Încă din debut, filmul lui Radu Muntean anunţă referirea la deciziile pe care trebuie să le ia cineva în situaţii dificile. Genul acela de conjuncturi care nu ne convin, de exemplu: cum să mai am grijă şi de vecina bolnavă, când să o mai ajut la cumpărături, când să îmi mai fac timp să mă văd cu o veche cunoştinţă ş.a.m.d.
În speţă, fetiţa unor voluntari care distribuiau pachete pentru nevoiaşi doreşte să adopte un căţel, dar este refuzată de părinţi, care găsesc imediat justificările necesare: căţelul trebuie să aibă pe afară o mamă, noi nu mai putem lua în casă un animal etc.
Par lucruri mărunte, dar ele au importanţa unui adevărat test de viaţă, sunt mai semnificative decât lasă impresia la prima vedere.
Apoi, totul va fi reluat la un alt nivel: membrii echipei ajung într-o zonă montană, prilej pentru a vedea peisaje superbe, dar şi pentru a-şi oferi ajutorul celor care aveau nevoie de el.
Trei prieteni din echipă se intersectează pe drum cu un bătrân care avea mult de mers până la destinaţie şi decid să îl ia cu ei în maşină.
Însă, din cauza drumului impracticabil, maşina rămâne blocată în pădure. Şi rămâne aşa, cu toate eforturile făcute pentru a o reporni, ceea ce va schimba situaţia pentru toţi cei implicaţi. Este tipul de eveniment neprevăzut care te poate pune într-o postură la care nu te-ai fi gândit iniţial, îţi poate testa limitele, tăria de caracter şi răbdarea.
Lucrurile iau un alt curs, iar cei implicaţi trebuie să se adapteze.
Acelaşi tip de problemă cu cea prezentată la început se iveşte din nou: în mod oarecum ironic, membrii echipei umanitare, rămaşi în drum şi cu perspectiva de a îngheţa de frig, devin prea irascibili şi întrucâtva egoişti pentru a se mai gândi şi la bătrânul, cam senil, care rămăsese şi el pe drum. Se codesc în a ”se mai complica” şi cu acesta.
Maria se dovedeşte a fi cea mai hotărâtă în a acţiona pentru salvarea bătrânului. În cele din urmă, ajutorul se va dovedi a fi reciproc, pentru că o rudă a lui Kente îi va duce pe toţi la casa acestuia.
Adevăratul altruism se testează în situaţii-limită.
Prezentarea realistă a vieţii rurale şi contrastul dintre aceasta şi cea de orăşean mi-au adus aminte de Dragoste 1.Câine, dar acolo povestea era altfel, punând accentul mai mult pe ireconciabilitatea unor tipologii opuse, aici este vorba mai mult despre conştiinţă şi decizii în situaţii-limită.
Personajele lui Muntean sunt persoane simple, care ştiu să se bucure de viaţă (şi au, în acelaşi timp, şcoala vieţii), dar în felul lor inimoase. Pentru portretizarea acestora nu mi se par totuşi necesare înjurăturile care apar, la un moment dat, din minut în minut, dând impresia de vulgaritate excesivă.
Actorii se achită foarte bine de sarcină, iar demn de remarcat este că Sabin Luca, interpretându-l pe bătrânul Kente, face un rol memorabil, deşi nu avea experienţă cinematografică anterioară.
Plusuri: problematica pe care o ridică, inclusiv problemele de conştiinţă, veridicitatea unor situaţii, prezentarea ”fără fard” a realităţii, interpretarea actorilor.
Minusuri: trivialitatea dialogurilor, sfârşitul brusc şi fără explicaţii, deşi ar fi corect să spunem că la momentul finalului povestea fusese deja spusă şi probabil că o eventuală tentativă de a introduce un final-şoc sau un final-surpriză mai degrabă ar fi dăunat filmului decât să-i ofere un plus.
O realizare inedită prin tema propusă, o incursiune în viaţa celor care îşi dedică timpul ajutorării semenilor mai puţin norocoşi sau aflaţi în suferinţă, un popas de o oră şi ceva în sfera interacţiunii umane şi a problemelor de conştiinţă.
