția păstrează un important fond de periodice și publicații locale.
Biblioteca Națională a României, informații instituționale și colecții privind Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Istoria presei românești, lucrări și studii de specialitate privind evoluția jurnalismului românesc și a presei regionale.
Studii privind istoria culturală a Olteniei și dezvoltarea presei în centrele regionale: Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Slatina, Târgu Jiu și Drobeta-Turnu Severin.
Pentru o documentare aprofundată, punctul de plecare cel mai valoros rămâne bibliografia lui Horia Nestorescu-Bălcești și fondul de periodice al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea.
