Cine are curiozitatea de a răsfoi filele tratatului lui Quintilian, Institutio Oratoria va afla multe lucruri interesante despre prezenţa ironiilor în discursurile antice, particularizate prin celebrele creaţii oratorice ale lui Marcus Tullius Cicero. Spre deosebire de cel mai mare orator grec, Demostene care prefera să lanseze critici vehemente în locul ironiilor aluzive, aşa cum a făcut în Filipice, în privinţa lui Cicero se poate afirma că înclinaţia către umor şi satiră beneficia de o fineţe exemplară. Citez din discursul său Despre statui: “Şi vedeţi, judecători, obrăznicia şi insolenţa omului ăstuia (a pretorului Verres – n.n.) care nu numai că a întemeiat acele ruşinoase şi ridicule Verrine din banii lui Heracliu, dar a poruncit să se desfiinţeze chiar sărbătorile Marceline pentru ca syracuzenii să se vadă obligaţi să aducă sacrificii în fiecare an aceluia prin a cărui operă ei pierduseră sărbătorile sacre din toţi anii şi pe toţi zeii lor pământeşti şi să desfiinţeze zilele festive consacrate unei familii căreia îi datorau respectarea tuturor celorlalte sărbători.”.
Foto: Glauco92, CC BY-SA 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons
Să nu uităm că unui alt strălucit reprezentant al spiritualităţii latine, Horaţiu îi aparţine maxima: “O glumă, o vorbă de duh aduc adesea o dezlegare mai bună şi mai durabilă în probleme mari decât asprimea.”.
Retorica românească se caracterizează prin utilizarea frecventă a ironiilor care nu jignesc, ci trimit spre reflecţie, aşa cum se poate constata în exemplele din acest articol.
Pentru început, redau o triadă oratorică maioresciană: i) “Prin urmare, de ce să revizuiţi «Constituţia» de la 1866? Faceţi-o mai întâi să trăiască. Înainte de a o reforma, trebuie să o formaţi. Fac o casă, îi pun fundament cu ciment, îi termin zidăria, o învelesc în parte cu tinichea, dar nu pun încă uşile, nu pun ferestrele şi las o parte din învelitoare fără tinichea, iar când vine iarna şi suflă vântul furtunilor, simt că-mi este frig în casă şi pătrund ploaia şi zăpada. Atunci mă duc să mă plâng la arhitect şi îl provoc să schimbe fundamentul casei.” (discurs parlamentar, Bucureşti, 16 ianuarie 1883); ii) “Dar acum ce zic cei cu atmosfera fictivă? În loc să recunoască inexactitatea ştirilor, ei zic – iertaţi-mi termenul vulgar care e al lor – că este tragere pe sfoară. D-lor, grozav de multă sfoară trebuie să fie în căpăţâna acestor oameni!” (discurs parlamentar, Bucureşti, 18 decembrie 1884); iii) “A mai fost printre deputaţi şi dl. Ioan Lahovari. Dar ce putea să însemneze dl. Lahovari pe vremea când trăia Alexandru Lahovari? Trebuie să apună Soarele ca să se vadă Luna şi lumina ei împrumutată, necum stelele mai mici care nu lucesc decât în întuneric.” (cuvântare la reuniunea Partidului Conservator, Brăila, 1 octombrie 1901).
În continuare, expun o triadă oratorică titulesciană: i) “S-a afirmat că noua organizare propusă este îndreptată contra Marii Britanii şi a statelor americane. Această alegaţie merită un singur răspuns: Marea Britanie şi statele americane sunt invitate să colaboreze la lucru şi vor avea posibilitatea să-şi dea seama în orice moment de ceea ce se face. Curios complotist mai este şi domnul Briand! El invită pe victima lui, pe domnul Henderson să fabrice împreună cu el bomba destinată a-l ucide!” (conferinţă la Universitatea din Cambridge, 19 noiembrie 1930); ii) “«Totul sau nimic» poate fi o deviză în dragoste, dar nu în politică. «Ceva e mai bine decât nimic» se pare că este comandamentul înţelepciunii politice.” (conferinţă la Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale, Londra, 9 iunie 1937); iii) “Cineva mă întreba într-o zi care este diferenţa între comunism, pe de o parte şi celelalte doctrine totalitare, pe de altă parte? I-am răspuns:niciuna. Presupuneţi că aveţi şase vaci. Comunismul vi le va lua pe toate şi nu veţi mai auzi vreodată vorbindu-se de ele. Celelalte state totalitare vi le vor lăsa, dar cu următoarele condiţii: nu veţi avea niciodată dreptul să le mulgeţi şi în plus veţi avea obligaţia să plătiţi costul întreţinerii lor.” (conferinţă la Asociaţia Mutilaţilor şi a Foştilor Combatanţi, Bordeaux, 27 iunie 1937).
În acelaşi timp, au existat celebre condeie româneşti care au stigmatizat pseudo-oratoria autohtonă prin comentarii memorabile, unul dintre acestea aparţinând lui Ion Luca Caragiale: “Eu nu cer de la orator să mă lumineze – îi pretind să mă-ncălzească. Oratorul trebuie să vină la tribună fioros ca un leu şi, când o striga odată: «Fraaţilor!», să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n-are nevoie să spună nimic de la tribună, dar trebuie să mă-nfierbânte; să mă asude; să nu-midea păs să mai judec; să mă aiurească; să mă clatine, fără a mă lăsa să răsuflu; să-mi dea creierul de pereţii capului prin salturi enorme de propoziţii, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde şi spontane, până m-o năuci, până m-o face să scrâşnesc din dinţi şi să strig ca un turbat: sus poporul!”.
Voi încheia acest articol cu o serie de însemnări ironice despre arta oratorică din cărţile mele publicate în perioada 2016-2018:
*“Atenţie, în oratorie nu există sufleori!”; *“La «Vorbitor» nu este nici loc, nici timp de oratorie.”; *“Este nevoie de dicţie pentru a evita orice interdicţie în zona oratoriei.”; *“Nu s-au dat niciodată lupte greco-romane în «ringurile» oratoriei antice: grecul Demostene şi romanul Cicero au fost mereu într-o consonanţă persuasivă.”; *“Şi lângă fântâna satului se poate face uneori «oratorie».”; *“Primii dascăli de Oratorie ai lui Demostene au fost câteva pietricele anonime care vorbiseră până atunci doar cu valurile Mării Egee.”; *“În arta oratoriei sunt foarte necesare gura şi măsura.”; *“Sfat pentru oratori: cu ceasul pe masă, puteţi ţine o prelegere gustoasă.”; *“Nu m-am mirat deloc atunci când am aflat că un orator s-a îndrăgostit enorm de o metaforă.”; *“Când doi academicieni se ceartă, vom asista la o aleasă lecţie de etică oratorică”; *“Este greu pentru un orator ca să fie «păstor al cuvintelor» atunci când ştie că «lupii» stau la pândă.”; *“Ultimul drum al oricărui orator se face într-o deplină tăcere.”; *“Un orator iscusit trebuie să se uite mereu în oglindă, iar această oglindă este publicul său.”; *“Oratorul: un purtător de cuvânt care ştie că niciodată nu trebuie să arunce vorbe-n vânt.”; *“Orice orator doreşte să fie crezut pe cuvânt.”; *“«La Început, a fost Cuvântul»; mult mai târziu, au apărut cuvântătorii.”; *“La un moment dat, oratorul dădea semne de oboseală, abia găsindu-şi cuvintele într-un discurs foarte lung; văzându-l, i-au venit în ajutor doi buni prieteni: punctul şi virgula.”; *“Într-un duel oratoric, săbiile strălucesc, dar nu rănesc.”; *“Paharul cu apă şi ceasul de buzunar fac parte din recuzita oricărui orator care se respectă pe sine şi, totodată, îşi respectă auditoriul.”; *“Tribuna – un Altar sfinţit de către cei mai străluciţi oratori.”; *“Matematicienii îndrăgesc drumurile scurte şi directe prin lumea numerelor; oratorilor le plac drumurile mai lungi şi mai întortocheate prin lumea cuvintelor.”; *“Când oratorul ţine o cuvântare frumoasă, inimile celor prezenţi aplaudă frenetic.”; *“Un orator talentat îşi croieşte cuvântarea numai după ce a măsurat cu mare atenţie publicul său.”; *“Nicio cascadă nu ar putea deveni orator: deşi are un debit şi o cursivitate de invidiat, ea nu ştie să se oprească la un moment dat.”; *“În faţa unui orator talentat, publicul se lasă dus cu vorba.”; *“Aplauzele şi pauzele sunt vitaminele binefăcătoare pentru orice orator.”; *“De-a lungul veacurilor, oratorii – rând pe rând – s-au înscris la cuvânt.”; *“Discursurile unui orator sunt scrise cu vocea şi cu gestica.”; *“Pentru un orator fiecare cuvânt rostit este un «cuvânt de onoare».”; *“Oratorii pot transforma tribuna în altar sau în eşafod; depinde numai de ei, nu de publicul ascultător.”; *“Adevăraţii oratori ştiu bine că orice rostire nu are nevoie de răstire.”; *“Agricultorii – cu spicele; oratorii – cu «speech»-urile.”; *“Pentru orice orator «a învinge» înseamnă «a convinge».”; *“Oratorii nu au compus niciodată «Oratorii» muzicale, spre deosebire de compozitori.”; *“Oratorul Marcus Tullius Cicero se caracteriza printr-un mens imens.”; *“Zeul tuturor oratorilor antici a fost Cuvântul.”; *“Militarii înving, iar oratorii conving.”; *“Cuvântarea rostită de un distins orator a fost sus ţinută şi, în consecinţă, susţinută de public.”.
Cum … ‘cea , candva un Mare caduc/adrian nastase : „ponta …micu’ Titulescu”.
Doi „mici” … si vai di capu’ lor ! ‘N’afara de’aiasta, zisa lui basescu ramane fix cu au zis „oamenii legii … iesi afara, javra ordinara ! „